Copilul ca business plan – Trăim vremuri interesante, ar spune mulți, dar fiecare are propria definiție a termenului. Deși oamenii fac copii de la începuturile timpurilor, se pare că acum aceștia se transformă în proiectele de viață ale părinților. Ce se află în spatele acestui fenomen?
Dimineața școală, probabil 5-6 ore, după amiază lecții de pian, japoneză și scrimă, toate eșalonate pe întreaga săptămână. Finalul de săptămână este dedicat activităților „outdoor”, care includ mers pe bicicletă, socializare la o petrecere cu colegii, alte lecții particulare și cine la restaurante, cu prietenii părinților. Mulți copii de azi, în special cei proveniți din rândurile clasei de mijloc și de sus, adică cei cu părinți cu venituri peste medie, au programe mult mai încărcate decât ale părinților.
Obsesia pentru performanță și competitivitate îi face pe ultimii să confunde educația cu dresajul compulsiv. Mai mult, ignoranța lor și ignorarea nevoilor copiilor îi determină să-i considere pe aceștia jucării sau animale de companie care trebuie antrenate pentru a deveni, ei bine… pentru a deveni ce cred părinții că este mai bine să devină.
Motivații psihologice
Uitând că ei înșiși au fost copii și că principala lor activitate a fost joaca (așa cum este normal și firesc), părinții „moderni” de azi, într-un efort de compensare a ceea ce consideră că au fost defectele propriilor părinți, își propun să-și transforme copiii încă de mici în roboți performanți. Cu o completă lipsă de empatie și compasiune, în primul rând față ei înșiși, dar ca efect secundar față de copiii lor, ei îi privesc pe aceștia din urmă ca pe niște achiziții a căror performanță trebuie optimizată prin programe și cursuri speciale. Există chiar, în ultima vreme, părinți care-și înscriu copiii la cursuri de dezvoltare personală uitând sau neînțelegând faptul că oricum copiii se află într-o dezvoltare personală continuă, din momentul nașterii până la maturitate. În locul educației, considerată acum desuetă și inutilă, li se oferă copiilor programe de dresaj care, chipurile, au menirea de a-i transforma în programatori, medici, avocați și mai ales oameni de afaceri de succes. Nu este de mirare că, în aceste condiții, mulți dintre acești copii chinuiți ajung să aibă nevoie de terapie și consiliere psihologică, deși problema este a părinților!
„Vreau ce e mai bun pentru copiii mei“
Auzim des această formulare și de multe ori este bine intenționată. Dar cum putem ști ce e mai bun pentru copiii noștri dacă nu-i întrebăm și nu-i ascultăm, dacă nu le observăm dezvoltarea firească și tendințele naturale? Educația clasică, pentru a-l parafraza pe marele nostru dramaturg Caragiale, este admirabilă, dar lipsește cu desăvârșire azi. Din ce în ce mai puțini înțeleg că educația bună, adică deprinderea abilităților formale și informale de a funcționa într-o anumită societate, într-o anumită perioadă, este cea care le oferă copiilor cea mai bună trambulină pentru ca ulterior să învețe să-și cultive talentele.
În schimb, într-o cultură a fast-foodului și competitivității acerbe, părinții vor ca odraslele să fie ambițioase, agresive și individualiste. Psihologii și oamenii de știință care studiază fenomenul vorbesc despre o infantilizare progresivă a societății, care începe acum să se învârtă în jurul copilului, ca operă în curs de desfășurare.
O lume infantilizată
Concomitent cu presiunea pusă pe copii de a fi cei mai buni la școală și la activitățile extrașcolare, se mai observă un fenomen interesant, strâns legat de primul: copilul devine cea mai importantă persoană din familie, iar sub aparența de răsfăț și așezare pe piedestal el este continuu stresat și obligat să fie în centrul atenției.
Părinții se dau peste cap pentru a face pe plac prințului sau prințesei, fără a ști de fapt ce le place prințului și prințesei. Copilul ajunge să-și impună prezența în așa măsură, încât a-i spune nu ori a-l învăța ce înseamnă reținerea și bunul-simț devine un act de lezmaiestate.
Copilul, acest proiect de viață pe termen lung, este legat cu chingile double-bindului (n.r. alături, dar nu împreună), legătura cea mai pernicioasă pe care o poate stabili un părinte cu odrasla lui. Pe de o parte i se spune și i se arată că este regele casei, iar pe de alta este supus unui proces continuu de schingiuire și restrângere a libertății de a fi copil, de a se juca și de a se dezvolta firesc. Pentru că joaca, așa inutilă cum pare ea multor adulți, este cea prin care copilul învață regulile de comportament, principiile care guvernează viața cetății și raporturile care se stabilesc între el și ceilalți. Prin joacă învățăm cum să ne raportăm la alții, cum să facem față succeselor și eșecurilor, cum să ne facem prieteni și cum să legăm alianțe.
Ce este de făcut?
Simplu. Recăpătarea bunului-simț trebuie să înceapă de la părinți. Nu vă mai dați viața peste cap pentru a duce copilul la cele mai performante școli din Europa! S-ar putea ca pentru el prieteniile să fie mai importante decât o eventuală carieră academică ce poate fi (sau nu) garantată de accesul la școli înalte.
Lăsați-l să se dezvolte firesc. Lăsați-l să aleagă cursurile extrașcolare și lăsați-l să se joace cu alți copii. Și nu uitați să-l educați, adică să-i arătați când greșește, când vorbește urât, când se poartă urât. Nu vă fie frică să-l contrariați, pentru că asta face parte din educație. Iar dacă voi vreți să mergeți la cursuri de dezvoltare personală, nu uitați bunul-simț acasă.
Tratați totul, cum se spunea pe vremuri, cu un gram de sare și ascultați-vă inima când educați copiii. Ei nu sunt proiecte pe care să le puneți în practică, ci persoane care se dezvoltă firesc alături de voi, îndrumate de voi.
Citește și:
- Ce invata copiii gresit la scoala
- E pregătit să meargă la școală?
- Copilul tau se descurca la scoala?
Articol preluat din ediția de septembrie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Dana Verescu
Foto: pixabay.com