
Fotografierea micuțului tău poate fi o adevărată provocare, mai ales dacă vrei să-i faci poze-portret. Bebe nu poate sta locului o clipă, vrea să se joace, sau mai rău, chiar când te pregătești să-i faci poza perfectă, atunci începe să plângă. Ce e de făcut?
Din fericire, fotografii profesioniști cunosc câteva trucuri utile pentru fotografierea copiilor. Le poți încerca și tu și cu siguranță vei obține poze portret mult mai bune decât până acum. Ar fi păcat să te rezumi însă doar la fotografii! Îți recomandăm să faci și filmări cu micuțul tău, pe care să le păstrezi într-o arhivă a familiei. În acest fel vei imortaliza primii lui pași, prima băiță, prima masă cu lingurița, iar toate acestea se vor vedea mult mai bine într-o filmare de câteva minute decât în poze.
Dacă vrei să faci filmulețe frumoase cu bebe poți folosi o cameră video Panasonic, pentru că este compactă și ușor de folosit. Evident, orice cameră video are și un mod de fotografiere, astfel încât revenim la sfaturile privind pozele portret pe care le poți face copilului.
Iată cinci recomandări de care să ții cont, ca să-ți iasă perfect fotografiile portret cu bebelușul.
1.Găsește unghiul potrivit
Cel mai dificil este să găsești un unghi bun pentru fotografiere. În cazul unui bebeluș, secretul este să te apleci până la nivelul lui, astfel încât să surprinzi nu doar un portret, ci întreaga lume a micuțului, exact așa cum o percepe el. O altă variantă este să faci un prim-plan cu copilul, dar ideal ar fi să nu vii prea aproape de el, pentru că îl poți speria. Poți folosi funcția de zoom a aparatului.
2. Folosește modul Macro
Atunci când vrei să faci o fotografie de la distanță foarte mică cel mai bine ar fi să setezi modul Macro, dacă aparatul tău are așa ceva. Cu acesta poți imortaliza foarte clar orice detaliu, cum ar fi mânuța bebelușului, piciorușul, ochiul sau urechea.
3. Fă cât mai multe poze
Mai ales în primele zile de viață ale copilului, ar trebui să faci cât mai multe poze. În acest fel poți fi sigură că vei surprinde primele sale gesturi, primul zâmbet. În plus, dacă tragi multe cadre cu siguranță la final vei găsi și câteva care să fie foarte bune. E păcat să ratezi momente importante, doar pentru că nu ai avut aparatul foto pregătit.
4. Nu ezita să editezi pozele
Fotografiile-portret cu bebeluși pe care le vezi pe Instagram sau Pinterest par perfecte, dar arată așa doar pentru că au fost editate. Cu un copil mic e imposibil ca totul să iasă ca la carte într-o ședință foto. Prin urmare, ar fi bine să editezi și tu fotografiile. Există aplicații și programe de editare foarte ușor de folosit. Ține cont însă că totul trebuie să pară natural, nu modificat. Prin urmare, trebuie doar să retușezi puțin imaginea.
5. Folosește filtre de culoare și fă poze alb-negru
O fotografie alb-negru cu un bebeluș poate fi mult mai reușită ca una color. E păcat să nu încerci diferite filtre de culoare, pentru că o să observi că imaginea arată mult mai bine într-un stil retro. De asemenea, stilul monocrom va conferi mai multă intimitate cadrului surprins, astfel încât privitorul se va simți chiar acolo, alături de familie. Un alt avantaj este că aceste poze nu trebuie editate la fel de mult ca fotografiile color, pentru că vor estompa eventuale imperfecțiuni ale pielii, spre exemplu.
Dacă vei ține cont de aceste recomandări, vei vedea că pozele pe care le vei face bebelușului tău vor fi cu adevărat reușite. Sunt trucuri simple, ușor de urmat, pe care le poți încerca alături de familie sau de prietenele tale, mai ales dacă au și ele copii și vreți să încercați o sesiune foto cu micuții.
Sursa: Digital Workforce
Sursa foto: unsplash