Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Activitati pentru copii cu obiecte pe care le ai deja in casa

Activitati pentru copii cu obiecte pe care le ai deja in casa

Activități pentru copii cu obiecte pe care le ai deja în casă

Bowling Jucați bowling folosindu-vă de o minge de cauciuc și de sticlele de plastic pe care le găsești prin casă. Umple-le cu orez sau cu fasole uscată (sau orice altceva ai la îndemână) pentru a le da mai multă stabilitate.
Casa din carton Copiilor le plac căsuțele. Dacă ai sau poți face rost de o cutie de carton de dimensiuni mari, decupează în ea două ferestre, o ușă și așaz-o cu fundul în sus. Pentru a avea stabilitate, scoate în exterior laturile de la gura cutiei, unde se închidea în mod normal, și lipește-le de podea cu bandă adezivă.

Cabina de probă Cu siguranță ai prin casă haine pe care nu le mai porți și nu fac altceva decât să ocupe spațiul în dulap. Așază-le în două valize, scoate-le în fața copilului și începeți să le probați și să faceți parada modei. Nu uita să adaugi o pălărie amuzantă sau un obiect vestimentar mai haios.
La cumpărături Nu e nevoie să aibă o mulțime de jucării pentru a se putea juca cu prietenii lui sau cu tine de-a magazinul. Aprovizionează-i magazinul cu cutii goale (dar curățate) de cereale, cutii de iaurt și alte ambalaje de alimente pe care le știe din magazinele adevărate. Dă-i un cărucior de cumpărături de jucărie, o sacoșă sau orice altceva găsești prin casă și lasă-l să meargă la cumpărături.

Cutia poștală Nu ai nevoie decât de o cutie goală de șervețele sau de o cutie de carton în care decupezi o fantă îngustă și de niște plicuri de care le ai prin casă (poți folosi plicuri de la facturi mai vechi, de pildă). În acest fel, îl înveți cum se pune un plic la poștă și poți să te folosești de ocazie pentru a-l familiariza cu scrisul. Lasă-l să scrie propria lui scrisoare, chiar dacă nu a învățat încă literele, și să o pună la cutia poștală.
Cum ți se par aceste activități pentru copii? Tu cum te joci cu puiul tău când zilele ploioase nu vă lasă să ieșiți din casă?
Foto: Guliver/ Thinkstock
Sursă: FamilyEducation.com
Adaptare: Adina Gruia
 

Comments

comments