Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Activitati pentru copii. Fluture de noapte din hartie

Activitati pentru copii. Fluture de noapte din hartie

Este vorba de o activitate ușor de realizat și de o tehnică pe care am învățat-o cu toții în clasele mici – tehnica imprimării. Pictezi o jumătate de coală și, dacă o presezi peste jumătatea nepictată, culorile se imprimă și pe aceasta.
Acum, după ce am descoperit metoda de pictură care stă la baza acestei activități pentru copii, ia să vedem de ce materiale ai nevoie pentru a realiza un fluture de noapte din hârtie.

Materiale

  • O coală de hârtie de desen de culoare neagră (puteți realiza și un fluture de zi, pe coală de hârtie albă; pașii sunt aceeași)
  • Vopseluri acrilice în diverse culori.
  • Sârmă plușată.
  • Mărgică sau alt obiect sferic cu orificiu la mijloc.

Mod de realizare
Îndoaie pe jumătate o coală de hârtie de desen de culoare neagră (ca atunci când confecționezi o felicitare).
Pe fața „felicitării” contureaza cu o culoare deschisă la culoare (albul este ideal deoarece se vede cel mai bine) jumătate din fluturaș, adică o aripioară a fluturașului. Este important ca zona în care se unesc aripile (unde ar fi în mod normal trupul fluturelui) să corespundă cu zona de îndoire a hârtiei.
Decupează aripioara după forma schițată la pasul anterior, tăind inclusiv hârtia de dedesubt pentru a obține două aripioare simetrice (dacă desfaci hârtia, vei vedea că ai obținut un fluture negru).
Pasul următor este colorarea acestuia. Fluturele se desface, dar culorile se aplică doar pe o jumătate din el. Copiii pot realiza, folosindu-se de tuburile de culori, cercuri, punctulețe și diverse modele, în culori vii. Lasă-i să-și folosească imaginația, să aleagă ce culori, combinații de culori și modele doresc! Chiar și mâzgălelile pot deveni opere de artă!
Fluturele se îndoaie din nou, în așa fel încât aripa colorată să vină peste cea rămasă neagră. Spune copilului să desfacă fluturașul și vedeți ce ați obținut! Culorile se vor imprima și în hârtia care nu a fost pictată și, prin presarea ei ușoară, se vor forma modele neașteptate și interesante.
Realizeză trupul fluturelui dintr-o bucată de sârmă plușată, îndoită la jumătate. Așază sârma în așa fel încât o jumătate să vină, între aripi, pe partea din față fluturelui și cealaltă jumătate pe spatele acestuia. Nu tăia capetele sârmei!
Pentru cap, se trec capetele care ți-au rămas printr-o mărgică mare (sau un obiect cu un orificiu suficient de mare pentru a putea trece capetele prin el). Vârfurile se răsucesc pentru a arăta ca antenele fluturașului.
Spor la lucru!
Foto: Guliver/ Thinkstock
 

Comments

comments