Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Adaptarea la viața de frate (soră) mai mare

Adaptarea la viața de frate (soră) mai mare

Dacă ești îngrijorată de felul în care-l va primi pe noul membru al familiei, iată câteva scenarii în funcție de vârstă.
Sub doi ani
Oricât i-ai povesti înainte (ceea ce nu înseamnă că nu trebuie s-o faci oricum), va fi greu să înțeleagă, înainte de nașterea frățiorului felul în care i se va schimba viața. Pentru el poate fi o trecere destul de dificilă (ba chiar, aceasta este cea mai dificilă vârstă din acest punct de vedere). Fiecare copil are nevoie de atenția mamei, doar pentru el.  Așa că îi va fi greu să accepte că mama, oricât ar vrea, nu se poate rupe în două. Uneori, e posibil să pară că nu-l interesează – nu te lăsa păcălită, e doar metoda lui de a-și plânge în tăcere vechiul stil de viață. De cele mai multe ori, va răbufni atunci când sora sau frățiorul mai mic crește îndeajuns să înceapă să-i ia jucăriile. Mare lucru tu nu poți face, doar să-i acorzi zilnic câteva clipe în care să fiți singuri numai voi doi.
Ce e de făcut Zâmbește-i mereu când îl vezi, pupă-l și îmbrățișează-l, oricât de epuizată te simți. Dacă îl apucă scâncitul fix când tu alăptezi și vrea în brațe, spune-i că înțelegi că e supărat că nu poți face asta pe loc și explică-i că și tu ești tristă că nu-i poți face pe plac. Cheamă-l să stea lângă voi și, când termini, ia-l și pe el în brațe.

Doi-trei ani
E posibil să devină plângăcios, năzuros sau extrem de lipit de tine. Va dori să aibă parte de același tratament ca și fratele sau sora mai mică („vreau și eu țâțică”), se poate să aibă coșmaruri și, dacă deja dormea în pătuțul lui, va dori să doarmă cu voi (mai ales dacă și bebe este cu voi în dormitor). Este vârsta la care gelozia se va manifesta din plin!
Ce e de făcut Dacă îl vezi comportându-se ca un bebeluș, nu râde de el și nu vocifera. Lasă-l în pace! Ba chiar, în glumă, fă-i pe plac – leagănă-l, dă-i de mâncare în guriță, totul în glumă, așa încât să-l faci să râdă. Și încearcă să-ți faci planul din timp, nu lăasa totul pentru după naștere. Dacă doarme în pătuț de bebe și vrei să-l muți într-unul mai mare (așa încât acesta să-i rămână bebelușului), fă tranziția cu mai multe luni înainte de naștere. Dacă tu îi faci baia de seară, cedează-i lui tati sarcina, dar la fel, din timp.

Peste patru ani
Te poți aștepta la ceva mai multă înțelegere din partea lui. Așa că îl poți trata cu mai multă maturitate, explicându-i de ce se întâmplă fiecare lucru în parte. Deja, la această vârstă își poate controla mai bine emoțiile și poate fi mai răbdător când își așteaptă rândul (de exemplu, poate înțelege de ce bebe trebuie să pape întâi, pentru ca abia apoi să-i citești lui o poveste). În plus, este mai independent și are și alte lucruri interesante care-i umplu viața – grădiniță, prieteni la joacă etc.
Ce e de făcut Pentru un copil de peste patru anișori, cel mai ușor mod de a-l acomoda cu noul statut de frate sau soră mai mare este să-i acorzi timp doar lui, timp în care să fiți doar voi voi (chiar dacă e vorba doar de un drum la un magazin).

Sursă: revista MAMI, august 2015, Foto: 123RF

Comments

comments