Asta nu înseamnă că atunci când copilul de doi ani (sau mai mărişor) are crize de furie combinate cu agresivitate – te loveşte pe tine sau pe cei din jur – trebuie să fie pus la punct cu o palmă, să fie scuturat bine sau să foloseşti o tehnică de disciplină dură.
Dacă procedezi astfel, îl înveţi că agresivitatea este acceptabilă, că este un mod normal de a pedepsi, de a obţine ce vrea sau de a-şi exprima sentimentele. În loc să faci asta, la scurt timp după ce criza de furie trece (deoarece în acele momente nu ai ce discuta cu el), ia-l de mână şi spune-i: Nu lovi. Ştiu că eşti supărat (îi arăţi că-i înţelegi sentimentele), dar nu lovi. Poţi să răneşti pe cineva.
Furia nu înseamnă agresiune şi nici invers
Când copilul de doi ani are un comportament agresiv, el trebuie să înţeleagă clar că nu furia sau supărarea sunt lucrurile pe care le dezaprobi ci manifestarea agresivă. Nu-i spune să nu fie supărat sau să nu arate că este supărat – fiecare persoană, indiferent de vârstă, are dreptul la aceste sentimente (Făcând o paranteză, mai demult îţi spuneam acelaşi lucru legat de momentul în care copilul se loveşte. Nu-i spune că nu-i nimic pentru că el îşi vede julitura de la picior şi ştie că este ceva şi plânge mai tare deoarece îl doare şi vrea să te convingă de acest lucru. Mai degrabă spune-i: Ai căzut şi te-ai lovit, ştiu că doare. Dar dacă punem un pansamet şi puţină alifie, îţi mai trece din durere şi se vindecă mai repede). Deci, nu-i spune să nu fie supărat sau furios, nu-i spune că nu are motive de supărare, în schimb arată-i că-i înţelegi sentimentele şi încurajează-l ca de acum încolo să-ţi arate care este problema, să-ţi spună – aşa cum poate el – ce-l supără în loc să apeleze la agresiune, cu care nu rezolvă nimic, ba chiar înrăutăţeşte lucrurile, pentru a găsi o rezolvare.
Sună complicat şi chiar nu-i uşor (dar cine a zis că e uşor să fii mămică?), însă cu răbdare, calm şi autocontrol vei putea trece şi peste aceste momente dificile.
Foto: Guliver/ Thinkstock