
Un bebe care se naste cu o greutate intre 2,5 si 3,5 kg este considerat mediu, insa unul cu mai mult de 3,5 kg este deja un bebe mare.
Pentru tinerele mamici, prima mare grija este daca nou nascutul primeste destul lapte la o alaptare. Aceasta grija se accentueaza daca bebe s-a nascut mare. Alimentatia nou nascutului cu greutate mare este o permanenta grija pentru mamica. Acesteia ii este teama ca puiul ei poate sa fie infometat, ca nu primeste destul lapte sau ca trebuie hranit suplimentar cu formule de lapte. Insa, de cele mai multe ori, teama este nejustificata.
Alimentatia nou nascutului cu greutate mare
Alaptarea unui bebelus nascut mare nu ar trebui sa fie diferita de cea a unui bebelus nascut cu greutate medie. Cu toate astea, cei mari ar putea avea nevoie de mai mult lapte, si vor cere mai mult. In timp, corpul mamei va produce suficient lapte pentru a acoperi nevoia micutului. Dupa primele 2-3 saptamani in care copilul va cere tot mai mult lapte, vei constata ca si alaptezi mai mult.
Specialistii sustin faptul ca daca mama este dornica sa isi alapteze micutul, corpul acesteia va produce suficient lapte pentru a hrani copilul cu succes. Pentru a produce mai mult lapte este important sa te hidratezi corespunzator, sa recunosti senzatia de foame a micutului si sa-l hranesti in mod regulat (mai ales in primele zile) si sa golesti bine sanii.
Semne importante ca bebelusul s-a saturat:
Elibereaza imediat mamelonul si adoarme linistit;
Isi va intoarce capul in timpul alaptarii, iar gurita ii va ramane intredeschisa;
Daca este treaz, manutele ii sunt relaxate si nu va mai suge.
Odata ce ati ajuns sa va cunoasteti, iar tu incepi sa inveti ce e de facut, exista si cateva semne care te vor ajuta sa iti dai seama daca produci suficient lapte pentru a-l satura:
bebelusul se trezeste plin de energie
dupa hranire, bebe este activ o perioada de vreme
suge cu usurinta si nu oboseste la san
ia in greutate normal, dupa fiecare alaptare
scaunele si mictiunile sunt regulate
Are nevoie de mai mult?
O suplimentare a alimentatiei cu formula de lapte trebuie evitata deoarece aceasta interfereaza cu procesul de cerere si oferta si va reduce productia lactata a mamei. Suplimentarea alimentatiei sau oferirea de alimente solide bebelusilor doar pentru ca sunt mai mari este total nerecomandata! Intestinul celui mic este imatur inainte de implinirea varstei de 17 saptamani si exista doua mari riscuri: pe de o parte pot aparea probleme gastrointestinale, iar pe de alta parte substantele nutritive continute in orice alt aliment in afara de laptele matern sunt insuficiente cresterii adecvate a bebelusului.
Este hranit suficient?
Cum iti dai seama daca alimentatia nou nascutului cu greutate mare este adecvata, ca „uriasul” tau este hranit corespunzator si primeste suficient lapte?
Mai intai verifica daca se incadreaza in graficele de crestere in greutate. Imediat dupa nastere, micutii au o scadere fiziologica in greutate. Cantarindu-l zilnic vei sti daca aceasta pierdere in greutate este constanta si nu prea mare. Dupa 10-14 zile micutii vor atinge greutatea de la nastere si vor incepe sa acumuleze treptat grame in plus. Indiferent de greutatea de la nastere, dupa aceste 14 zile micutul trebuie sa ia zilnic in greutate 30 de grame pana la implinirea varstei de trei luni. O a doua modalitate de a stabili daca totul este in ordine o reprezinta verificarea scutecelor ude. Teoretic, cat intra, atat trebuie sa si iasa. Urina micutului trebuie sa fie deschisa la culoare, iar numarul de mictiuni este, in principiu, egal cu „varsta” bebelusului in zile.
Cate scutece uda si murdareste in prima saptamana
Varsta Numarul scutecelor ude Numarul scaunelor
Prima zi 1-2 Meconiu, la aproximativ 8 ore dupa nastere
Ziua 2 2 4-5
Ziua 3 3 4-5
Ziua 4 5-6 4-5
Ziua 5 5-6 4-5
Ziua 6 5-6 4-5
Ziua 7 5-6 4-5