Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Ce investigații și analize medicale trebuie să faci în primul trimestru de sarcină

Ce investigații și analize medicale trebuie să faci în primul trimestru de sarcină

primul trimestru

Ei bine, da! Acum ești însărcinată! Dincolo de bucurie, de emoție, trebuie să te asiguri că și tu, ca viitoare mămică, și fătul sunteți bine. Iar pentru asta îți spunem mai pe larg ce investigații și analize medicale trebuie să faci în primul trimestru de sarcină, desigur cât mai din vreme și la recomandarea medicului specialist. Ține cont și de faptul că multe dintre aceste investigații și analize sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, așa că e bine să fii în evidența unui medic de familie.

 

Dr. Andreas Vythoulkas

Pentru a afla care sunt investigațiile și analizele medicale recomandate în primul trimestru de sarcină, dar și câteva lămuriri despre ele, am apelat la
dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

„Într-o sarcină normală, fără patologii, medicul recomandă analizele la începutul fiecărui trimestru. De asemenea, în fiecare trimestru se efectuează câte o ecografie morfofetală. Medicul specialist este cel care decide la ce interval de timp trebuie să facă pacienta fiecare ecografie de urmărire din sarcina. „Mai e bine de ştiut că valorile unor analize se pot modifica în sarcina, fără ca acest lucru să fie asociat vreunei patologii. De aceea, e recomandat ca fiecare set de analize să fie interpretat de medicul care urmăreşte sarcina”, explică dr. Andreas Vythoulkas. În continuare, acesta a prezentat și descris în amănunt analizele trimestrului I de sarcină.

 

Analizele primului trimestru de sarcină

Hemoleucograma completă: este o analiză de sânge menită să detecteze mai ales anemiile care pot apărea în timpul sarcinii, chiar din primele săptămâni ale acesteia, sau infecţiile din sânge. Printre cele mai importante lucruri pe care o hemoleucogramă le testează se află numărul globulelor roşii şi albe din sânge, numărul trombocitelor şi cantitatea de hemoglobină din sânge.

Coagulograma: este tot o analiză de sânge, aceasta vizând viteză de coagulare a sângelui. Este indicată în sarcină, când viteza de coagulare creşte oricum. Poate fi un indiciu de trombofilie în sarcină (afecţiune care determină coagularea şi mai rapidă a sângelui, caz în care trebuie monitorizare atentă în sarcină).

Analiza biochimică a sângelui: prin această analiză se măsoară valorile glucozei din sânge, ale proteinelor, lipidelor, ale enzimelor, se urmăresc mineralele din organism (calciu, fosfor, potasiu, fier), ale căror valori în timpul sarcinii pot să varieze destul de mult faţă de cele normale, ceea ce duce la suplimentarea artificială în funcţie de ce valori sunt mai scăzute. Se mai măsoară și valorile bilirubinei, o substanţă secretată de ficat.

Grupa sanguină şi RH (depistare de Rh negativ în sarcină): este una din primele analize ale primului trimestru de sarcină (se efectuează atunci când se constată sarcina). Rh-ul este deosebit de important în sarcină, pentru că, dacă mama are Rh-ul negativ, iar partenerul, pozitiv, există şanse mari ca bebeluşul să moştenească Rh-ul pozitiv, ceea ce îl face incompatibil cu Rh-ul mamei. În primul trimestru al sarcinii se face dozarea de anticorpi anti D, pentru a vedea dacă sunt prezenţi sau nu. Dacă sunt prezenţi, este necesară ţinerea lor sub control cu ajutorul unui tratament special. Dacă anticorpii nu sunt ţinuţi sub control, există riscul de avort sau de afectarea fătului cu Rh-ul pozitiv. De asemenea, în cazul incompatibilităţii de RH între mama şi făt (mama are Rh pozitiv, fătul Rh negativ), la 72 de ore după naştere se administrează vaccinul menit să preîntâmpine eventualele probleme care pot apărea la o următoare sarcina.

Citește și: Vitaminele și mineralele: cât sunt de importante în sarcină

Serologia Hepatitelor B şi C: Hepatita B este una dintre cele mai transmisibile forme de virus de la mamă la făt. Transmiterea virusului are loc mai cu seamă în timpul naşterii, indiferent de forma acesteia, naturală sau prin cezariană.

Dozare anticorpi citomegalovirus (CMV): este posibil că infecția cu citomegalovirus să nu aibă niciun fel de manifestări, iar dacă acestea apar să fie vorba de febră uşoară, stări de oboseală, inflamarea ganglionilor. Citomegalovirusul este periculos în timpul sarcinii, pentru că 10% dintre feţi sunt afectaţi de acest virus, transmis de la mamă. Nou-născuţii afectaţi de citomegalovirus prezintă probleme grave, cum ar fi surditate, orbire, dificultăţi de învăţare şi, ulterior, de dezvoltare. Contractat în primul trimestru de sarcină, CMV poate duce la avort spontan. De aceea, de cele mai multe ori, această analiză este recomandată înainte ca o femeie să îşi dorească să rămână însărcinată.

Dozare anticorpi rubeolă: testarea se face pentru a verifica dacă o femeie însărcinată are suficienţi anticorpi meniţi să o protejeze în sarcină de contractarea bolii, care, de cele mai multe ori, este mortală pentru făt. Şi această analiză este recomandabil să se efectueze înainte că femeia să rămână însărcinată.

Dozare anticorpi toxoplasmoză: și aceasta este una dintre analizele care se recomandă înainte ca femeia să rămână însărcinată, pentru că prezenţa anticorpilor pe perioada sarcinii poate fi foarte periculoasă pentru făt, important fiind momentul la care a fost dobândită infecţia. Dacă este constatată prezenţa anticorpilor, este recomandată amniocenteza, pentru a vedea dacă şi în ce fel a fost afectat fătul.

Listeria:  listeria este o bacterie care trăieşte în natură, fiind prezentă în unele alimente. Din cauza imunităţii scăzute în perioada când sunt însărcinate, femeile sunt mai predispuse la a contracta această bacterie, care traversează placenta şi ajunge la făt, cauzând probleme respiratorii, meningită, retard mental, paralizie, epilepsie. Bacteria este sensibilă la căldură, astfel încât o modalitate de a te feri de aceasta o reprezintă prepararea termică a mâncării. Pentru a evita infectarea cu listeria, femeile gravide ar trebui să nu consume în sarcină alimente precum brânză moale, pateurile de ficat, carnea crudă sau preparată insuficient, lactatele nepasteurizate, fructele de mare crude.

Chlamydia: toate femeile însărcinate trebuie testate pentru infecţia cu Chlamydia pentru că, netratată, ea poate deveni periculoasă pentru făt. Tratamentul constă în administrarea de antibiotice, care se face strict la recomandarea medicului specialist. Chiar dacă nu ești însărcinată, la controalele anuale este indicat să te testezi pentru infecția cu Chlamydia, pentru că, dacă nu este tratată corespunzător, aceasta poate să ducă, în timp, la infertilitate.

Sifilis: este vorba de un test de sânge. Cea mai periculoasă perioadă de transmitere la făt este primul trimestru de sarcină. Cu cât este depistată mai repede, cu atât infecția poate fi mai bine tratată. Un alt moment în care fătul poate fi infectat este cel al naşterii. Un nou născut cu sifilis transmis de la mamă poate avea probleme osoase, la nivelul dinţilor sau poate suferi de pierderea auzului şi a vederii.

Citește și: Glanda tiroidă în sarcină: disfuncții, simptome, consecințe și soluții

Testare pentru HIV: se realizează pentru a se lua măsurile necesare în vederea protejării fătului, care poate primi virusul de la mamă în trei feluri: la naştere, prin laptele matern şi prin sânge, în timpul sarcinii.

Examen urină: sumarul de urină şi urocultură este necesar pentru a depista eventualele infecţii urinare, destul de dese în sarcină. Depistate, acestea sunt tratabile, dar netratate, pot ridica probleme în timpul sarcinii, chiar şi avort spontan.

Papanicolau, secreţii şi culturi: sunt analize care se recoltează local, pentru a vedea starea colului uterin şi pentru a depista din timp eventualele infecţii care pot apărea în sarcina din pricina sistemului imunitar mai scăzut al gravidelor.

Prima ecografie morfofetală

La finalul primului trimestru, în săptămânile 12-14, se realizează prima ecografie morfofetală, când se efectuează primele măsurători ale fătului. Opţionale, dar din ce în ce mai indicate, sunt bi-testul și tri-testul, care, coroborate cu ecografia morfofetală, pot da indicii despre anomaliile cromozomiale la făt. Avantajul deosebit ale acestor metode de diagnostic este determinarea cât mai sigură și mai precoce a malformațiilor fetale. Este de reținut faptul că niciunul din aceste teste nu are acuratețe de 100%!

Citește și:

 

Text: Echipa Femeia.
Foto: iStock.com, arhiva personală

Comments

comments