Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Care e adevaratul motiv pentru care Mark Zuckerberg isi doneaza averea?

Care e adevaratul motiv pentru care Mark Zuckerberg isi doneaza averea?

CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, a anuntat azi ca el si sotia sa, Priscilla Chan, isi vor dona aproape toata averea (99%, aproximativ 45 de miliarde de dolari), informeaza presa internationala.
Priscilla Chan a nascut o fetita de 3.4 kilograme saptamana trecuta, dar cuplul a ales sa faca publica vestea abia azi-dimineata, prin intermediul unei postari pe Facebook.
Potrivit presei internationale, Zuckerberg nu e primul mogul tech care a decis sa isi doneze aproape toata averea dupa naterea unei fetite. Chuck Feeney, Warren Buffett sau Bill Gates sunt doar cateva nume celebre care au decis sa isi doneze mare parte din averi sau sa infiinteze fundatii caritabile dupa ce au devenit parinti de fete. Acest comportament nu e deloc intamplator, sustin cercetatorii.
Adam Grant, profesor in cadrul Universitatii Pennsylvania, a aratat cum influenteaza nasterea unei fetite comportamentul barbatilor intr-un articol publicat in New York Times. „Ce ii face pe unii barbati mai zgarciti si pe altii mai generosi? Ce l-a motivat pe Gates sa ofere daruri filantropice in valoare de peste 28 de miliarde de dolari, pe cand alti miliardari nu au vrut sa renunte nici macar la o particica din averile lor uriase?” Raspunsul lui Grant a fost surprinzator: simpla prezenta in familia acestora a unui membru de sex feminin – chiar si a unui bebelus – poate fi suficienta pentru a ii determina pe barbati sa devina mai generosi.
In cadrul studiului a mai fost analizat si un alt set de date: legatura dintre salarii si sexul copilului unui manager. Astfel, au fost analizate salariile pe care sefii a peste 10.000 de companii le-au oferit angajatilor pe parcursul a 10 ani. Dupa analiza datelor, cercetatorii au concluzionat ca schimbarile in salariu depindeau, de asemenea, de sexul copilului: in 99% din cazuri, salariile erau mai mici atunci cand seful avea un baiat, insa nu si atunci cand seful companiei era tatic de fetita.
Foto: Facebook

Comments

comments