Fiecare dintre aceste stiluri de parenting are adepți și adversari. Mai jos, facem o trecere în revistă a patru stiluri de parenting, considerate „abordările momentului”.
Attachment parenting
Apariția conceptului i se datorează pediatrului William Sears și, potrivit acesteia, între copil şi părinţi, respectiv persoana care-l îngrijeşte şi cu care petrece cel mai mult timp, se formează o puternică legătură emoţională care-l influențează pe tot parcursul vieţii. Principiile acestui stil de parenting vizează perioada de sarcină și naștere, alăptare, copilărie – în toate aceste etape părinții fiind mereu prezenți și apropiați de copil. Teoreticienii vorbesc de maximum 20 de ore pe săptămână petrecute într-un sistem de îngrijire pentru cei mai mici de trei ani. Într-un articol anterior, care vizează chiar attachment parenting, am rezumat principiile pe care adepții acestui stil le urmează în creșterea copilului.
Părintele-elicopter
Conceptul de „părinte-elicopter” devine tot mai răspândit și se referă la părinții ultra-protectori, anxioși, care se află mereu în preajma copiilor, invadându-le spațiul. Tendința părinților de a fi exagerat de protectori, de a-și cocoloși copilul și de a face lucrurile în locul lui îi poate aduce mari deservicii.
Cercetări recente arată că protejarea exagerată determină copiii să fie mai puțin independenți și să aibă dificultăți de a relaționa cu cei din jur (lucru care se vede chiar și mai târziu, în adolescență). Îl lauzi pe nemerit, faci tu totul în locul lui, intervii mereu (chiar dacă nu este nevoie) în neînțelegerile cu prietenii sunt doar câteva semne că devii un părinte-elicopter.
Free-range parenting
Acest stil de parenting se referă la părinții care-i oferă copilului independență și-l lasă să exploreze lumea, acest lucru presupunând chiar asumarea anumitor riscuri. Ei doresc să le ofere copiilor libertate fără să se îngrijoreze constant că i se poate întâmpla ceva rău. Free-range parenting se bazează pe teoria că cei mici învață din experiență și că eșecul poate să fie benefic în acest sens, ca lecție de viață.
Părintele-tigru
Este un concept nou apărut, fiind introdus în 2011, de căre Amy Chua, profesor de drept la Yale. Se referă la un stil strict, în care copilul trebuie să respecte reguli rigide, să exceleze în ceea ce face și să se auto-depășească, fiind des întâlnit în Asia. Adepții spun că rezultatele excelente, în studii și precum și cele profesionale, dovedesc că acesti stil este unul bun, care trebuie urmat, adversarii subliniază că un părinte-tigru pune pe primul loc conformismul, nu creativitatea și dezvoltarea personală, ceea ce duce la scăderea încrederii în sine a copilului.
Tu cum ai defini stilul tău de parenting? Se încadrează într-una dintre cele patru categorii sau ia câte puțin din fiecare?
Foto: Guliver/ Thinkstock
Editor: Adina Gruia