
Diversificarea alimentației este o etapă vitală în dezvoltarea psihomotorie a bebelușului. Dacă până acum i-a fost suficient să bea lapte, acum a venit momentul să înceapă să se obișnuiască și cu hrana solidă. Până să învețe să mestece, însă, va trebui, mai întâi, să se familiarizeze cu gusturile legumelor și ale fructelor.
Uite ce ai putea face ca să îl ajuți să treacă mai ușor peste primele zile ale perioadei de diversificare a alimentației:
- Obișnuiește-l cu gusturile noi, prin intermediul laptelui matern
Șansele ca bebelușului să îi placă un aliment cresc, dacă îl consumi chiar tu, în perioada în care alăptezi.
„Copilul simte, în laptele matern, gustul alimentelor consumate de mamă. Acest fapt e important, deoarece, mai târziu, cel mic va prefera mâncărurile cărora le recunoaște gustul, în defavoarea celor pe care le încearcă pentru prima oară”, spune dr. Julie A. Mennella, biopsiholog la Monell Chemical Senses Center din Philadelphia, Statele Unite.
Mănâncă, deci, cât mai multe tipuri de legume în timpul alăptării, ca să te asiguri că bebelușul le va prefera, mai târziu.
- Introdu-i-le în alimentație, încă de la 6 luni
Potrivit Academiei Americane de Pediatrie, vârsta de 6 luni este ideală pentru a începe diversificarea și a introduce hrana solidă în alimentația copilului. Ai putea începe să-i dai celui mic piureuri de legume, la temperatura corpului.
Prepară-le pe primele din legume untoase, ca avocado, sau dulci, cum ar fi dovleacul și morcovul. Asigură-te că toate aceste piureuri au cea mai fină textură posibilă, preparându-le cu dispozitive de ultimă generație ca acesta. Celui mic îi va fi mai ușor să se obișnuiască cu gustul legumelor, dacă acestea sunt bine pasate.
Mulțumește-te să îl hrănești, la început, cu doar câteva lingurițe de piure de legume pe zi. Îi va fi suficient ca să se obișnuiască cu aroma.
- Dă-i doar legume cu cel mai scăzut conținut de nitrați
Nitrații din sol, din fertilizatori și din apă s-ar putea găsi și în compoziția legumelor. Faptul merită toată atenția ta, din cauză că aceste substanțe i-ar putea fi nocive bebelușului. Chiar dacă, în jurul vârstei de 6 luni, organismul lui reușește deja să le metabolizeze, ar trebui, totuși, să îl hrănești doar cu alimente cât mai pure.
Tot ce ai de făcut, ca să reușești, este să eviți, cel puțin pentru moment, legumele care înmagazinează cantități mari de nitrați: spanacul, sfecla roșie și fasolea verde. Mai ales în cazul în care îi administrezi bebelușului tratament pentru reducerea acidității gastrice, astfel de legume ar trebui incluse în alimentația lui doar la recomandarea medicului pediatru.
- Combină-le astfel încât să nu îi provoace balonare
Legumele cu conținut ridicat de sulf – printre care conopida, varza sau fasolea – cauzează balonare. În consecință, i-ar putea provoca celui mic dureri de burtă.
Ca să te asiguri că așa ceva nu se va întâmpla, o soluție ar fi să amesteci piureul obținut din aceste legume cu cartof. Vei limita, astfel, efectul de balonare.
- Nu te lăsa descurajată ușor
De așteptat ar fi ca cel mic să strâmbe din nas, atunci când vei începe să îl hrănești cu legume. Nu te lăsa impresionată de fața lui care spune: mami-te-rog-nu-mă-obliga-să-mănânc-asta.
„Acea reacție este firească, spontană, menită să te descurajeze. Noi am descoperit, însă, că după ce au acea reacție, bebelușii acceptă să mănânce o mulțime de lingurițe cu piure”, mai spune Dr. Mennella.
Atunci când copilul se strâmbă, dezgustat de piure, nu-i răspunde tot cu o strâmbătură. Zâmbește-i și spune-i „Mmmm! Ce bun e!”. Așa îl vei încuraja să mănânce. Păstrează-ți atitudinea pozitivă, ca să reușești să îl convingi că mâncatul legumelor e plăcut.
- Îndulcește primele zile
Ca să-l convingi mai ușor să mănânce legume, dă-i-le bebelușului în alternanță cu fructe dulci. În felul acesta, s-ar putea să îi placă mai mult piureul cu pătrunjel și țelină dacă știe că, la scurt timp după, va primi piersică.
Treptat, copii vor învăța să asocieze legumele cu gustul dulce al fructelor. E nevoie să recurgi la astfel de trucuri deoarece, spune dr. Mennella, bebelușii se nasc cu o reticență față de tot ceea ce are un gust amărui, așa cum au legumele verzi. Gustul pentru hrana vegetală este unul dobândit, nu înnăscut.
Rezultate remarcabile ai putea vedea după numai o săptămână
Cei mai mulți dintre bebeluși au nevoie să guste de cel puțin 8-9 ori piureul de legume până când vor reuși să îi accepte aroma. Din fericire, pe măsură ce zilele trec, va deveni tot mai ușor.
În cadrul unui studiu desfășurat de dr. Mennella, mai multor bebeluși – unii hrăniți la sân, alții, cu lapte praf – li s-au dat piureurile de legume, în fiecare zi, vreme de o săptămână. La finele perioadei, cu toții mâncau de 3 ori mai mult decât la începutul perioadei.
În primele zile de diversificare a alimentației bebelușului, va trebui să te înarmezi cu multă răbdare și perseverență. În materialul de mai sus, găsești 6 trucuri utile, cu ajutorul cărora să-l ajuți pe cel mic să accepte mai ușor trecerea de la dieta bazată exclusiv pe lapte la cea care conține alimente solide.
Sursa foto: Shutterstock