Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Cum îţi dai seama că nu aude bine

Cum îţi dai seama că nu aude bine

Atent la sunete

În jurul vârstei de 3 luni, puiul tău este tot mai interesat de ceea ce se întâmplă în jurul lui. Îşi dă seama de direcţia din care vin zgomotele şi îşi îndreaptă privirea într-acolo. Diversele tonalităţi ale vocii tale şi ale lui tati îi determină anumite reacţii: fie dă din mânuţe şi din picioruşe, fie începe să gângurească sau chiar să plângă. Citeşte-i povestioare scurte cu intonaţie. Chiar dacă bebeluşul nu înţelege sensul cuvintelor, variaţiile vocii tale, cântecelele şi accentele îl ajută să înveţe cadenţa limbajului. 

Nu reacţionează?

Până la vârsta de 3 luni bebeluşii răspund la sunetele foarte puternice, fie prin plâns, fie, cel mai adesea, întorcând capul înspre direcţia din care a venit sunetul. Dacă observi că nu are nicio reacţie la sunete, îţi poţi pune problema că nu aude bine. De asemenea, dacă observi că nu reacţionează la vocea ta, mai ales când este supărat şi încerci să-l linişteşti, ar fi bine să consulţi pediatrul. 

Semne îngrijorătoare

0-3 luni

Nu reacţionează la un sunet foarte intens, mai ales cu tonalitate înaltă;

Nu pare să-ţi recunoască vocea;

Nu este calmat de vocea ta atunci când este agitat.

4-8 luni

Nu-şi schimbă expresia feţei atunci când aude un sunet intens;

Nu pare să reacţioneze la muzică, nu se linişteşte dacă îi cânţi un cântecel;

Nu începe să gângurească până la 6-7 luni.

9-12 luni

Nu răspunde când este strigat pe nume;

Nu întoarce capul la fâşâitul făcut aproape de urechea lui;

Nu se calmează când pui muzică, nu încearcă să imite.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns