Plange bebe, iar tu nu stii ce sa-i faci ca sa-l linistesti. Mai intai studiaza teorema plansului (cu ipoteze, demonstratie si… concluzii), pe varste.
Plânsul este întâia modalitate prin care bebeluşii comunică cu lumea exterioară. La naştere, primul ţipăt al celui mic arată că nou-născutul şi-a umplut plămânii cu aer şi începe să respire, să trăiască, fapt care implică şi nevoia copilului de hrană, confort şi stimulare. Studii amănunţite au demonstrat că atunci când plânge bebe, vorbim de un comportament complex din punct de vedere fizic şi emoţional. Aşadar, cum ar trebui să procedezi când bebe plânge?
Ipoteza: necesităţi de bază (0-3 luni)
De ce plânge bebe? Până ce va reuşi să-ţi arate ce îl deranjează, este de datoria ta să identifici motivul supărării lui. Când un bebeluş atât de mic plânge, trebuie să te gândeşti că s-a întâmplat ceva. De regulă, nou-născuţii plâng fie de foame, fie de oboseală, fie că au un scutec murdar sau că le este prea cald ori prea frig. Sau poate îi chinuie colicile, care apar de obicei la această vârstă.
Ce să faci? Verifică „lista” cu posibilele motive ale plânsului şi încearcă să rezolvi problema cât mai repede. Există patru tipuri de plâns al nou-născuţilor: plânsul de bază (asociat de obicei cu foamea); plânsul furios; plânsul de durere; plânsul prin care cere dragoste şi atenţie. Vei vedea că, în timp, vei învăţa să faci deosebirea dintre ele după felul în care sună. Dacă nu reuşeşti să identifici cauza plânsului, ia-l în braţe, leagănă-l şi vorbeşte-i ori ţine-l la pieptul tău, în dreptul inimii. Bebe este obişnuit să audă bătăile inimii tale de pe vremea când locuia în burtică. Iar dacă îi vorbeşti, vocea ta, pe care o cunoaşte dintotdeauna, va avea efectul miraculos al unui calmant! 80% dintre bebeluşii care plâng, atunci când vin în contact direct cu mama, se liniştesc!
Ipoteza: nevoia de atenţie (3-6 luni)
Ce vrea bebe? Dacă în primele trei luni de viaţă plânge bebe mai mult instinctual, în această etapă începe să realizeze că plânsul poate face ca anumite lucruri să se întâmple aşa cum vrea. Spre exemplu, micuţul se poate folosi de plâns pentru a te face să-l iei în braţe. Un alt motiv al plânsului este frustrarea – de exemplu, se plictiseşte ori nu reuşeşte să se întoarcă de pe burtică pe spate atunci când vrea el. Vestea bună e că, de obicei, orele de plâns se reduc la această vârstă, iar la majoritatea copiilor, colicile dispar tot acum.
Ce-i de făcut? Ca soluţie antiplictiseală, ieşiţi des la plimbare, cel puţin o dată pe zi.
Vorbeşte-i tot mai mult – puiul tău doreşte mai intens decât orice să petreacă timpul în compania ta, mai ales că, pentru el, tu eşti cea mai fascinantă „jucărie”. Dacă încă se trezeşte des noaptea și bebe plânge, arată-i că ești acolo pentru el și nu-l lăsa singur! Ia-l în brațe, mângâie-l şi vorbeşte-i pe un ton cât mai calm.
Ipoteza: frustrarea (6-9 luni)
De ce plânge bebe? Puiuţul tău îşi foloseşte deja tot mai bine mânuţele, se poate juca, poate sta în funduleţ şi începe să exploreze încăperea. Iar dacă îndrăzneşti cumva să-i întrerupi joaca pe motiv de „masă” ori „somn”, e clar că declanşezi o adevărată dramă. La fel se întâmplă şi atunci când stabileşti anumite interdicţii sau când devine „victima” propriilor limite fizice. Tot la această vârstă apare „anxietatea de separare” şi teama de străini, cu alte cuvinte… mai multe motive de plâns. Şi dacă peste toate acestea se suprapune erupţia dentară… e limpede ce vacarm se iscă!
Cum să procedezi? Distrage-i atenţia! De exemplu, dă-i o jucărie atunci când duce curios mâna spre priză. Iar dacă vine timpul mesei, anunţă-l cu cinci minute înainte că joaca trebuie să ia o pauză. Lasă-l să se caţere unde vrea, dar stai mereu lângă el. Jucaţi-vă cât mai mult – construiţi, cântaţi, alergaţi prin casă. Când primiţi vizite, întâmpină călduros musafirii – astfel îi transmiţi micuţului că nu are motive de teamă şi îi serveşti drept exemplu comportamental (la această vârstă imită atitudinea adulţilor). Dacă plânge din cauza erupţiei dentare, dă-i să „roadă” jucării speciale pentru dentiţie sau un morcov spălat şi curăţat. Există şi geluri care „anesteziază” gingiile dureroase.
Ipoteza: acţiune şi reacţiune (9-12 luni)
De ce mai plânge bebe? După atâta timp de „convieţuire” cu bebe, îi cunoşti deja toate tipurile de plâns. Ştii când îi este foame sau e obosit, nervos ori cu scutecul murdar. Dar la această vârstă apare un nou tip de plâns… Expresiile tale faciale au un puternic impact asupra lui: dacă râzi, râde şi el; dacă te încrunţi sau ai o figură speriată, începe să plângă. Tot acum porneşte într-o călătorie a descoperirii propriei independenţe. Aşa că, dacă-l opreşti din alergătură sau din activitatea lui, o să protesteze plângând. Şi pentru că încă nu poate vorbi, bazându-se pe gesturi, în cazul în care nu înţelegi ce vrea sau spre ce anume îţi arată, reacţia va fi tot de plâns.
Ce ai de făcut? Dacă micuţul reacţionează la stările tale, atunci e semn că trebuie să tragi adânc aer în piept şi, în primul rând, să te linişteşti tu. Dacă vrea să urce scările, în loc să-i interzici pur şi simplu, ia-l de mână şi faceţi altceva interesant. Iar când nu înţelegi ce arată, apucă-l de mânuţă şi, prin eliminare, descoperă ce anume voia să-ţi indice.
Demonstraţia: două teorii despre plâns
Pe de o parte sunt susţinătorii teoriei conform căreia bebeluşul trebuie lăsat să plângă pentru că se va opri în cele din urmă, iar pe de cealaltă parte se află părinţii adepţi ai teoriei ataşamentului, potrivit căreia e bine să răspunzi imediat plânsului bebeluşului, încearcând să-l liniştești. Astăzi, studiile arată clar că abordarea bebeluşului când plânge este corelată cu sănătatea fizică şi emoţională a copilului. Așa că ar cam fi timpul ca toți părinții să renunțe la a mai lăsa bebelușul să plângă.
Teoria ataşamentului a luat naştere în anii 1960, când psihologul John Bowlby a stabilit că o relaţie caldă, intimă, între mamă şi bebeluş este necesară pentru supravieţuire şi pentru o sănătate optimă. În trecut, se spunea că este sănătos pentru dezvoltarea fizică a sugarului, mai ales pentru plămâni, să fie lăsat să plângă. Un studiu recent, centrat asupra consecinţelor imediate şi pe termen lung ale plânsului la bebeluşi, a demonstrat însă contrariul. S-au înregistrat următoarele schimbări cauzate de plânsul prelungit la bebeluşi: ritm cardiac mărit, presiune sanguină crescută, legătură mamă-copil întreruptă, daune cerebrale şi disfuncţii cardiace. Cercetătorii recomandă ca mama să răspundă imediat, cu răbdare şi fără grabă, ori de câte ori copilul plânge sau o solicită.
Nu-ţi fie teamă de alint: dacă bebe simte că este iubit, dacă se simte în siguranţă pentru că ştie că îi răspunzi „chemării”, următoarea dată când va avea nevoie de ceva nu va mai plânge cu disperare! Mami, poţi învinge în această „bătălie” doar cunoscând fiecare tip de plânset şi utilizând de fiecare dată în mod corespunzător antidotul împotriva lui!
Concluzia: plânsul, „decodat” de către mămici
„Îmi dau seama dacă plânge de durere atunci când o văd că-şi strânge picioruşele la piept”. Amalia, mămica Sabinei (3 luni)
„De cele mai multe ori, plânge de foame. Dacă nu primeşte sân în acel moment, face mai rău, aşa că trebuie întâi să o liniştesc şi apoi să o hrănesc”. Nataşa, mama Anei (4 luni)
„Micuţul meu plânge când îi este foame, îl doare burtica ori are un disconfort din cauza unor gaze sau când simte nevoia să eructeze”. Paula, mama lui Andrei (6 luni)
„Ştiu că plânge de foame atunci când îl văd că-şi bagă degetele în gură. Dacă simte nevoia de afecţiune, pur şi simplu mă trage de mâini şi se arcuieşte tot”. Andreea, mama lui George (8 luni)
Foto: Guliver / Thinkstock