Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > 8 Martie: La mulţi ani, mămico!

8 Martie: La mulţi ani, mămico!

Sunt mama unui băieţel care împlineşte în curând şase ani. Am citit o grămadă de articole de parenting, interviuri, materiale semnate de psihologi, am căutat cu sufletul la gură sfaturi şi recomandări, am citit cărţi etc şi multe dintre informaţiile care îmi atrag atenţia vi le împărtăşesc şi vouă.
Dar acum, în prag de 8 Martie, fac un exerciţiu de sinceritate. Cred că, având la activ o grămadă de bibliografie şi o tonă de informaţie, ar trebui să primesc diploma pentru cea mai bună mamă. Cred că pot să-ţi umplu capul cu sfaturi, cu ce trebuie să faci şi să nu faci, despre cât de important este să rămâi calmă, despre ce înseamnă răsfăţul, despre problemele preşcolarului, ale şcolarului etc. Dar ştii ceva? Cu toată „ştiinţa” mea, ştiu că nu ştiu nimic! Copilul meu tot face crize de nervi, ţipă, este răsfăţat, încearcă să ne manipuleze şi câte şi mai câte…
Am încercat să aplic ce am citit, dar am ajuns într-un impas: mi-am dat seama că acele sfaturi sunt generale. Copilul meu nu reacţionează aşa cum scrie la carte, iar eu nu-i pot da replica din… carte. Aşa că am învăţat să ţin cont de ele, să le am mereu în minte, dar să le adaptez vieţii mele, copilului meu şi temperamentului lui. Şi ştii ceva? Unele merg, altele nu merg deloc!
Mi-am făcut (şi îmi fac) o grămadă de probleme, am căutat soluţii şi răspunsuri, am pe birou cărţi cu paragrafe încercuite, mi-am zis că sunt o mamă rea pentru copilul meu. Nu pot să fiu mereu zen, nu pot să-mi păstrez mereu cumpătul, am zile bune şi rele, şi chiar în zilele mai puţin bune nu ştiu cum se face că băiatul meu parcă îmi testează limitele.
Unele mame fac magie cu copiii lor, întregul lor univers este unul de vis în care copiii cresc, descoperă, se joacă, se enervează, dar ele ştiu cum să-i calmeze, să le distragă atenţia, să-i facă să înţeleagă exact unde au greşit şi să nu mai repete greşeala. Le admir, le citesc cu plăcere (pe cele care scriu despre experienţele lor), le respect şi (recunosc) le invidiez, pentru că sunt seri în care mă culc cu sufletul greu şi-mi promit: De mâine voi fi o mamă mai bună.

Şi totuşi, nu cred că sunt singura care are aceste dileme. Cred că fiecare dintre noi a simţit, la un moment dat, că nu e o mamă bună. A vrut să dea mai mult, să fie mai bună pentru copilul ei, Poate că scenariul următor îţi este cunoscut: te trezeşti repede-repede, îl duci pe cel mic la grădi, el plânge, nu se desparte de tine, îl laşi – cu sufletul trist – apoi fugi la serviciu, de unde pleci pe la ora cinci sau mai târziu, fugi după el la grădi, furi o oră de joacă în parc, ajungi acasă, faci de mâncare… Încerci să ai energie, bună dispoziţie, să fii caldă, iubitoare, dar lucrurile nu-ţi ies chiar aşa cum ţi-ai dori. Şi totuşi, încerci în fiecare zi să fii mai bună cu copilul tău, să fii cea mai bună mamă.

8 Martie este ziua ta! Bucură-te de ea fără să te mai întrebi dacă eşti o mamă bună! Eşti cea mai bună mamă pentru copilul tău! Tu îţi cunoşti cel mai bine puiul, tu îi ştii nevoile. E bine să fii la curent cu noutăţile şi teoriile despre creşterea copilului, dar nu deveni obsedată de ele. Te pun pe gânduri? Te fac să vezi greşeli? Este foarte bine, înseamnă că analizezi ce poţi îmbunătăţi în relaţia ta cu copilul tău, înseamnă că-i vrei binele! De aceea, urarea mea este: La mulţi ani tuturor mamelor imperfecte (care greşesc pentru că sunt oameni, nu roboţi programţi să crească în mod ideal copii), care învaţă din greşeli şi vor să fie cele mai bune pentru copiii lor.
Editor: Adina Gruia, Foto: 123RF.com

Comments

comments