Descoperiți împreună texturi noi, cifre, numărați, observați ce urme lasă diversele materiale atunci când puneți o coală de hârtie deasupra și colorați ușor peste ele.
Ai nevoie de:
- 1 marker negru
- 10 bucăți de hârtie
- mai multe obiecte plate, cu texturi diferite (de exemplu diferite monede, tapet cu model)
- foarfecă
- creioane colorate
Cum se desfășoară activitatea
1. Desenează cu markerul conturul cifrelor de la 1 la 10 pe bucățile de hârtie (lasă-l apoi să coloreze cifrele în interior).
2. Arată-i copilului cum poți obține o un model interesant punând o bucată de foaie peste un obiect cu o anumită textură și colorând apoi deasupra.
3. Lasă-l să lucreze, având la îndemână multe creioane colorate și diverse texturi. Va lucra cu fiecare cifră pe rând, în modul următor: va folosi atâtea obiecte câte îi indică cifra aleasă. Astfel, în interiorul cifrei doi va evidenţia de două ori modelul pe care îl lasă o monedă, pentru cifra cinci va evidenţia de cinci ori modelul pe care îl lasă bucățelele de tapet etc.
4. Ajută-l la primele încercări. Arată-i cum să aşeze foaia peste obiect și să o fixeze, cum să țină creionul ușor înclinat și să nu apese prea tare.
Exercițiul este ușor, amuzant și, în același timp, o utilă lecție de matematică, deoarece îi ajută pe copiii mici să facă legătura între numărul de obiecte și cifra (semnul) care îl reprezintă.
Foto: www.pixabay.com, Sursă activitate: Education.com, Traducere: Adina Gruia