
Când bebeluşul nu se simte bine, viaţa se transformă brusc din roz în… cât se poate de gri. Funduleţul roşu e o problemă iritantă (la propriu!), cu care se confruntă mai toţi bebeluşii. Cunoscută sub numele de eritem fesier sau dermatită „de scutec“, aceasta este provocată de contactul prelungit al pielii sensibile cu urina şi scaunele, respectiv cu flora bacteriană conţinută de acestea, dar poate fi şi o reacţie alergică la materialul scutecelor pe care le foloseşti. Noi am stat de vorbă cu dr. Ana Culcer, medic primar pediatru, doctor în științe medicale, cu activitate de peste 50 de ani în domeniul medical, pentru a afla cum putem preveni și trata această afecțiune la copii.
Ce trebuie să știe mămica despre eritemul fesier al bebelușului?
Eritemul fesier al bebeluşului înseamnă înroșirea tegumentelor (a pielii) din jurul fundulețului și al organelor genitale. Acesta poate rămâne doar la o faza incipientă de înroșire sau se poate complica prin suprainfectare cu microbi sau ciuperci (micoze) – când aspectul poate deveni galben purulent sau albicios la micoze, complicat cu eroziuni ale pielii și sângerări. Netratat, se poate extinde pe suprafețe foarte mari, mai ales dacă scutecul este strâns și copilul transpiră.
Toți bebelușii fac eritem fesier? Este acesta un semn că bebelușul nu a fost corect îngrijit?
Nu toți bebelusii fac eritem. Riscul este mai mare pentru bebelușii alergici sau la cei îngrijiți necorespunzător.
Care sunt factorii cheie care favorizează apariția eritemului fesier și cum poate fi el prevenit?
Acesta se poate produce dacă toaleta copilului nu s-a făcut la timp sau acesta a stat cu urină și scaune acide mai mult timp. Factori agravanți sunt diareea și urina acidă, determinate de o alimentație necorespunzătoare. Alti factori agravanți sunt substanțele alergene din șampoane, creme sau alte substanțe de îngrijire, precum și transpiratia copilului cauzată de un scutec strâns prea tare. Un alt factor este terenul alergic al copilului. Eritemul fesier poate fi prevenit printr-o alimentație corespunzătoare a mamei (care alăptează) sau a copilui hrănit artificial. Același lucru este valabil și în perioada diversificării alimentației copilului.
În cazul în care apare, cum poate fi tratat?
Întâi trebuie stabilită cauza, apoi urmează tratamentul.
Ca tratament se recomandă toaleta corectă a bebelusului – în cazul igienei defectuoase. Trebuie alcalinizate urina și scaunul prin eliminarea produselor care provoacă aciditate precumcitricele, carnea etc și înlocuirea lor cu mâncăruri care alcalinizează precum: bananele, supe cu legume etc. Se pot face băi de șezut cu apă bicarbonatată și infuzie de mușețel.
Se pot aplica produse pe bază de oxid de zinc. În funcție de patologie, dacă e ciupercă sau micoză, există o multitudine de creme antimicotice. Când e vorba de o infecție bacteriană se administrează creme cu antibioticul la care este sensibil germenul implicat.
În niciun caz nu recomand tratament medicamentos, cu atât mai mult antibiotice luate „după ureche”, ci doar la sfatul specialiștilor. Trebuie asociate și probioticele pentru a preveni infecțiile micotice și perturbarea florei intestinale a copilului, cu distrugerea imunității digestive.
Orice eritem fesier complicat (apar eroziuni, suprainfecții bacteriene sau micotice) trebuie tratat sub supraveghere medicală pentru a nu agrava leziunile prin tratamente incorecte.
Ce ne puteți spune despre eficiența produselor pe bază de oxid de zinc în prevenirea și tratarea eritemului fesier la bebeluși?
Produsele pe bază de oxid de zinc sunt foarte eficiente în tratarea eritemului simplu necomplicat, având efect protector împotriva acidității scaunelor și urinei.
De ce e important ca produsele de îngrijire a pielii bebelușului să nu conțină parabeni, parfum sau conservanți?
Trebuie să pornim de la ideea că tegumentele copiilor mici sunt foarte subțiri, au 3 straturi în loc de 10, câte are adultul, și orice produs toxic sau alergic poate pătrunde cu ușurință prin tegumentele acestuia, provocând alergii sau fenomene toxice prin acumulare. Parfumurile, în mod special, pot provoca alergii respiratorii; alte substanțe provoacă alergii tegumentare agravând eritemul fesier. Trebuie evitată folosirea șervețelelor pafumate pentru curățare, mai ales pentru copiii cu teren alergic (atopic).