Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Educația și evoluția inteligenței

Educația și evoluția inteligenței

Cum și de ce evoluează inteligența? Cât de importantă este aici educația? Sunt implicați și alți factori? Descifrăm aceste chestiuni alături de conferențiar universitar dr. Andrei Ion de la Facultatea de Psihologie a Universității București

Recent au stârnit mare vâlvă rezultatele celui mai mare studiu referitor la evoluția scorurilor de inteligență ale românilor în ultimii 80 de ani, care a arătat că românii au atins un maximum de inteligență în 1989, după care a urmat un declin accentuat. „Am revenit la nivelul de după Al Doilea Război Mondial. Noi suntem astăzi, educațional, ca după Război“ spunea atunci autorul român al studiului, Dragoș Iliescu. Studii similare efectuate în lume arată în statele europene inteligența nu mai crește de câteva generații, în timp ce în Japonia este într-o creștere accentuată. Încercăm să aflăm cât și ce din inteligența indivizilor se supune unor factori societali.

Ce este inteligența? De câte feluri este?

Advertisements

Inteligența a cunoscut mai multe definiții: cele mai generale descriu inteligența drept o capacitate generală de învățare și de utilizare a diferitelor funcții cognitive pentru rezolvarea de probleme.

Deși spunem că există mai multe tipuri de inteligență, de fapt, inteligența este una singură, denumită și abilitate mentală generală (general mental ability). Este adevărat că în componența ei intră mai multe abilități specifice, precum: abilități de citire și scriere, cunoștințele cantitative, înțelegere verbală, viteză psihomotorie, timp de reacție și viteză decizională, viteză de procesare, raționament fluid, memorie de scurtă durată, memorie de lungă durată, procesare vizuală, procesare auditivă, abilități olfactive, abilități tactile, abilități kinestezice, abilități psihomotorii. Acestea sunt componentele modelului Cattell Horn Carroll. Pentru informații detaliate, „google it”.

Ce este inteligența nativă și ce este inteligența dobândită? Ce raport este între ele?

Inteligența este una dintre acele trăsături psihologice cu o încărcare ereditară ridicată, ereditatea în inteligență cântărind între aproximativ 40% (în copilărie) și peste 60% la maturitate. Încărcătura ereditară surprinde cât la sută din diferențele între oameni în inteligență sunt determinate de factori genetici. De aceea acest procent variază de-a lungul vieții.

Nu putem discuta de „inteligența dobândită” atunci când atunci când funcțiile și mecanismele cognitive de bază nu sunt operaționale. Acest lucru este vizibil în cazul pacienților cu diferite traumatisme cerebrale în urma cărora le-au fost afectate diferite funcții cognitive, de exemplu memoria de scurtă durată. Deși își pot aminti ce au făcut în urmă cu 10 ani, aceste persoane au dificultăți în a rezolva sarcini relativ simple, în cadrul cărora trebuie să respecte succesiv o serie de reguli.

Unele componente ale inteligenței sunt mai permeabile la efort și învățare (abilitățile de citire și scriere,  anumite componente ale memoriei), în timp ce altele sunt aproape independente de efortul voluntar și repetiție, de exemplu viteza de procesare a anumitor stimuli sau timpul de reacție. Da, anumite componente ale inteligenței pot fi optimizate prin exercițiu, însă, per ansamblu, ținând cont de impactul mare al factorilor genetici, inteligența este probabil una dintre cele mai puțin „antrenabile” capacități. 

 

Cât de precis măsoară testele inteligența?

Foarte precis. Testele de inteligență sunt printre cele mai precise instrumente psihometrice existente. Iar prin „teste” înțeleg acele instrumente special create pentru a surprinde inteligența, instrumente ale căror proprietăți psihometrice au fost testate extensiv pe populația în cadrul căreia sunt utilizate. Nu este vorba aici de cele pe care le completăm pe internet sau pe care le găsim în diferite reviste de weekend. Testele de inteligență au un regim special de siguranță a materialelor testării, pot fi utilizate doar de către psihologi autorizați și sunt puse în vânzare de editori de teste sau companii specializate în consultanța și evaluarea abilităților umane.

Ce fel de inteligență cultivă modelul de educație din România?

Din păcate, modelul educațional din România e în continuare puternic orientat spre acumulare de informații, iar nu spre formare de abilități și deprinderi. Este cert ca nu ducem lipsă de specialiști în educație și că există deja tendința de a desprinde educația de reproducerea informațiilor. Ca orice schimbare sistemică, acest proces este de durată. Din exterior, pot spune că părem a fi pe drumul cel bun.

Poate orice copil să devină un adult inteligent? În ce condiții?

Da și nu. Da, orice copil va avea șanse mai bune să ducă o viață împlinită la nivel profesional, material, social sau personal dacă va beneficia de o pregătire mai bună și de un nivel educațional mai ridicat. Investiția în educație reprezintă, de departe, cea mai bună investiție pe care o poate face un stat sau oricare individ.

Faptul că o persoană deține o calificare sau anumite competențe căutate de angajatori (cum se întâmplă acum cu programatorii) nu înseamnă automat că respectiva persoană poate fi descrisă drept un adult inteligent. Prototipul persoanei percepute ca „inteligentă” probabil se suprapune mult cu erudiția. Din unghiul îngust al unui cercetător în psihologie, pe baza datelor pe care le avem până acum, pot spune că mai degrabă factorii genetici sunt care îi fac pe unii adulți să fie inteligenți, iar pe alții nu. Nu discut aici nici despre erudiție și nici despre mârlănie. Acestea sunt într-adevăr mai mult determinate de mediu decât de gene.

Cum a evoluat inteligența, de când se măsoară, în lume și în România?

Depinde de perioada de timp de referință. Efectul Flynn, așa este denumită creșterea constantă a nivelului de inteligență de la o generație la alta este, în mare parte, determinat de dezvoltarea socială și economică, începând cu factori precum alimentația mamei în timpul sarcinii, alimentația copilului în perioadele critice de dezvoltare, sau influențele educaționale optime în cadrul respectivelor perioade. De aceea, în statele dezvoltate, de exemplu statele nordice, nu mai observăm o creștere constantă. În România încă se manifestă acest efect, însă, din fericire, ritmul nu este unul accelerat deoarece și societatea noastră se maturizează social și economic.

Cum evaluați modul de desfășurare a școlii online în România în ultimul an?

Personal, experiența de a preda online pentru aproape 300 de studenți, de câteva ori pe săptămână a fost neplăcută. Mai ales atunci când nu poți vedea persoanele cărora le vorbești sau când unul din studenți apasă din greșeală butonul „mute” și pe fundal o auzi pe Andreea Esca… Nu cred că pentru studenți poate fi un efect pozitiv. Educația nu e doar transmitere seacă de informații. E interacțiune vie între studenți și profesori, e un proces formativ care merge dincolo de explicit, de obiectivele de învățare sau de conținuturile predate. În această perioadă educației i-a fost amputată componenta cea mai importantă, interacțiunea vie dintre profesori și studenți, interacțiune care creează învățarea. Cu siguranță că a continua așa nu e o variantă optimă pe termen lung. 

Care sunt cauzele analfabetismului funcțional și la ce vârste mai poate fi remediat acesta?

Managementul deficitar al bugetului național din 1990 încoace. Nu se poate să faci educație alocând spre educație doar 3% din PIB. 

Ce tehnici de cultivare a inteligenței recomandați copiilor și adulților?

Oricât de tentant ar părea, răspunsul nu este a completa integrame sau a citi și atât. S-au scris sute de studii despre prevenția declinului cognitiv. Din păcate, dovezile despre „antrenamentul cognitiv” (cognitive training) sunt neconcludente. În schimb, avem informații concludente despre managementul tensiunii arteriale (inclusiv prin obiceiuri alimentare) și al tuturor bolilor care au drept precondiție hipertensiunea și despre creșterea nivelului de activitate fizică. Putem preveni, într-o oarecare măsură declinul. De asemenea, putem deveni mai erudiți și mai bine-crescuți. Mai inteligenți?! Puțin probabil.

Statul ne vrea proști?

Nu știu răspunde. Personal, nu cred că managementul deficitar al educației din România e o strategie deliberată de a ține populația sub control, ca în cazul Coreei de Nord. Ineficiența din educației e rezultatul diletantismului politic. Din păcate, acesta este prezent nu doar în ministere și în funcțiile politice, ci și în instituțiile publice.

Se pierd copiii inteligenți în sistemul românesc de învățământ?

Cu siguranță pierdem pe drum copii inteligenți. În același timp, mai dureros este că prin abandon școlar pierd șansa la o viață decentă toți copiii, indiferent de nivelul lor de inteligență. Situația cred că devine critică în special pentru copiii mai puțin înzestrați. Acolo ar fi necesare acțiuni de prevenție a abandonului.

Care e cel mai util tip de inteligență în lumea de azi?

Cea generală. Funcțiile sau mecanismele specifice vor deveni din ce în ce mai puțin importante în marea schemă a lucrurilor. Capacitatea generală de învățare, fluența de a acumula deprinderi și cunoștințe noi va fi mai importantă decât cunoștințele și deprinderile specifice, funcții care vor fi preluate de mașini.

Se spune că unde e multă minte e și mută prostie. Ce crezi despre această zicală?

Sincer, cred mai mult în unde nu e cap, vai de picioareMai cred ca minteanu compensează erudiția și nici bunul simț. Prostia, pentru mine, e mai degrabă o problemă caracter decât de lipsă de inteligență. Cei mai mulți proști pe care îi cunosc, din păcate, nu duc lipsă de inteligență.

 

Text: Roxana Melnicul, articol aparut in revista Univers Psihologic nr 5

Foto: arhiva personala, guliver/istock

Comments

comments

Lasă un răspuns