
Grijulii, unele mame chiar au scos din dulapuri hainele de iarnă ale bebeluşului, îmbrăcându-şi cu ele puiuţii în zilele reci.
Desigur, îţi doreşti ca bebeluşul tău să fie protejat de frig, de vânt, de ger, când va fi cazul, dar nu-l înfofoli excesiv, ţi se atrage atenţia într-un articol publicat în revista Mami, realizat cu ajutorul medicului pediatru Mihaela Mogoş, în care afli cum ar trebui să fie îmbrăcat puiul tău atunci când temperaturile scad sub 0 grade Celsiu, dar şi ce greşeli faci din prea multă dragoste şi grijă. Iată despre ce este vorba.
Ce-i prea mult… strică
Concepţia greşită Unul dintre răspânditele mituri despre frig este următorul: cum scade temperatura sub 0 grade Celsius, copilul trebuie burduşit bine, cu toate hainele din şifonier. Doar e iarnă, afară e frig, iar el e aşa de mic şi fragil!
De ce să NU faci aşa: trebuie să ştii că organismul imatur al bebeluşilor nu îşi poate regla temperatura la fel de eficient precum organismul unui adult. Astfel, există riscul ca atunci când hainele bebeluşului sunt multe şi prea groase, micuţul să se încingă prea tare; mai mult, înfofolitul poate să cauzeze febră la copii.
Hainele bebeluşului trebuie să fie în "straturi"
Ce ar trebui să faci Cea mai bună metodă pentru a te asigura că bebeluşului îi este cald şi bine este să-l îmbraci în straturi de haine. Bumbacul este cel mai bun material pentru pielea bebeluşului, aşa încât pune-i prima dată un body din această ţesătură.
Următorul strat poate fi un material ceva mai dens şi mai călduros – un pulovăraş din lână sau o jacheţică din fleece. Urmează ciorăpiorii şi o pereche de pantaloni căptuşiţi sau chiar o salopetă din zăpadă.
Pe deasupra pune-i o geacă de iarnă (ideale sunt cele al căror material exterior oferă protecţie împotriva vântului). În loc de geacă şi pantaloni, poţi alege pentru hainele bebeluşului tău un costum întreg special pentru zăpadă.
Ai mare grjă la extremităţile corpului – cap, mânuţe şi picioruşe. Pe aici, copilul pierde cea mai multă căldură. Atunci când este frig afară, pentru a se proteja, organismul trimite mai mult sânge către organele vitale, neglijând părţile mai puţin importante. Pune-i şoseţele din lână şi botoşei îmblăniţi, mănuşi moi, cu un deget (ia la tine o pereche de schimb, în caz că le udă) şi o căciuliţă care să-i acopere fruntea şi urechile (alege un model dublat cu fleece sau, când e ger afară, o căciulă îmblănită).