Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > L-a luat pe NU in brate

L-a luat pe NU in brate

Multi parinti spun: „Copilul asta vrea sa ma omoare!” Probabil ca si voi ati trecut prin momente in care pustiul nu poate fi multumit pentru nimic in lume. Ei bine, aflati ca nu vrea sa va scoata din sarite sau sa va faca viata amara.

Explicatia acestui comportament sta in curiosul sistem de valori al copilului, in felul lui de a intelege lucrurile si de a reactiona. Impreuna vom incerca sa vedem ce-l supara de fapt si care este limita dintre normal si patologic in materie de negativism, opozitie, incapatanare.

Varsta lui „NU”

Exista perioade in dezvoltarea copilului cand manifestarile de negativism sunt mai pregnante. Intre 3 si 5 ani, micutul tinde sa reactioneze ostil, incapatanat, aparent din senin. Aceasta este asa-numita varsta a negatiei. Acum apar adesea crize de furie – nu-i place nimic, nu-l poti multumi orice ai face.

In aceasta perioada, copilul inca nu-si poate controla sentimentele, asa ca manifestarile de furie sunt, pana la un punct, normale. Incearca sa-l linistesti, sa-l temperezi, aratandu-i ca obtine mai usor ceea ce doreste cand ramane calm si, mai ales, ca nu poate avea mereu totul. Nu-l ajuti cu nimic daca-l lasi sa faca numai ceea ce-si doreste.

Accesele de acest fel se raresc inspre 4 ani si sunt din ce in ce mai rare la 5 ani. Dar sa nu crezi ca ai scapat definitiv. La pubertate si adolescenta, vei da piept cu ele din nou – la puterea a zecea!

Copiii cu comportamente negativiste sunt prinsi adesea, alaturi de parinti, intr-un cerc vicios de permanente avertismente, mustrari, nemultumiri, ignorare reciproca si intentionata, amenintari, care nu fac decat sa le intretina.

Comportamentul tot mai agresiv, scaderea experientelor pozitive, o relatie copil-parinte lipsita de caldura si apropiere, toate acestea sunt greu de suportat. In consecinta, dupa o vreme, adultii incep sa cedeze la crizele copilului, pe care de obicei le amendau. Iar aceasta inconsecventa nu face decat sa alimenteze problemele.

Un studiu realizat in Germania arata ca 3% dintre fetitele si 6% dintre baieteii cu varste cuprinse intre 4 si 10 ani au astfel de tulburari. Factorii psihologici, psihosociali, educationali cu influenta cea mai mare sunt concretizati in problemele parintilor (dificultati financiare, certuri, boli, disparitia unei persoane dragi etc.), faze critice din dezvoltarea copilului, trasaturi de temperament si, uneori, chiar boli de care sufera copilul.

Agresiv oriunde, oricand, cu oricine

Este foarte important sa observi reactiile copilului si sa stabilesti daca acestea se manifesta doar in anumite situatii si fata de anumite persoane. Cu cat problemele apar in mai multe contexte, cu atat sunt mai grave. Uneori se ajunge in situatia in care copilul este greu de suportat si acasa, si la gradinita, si pe strada.

Daca manifestarile nu dispar intr-un interval de cateva luni si sunt foarte pronuntate, se poate vorbi despre tulburare comportamentala de tip opozitional, un diagnostic ce poate fi stabilit numai de catre specialist – psiholog sau medic psihiatru.

Te intrebi probabil cum poate fi recunoscut din timp comportamentul de tip opozitional. Ei bine, copilul se comporta in general astfel:

  • Are crize neobisnuite si puternice de furie, comparativ cu copiii de aceeasi varsta.
  • Se cearta des cu adultii.
  • Se impotriveste frecvent si in mod activ regulilor, refuza sa le urmeze.
  • Ii agreseaza pe ceilalti in mod intentionat.
  • Atribuie altora vina pentru propriile greseli.
  • Este des iritat sau se lasa usor provocat de ceilalti.
  • Se enerveaza usor si este in mod frecvent galagios.

Daca recunoasteti aceste tendinte, este bine sa apelati la un specialist. Experienta voastra ca parinti si rabdarea nu sunt suficiente pentru a rezolva asemenea probleme.

Psihologii germani recomanda un plan de recompense eficient si usor de aplicat. Astfel, de cate ori copilul evita sa se enerveze sau respecta o regula, primeste un punctaj, care se transforma ulterior in recompensa.

Pentru inceput, incearca sa definesti foarte bine ce anume iti displace. Noteaza situatiile concrete, apoi descrie cum ar fi trebuit sa reactioneze si stabiliti impreuna recompensa pe care o primeste daca se comporta corespunzator data viitoare. Punctele si recompensele nu se retrag, chiar daca a facut ulterior o prostioara. In fiecare seara, poti discuta cu el despre punctele primite, pentru ca are nevoie de incurajare si laude.

Este bine ca recompensele sa fie cat mai variate si mai atractive, dar sa ramana simbolice: nu ciocolata sau jucarii, ci un tabel pe care sa marcati succesele cu bulinute, floricele, stelute, abtibilduri. Astfel, planul nu se transforma in sursa de santaj, ci ramane un joc placut.

Este bine sa te gandesti ca, in cele mai multe cazuri, prin respingere, refuz, incapatanare sau agresivitate, puiul tau incearca sa-ti comunice ceva.

Impun limite si sunt consecventa, dar nu absurda. Nu raspund niciodata furiei cu furie, nu ma cert cu copilul. Ii explic unde a gresit numai dupa ce s-a calmat singur. Caut intotdeauna cauza comportamentului sau agresiv. Nu pedepsesc greselile, ci incerc sa recompensez atitudinea potrivita.

Asa nu!

Uneori, cand copilul este furios, ma enervez si eu. In familie, rezolvam adesea conflictele tipand. Atunci cand se poarta urat cu mine, il ignor zile intregi. Daca spune „nu”, incerc sa-i demonstrez ca pot fi mai incapatanata decat el. Tind sa tolerez agresivitatea manifestata in familie si sanctionez doar „iesirile” publice.

Semnal de alarma!

De obicei, comportamentul neobisnuit al copilului este un raspuns normal la ceea ce i se intampla, la un eveniment sau un factor de stres, caz in care apare numai intr-un anumit context, de obicei in spatiul familial, sau fata de o singura persoana.

Atunci cand crizele de furie nu sunt legate de context, ci apar oricand, oriunde, fata de oricine (bunici, educatoare, alti copii), ele ar trebui sa va ingrijoreze, pentru ca pot semnala o tulburare de comportament serioasa.

Comments

comments

Lasă un răspuns