
Ziua Femeii, 8 Martie, este mai mult decât ziua în care primeşti o floare de la soţ, mesaje de Ziua Mamei sau telefoane de felicitări. Din punct de vedere istoric, 8 martie este o sarbătoare care datează de la începutul secolului 20 şi este dedicată realizărilor şi eforturilor femeilor (trecute cu vederea în acei ani). De asemenea, este o parte importantă a mişcărilor muncitoreşti începute în America şi Europa.
Cine a inventat Ziua Femeii?
Prima oară, Ziua Femeii a fost sărbătorită în 1909 în New-York, celebrând greva femeilor (ce gest curajos la acea vreme) dintr-o fabrică de îmbrăcăminte, muncitoarele protestând împotriva condiţiilor oribile de muncă. Opresiunea şi inegalitatea le-a determinat să devină tot mai active, iar vocea lor, militând pentru schimbare, a devenit tot mai puternică. Prima oară, Ziua Internaţională a Femeii a fost celebrată în Danemarca, Austria, Germania şi Eleveţia, pe 19 martie 1911, când vocile a peste un million de bărbaţi de femei s-au unit pentru a cere drept la muncă pentru femei, la vot, la educaţie şi pentru a pune capăt discriminării. Doar în Imperiul Austro-Ungar au avut loc peste 300 de demonstraţii.
Cu fiecare an care a trecut şi cu fiecare celebrare a datei de 8 martie (data a variat, apoi s-a fixat la 8 martie), Ziua Femeii a devenit tot mai puternică şi mai solidă. 1975 a fost desemnat de Organizaţia Naţiunilor Unite ca Anul Internaţional al Femeii!
Cum o celebrăm în lume
Organizaţiile de femei şi guvernele din toată lumea marchează această zi prin evenimente care subliniază realizările femeilor. Din Afganistan, Azerbaijan, până în Mongolia Vietnam, Madagscar şi Zambia, Ziua Internaţională a Femeii este o sărbătoare oficială. Preţuieşte această zi şi nu o lăsa să treacă neobservată. Învaţă-ţi copilul despre Ziua Femeii, explică-i care este semnificaţia ei. Nu este doar ziua în care-ţi confecţionează o felicitare şi spune poezii la o serbare de 8 martie. Deşi puţini ştiu, căci majoritatea asociază 8 martie cu Ziua Mamei, aceasta este o data istorică – este ziua femeilor care au lucrat din greu, s-au străduit de-a lungul istoriei, au depus eforturi cot la cot cu bărbaţii, s-au luptat pentru recunoaştere şi egalitate în drepturi. Iar ziua de astăzi este o recunoaştere oficială a victoriei lor.
LA MULŢI ANI, tuturor femeilor!