Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Le-am intrebat pe mame: Tu ai alaptat in public?

Le-am intrebat pe mame: Tu ai alaptat in public?

Iată, mai jos, o parte din răspunsurile mămicilor implicate în discuţie. Nu am reuşit să le redăm pe toate (răspunsurile au fost numeroase şi continuă să apară), iar pe alocuri, ţinând cont că discuţia şi controversele au fost aprinse, ne-am permis să edităm (să îmblânzim) câteva opinii. Vă mulţumim tuturor pentru implicare!

Citeşte şi Alăptare corectă în 5 paşi

Ioana Toma Sincer, nu e ceva confortabil, dar bucuria de a fi mamă trece peste orice disconfort creat de alăptarea puiului în public.

Cornila Mihaela Prea confortabil nu este, dar dacă copilaşului îi este foame trecem peste ruşine şi acţionăm. 

Ionut Si Andreea Gurau Confortabil nu e, dar când e vorba de puiul tău ce mai contează dacă e sau nu confortabil pentru tine. Important e să fie el fericit şi cu burtica plină!

Alexandra Nicoleta Lankes Nu, tocmai de aceea am ales să nu alăptez decât cu biberonul (mai ales când ai sani sensibili la frig).

Danuttza Dani Alăptatul este o nevoie fiziologică a bebeluşului, dacă îi este foame îl alăptez şi în mijlocul străzii, nu mă interesează ce zice lumea, bebeluşul meu are prioritate în faţa oricărei prejudecăţi!

Georgiana Irimia Sunt de acord cu alăptatul in public, dar unele mame au uitat ce înseamnă decenţa. Nu mi se pare normal sa alăptezi in parc, fix pe strada principală şi să-ţi scoţi tot sânul afară să vadă toţi ce mândră eşti de ce faci. Poţi fii o mamă la fel de bună dacă alăptezi bebelul pe o bancă mai lăturalnică şi acoperindu-ţi cât de cât sânul. Sunt mamă şi nu-mi place să văd aşa ceva, dar restul populaţiei… Ideea e să dai puiuţului să pape, nu sa fii sigură ca te-au văzut toţi.

Ghiurca Lavinia Prima dată, mi-a fost jenă, dar următoarele dăţi… era o plăcere să alaptez, parcă şi bebe mânca cu mai multă poftă la aer. Iar de holbat la tine…n-o fac decât cei care habar n-au ce înseamnă.

Ana Teodora Nu este confortabil, dar daca e nevoie o facem pentru copilul nostru. Ţin minte că la primul copil eram cu soţul şi fetiţa în metrou când ea a început să urle de foame aşa că am fost nevoita să o alăptez. În faţa mea era un bărbat care, cât am alăptat, s-a uitat numai la mine. Nu mai puteam de ruşine. Dar cu timpul, pentru copiii tăi trebuie să o faci şi pe asta.

Alexandra Nicoleta Lankes Rămâne la alegerea fiecărei mame dacă vrea să alăpteze sau nu! Eu una am ales să nu alăptez! De la început am folosit aptamil pre şi am fost foarte mulţumită, iar bebeluşul nu a avut niciodată colici. Nu a fost prea des răcit sau bolnăvicios, a luat super în greutate şi foarte sănştos.

Madalina Oana Raducanu E foarte confortabil. Sunt mulţumită şi implinită ca mamă şi ca femeie dacă alăptez. Pot să o fac oriunde. Alăptatul e decent orice ar spune ceilalţi. Copilul are nevoie de sân nu numai pentru mâncare! Toate animalele îşi hrănesc puii cu lapte, numai noi, oamenii, am uitat ce înseamnă naturalul. Poate că eu sunt împăcată cu "minunatul " meu corp sau poate că am doar încredere în mine. Am impresia că asta înseamnă maturitatea, să nu îţi pese de părerea necunoscuţilor. Punct.

Teodora Leuco Şi eu am alăptat copiii în tren, în autobuz, la policlinică. Nu este o ruşine să-ţi hrăneşti copilul când plânge de foame. Cui nu-i place nu se uită.

Ruxanda Ami Mă simt confortabil atâta timp cât folosesc un nursing cover.

Diana Dobre Sunt de acord, dar nu în văzul tuturor, cu tot sânul afară, există posibilitatea să te acoperi un pic acolo

Elena Aurelia Vulpe Copilul trebuie alăptat cand îţi cere, indiferent de locul unde te afli. Dar asta nu înseamnă că trebuie să îţi "fluturi" sânii în văzul tuturor. Decenţa şi Bun simţ

Cela Sîrghi Eu nu am putut niciodată. … deşi copilul e pe primul loc..eu nu am reuşit.

Citeşte şi Alimentatia nou nascutului. De cat lapte are nevoie nou nascutul hranit la san

Florescu Veronica Eu am alăptat fetiţa şi în aer liber (în parc, pe o bancă mai retrasă), dar în limita decenţei, mi-am acoperit sânul atât cât se poate, mulţi nici nu şi-au dat seama că alăptez. 

Alberto Maria Cred că e mai important copilul decât ce zice lumea. Eu am alăptat pe unde am apucat pentru că, odata ce îi e foame copilului, nu poţi să îl laşi să plânga. Dacă Dumnezeu ţi-a dat lapte la sân trebuie să îi dai. Chiar nu am ţinut cont că se uită lumea, dar am observat că mai mult se uită femeile la tine când alăptezi decât bărbaţii.

Silvia-Marina Petrache Primele luni stăteam doar în apropierea casei, cum dădea bebe semne că îi e foame, hopa sus acasă! Dupa vreo 7-8 luni am găsit un grup de mămici super ok care alăptau afară, şi cu ajutorul lor pot alăpta acum oriunde

Raluca Giuglea Până să nasc, aveam ideea că "vai, e ruşine să scoţi sânul să dai papa bebicului". Acum, în schimb, când prinţesica mea, care are 5 luni, plânge, îi dau oriunde papa… Doar nu o las să moară de foame din cauza ideilor perimate şi tâmpite. Doar nu o las să moară de foame din cauza ideilor perimate care dăinuie încă în societatea noastră, că "vai, este ruşine să-ţi hrăneşti puiul la sân în public." Altele sunt lucrurile ruşinoase care nu ar trebui făcute în public şi, totuşi, majoritatea le fac. Dar, hai să aruncăm cu pietre în mămicile care îşi hrănesc puii.

Roman Maria Mihaela Da, e bine să alăptezi copilul şi nu contează unde sau de faţă cu cine, e ceva normal. O femeie cu bun simţ ştie cum să facă asta chiar şi într-un loc public. Nu ne e ruşine să ne uităm sau chiar să ne îmbrăcăm cu bluze tot mai decoltate şi să se vadă tot, dar ne e ruşine să alimentam copilul.

Dana Stefania Radu Avem un an şi nu mi-am alăptat copilul în public, nu m-am simţit confortabil să fac asta. Mi se pare un moment intim şi care nu trebuie savurat de alte persoane. Şi asta nu mă face mai puţin mamă, sau pe mamele care alăpteaza oriunde nu le face cele mai bune mame. S-a mai vorbit despre asta pe un grup, iar mămicile de acolo au spus că nu sunt o mamă bună doar pentru că nu am alăptat în public. Fiecare face ce simte şi cum simte.

Tu ai alăptat/ ai alăpta în public? Care este părerea ta vizavi de acest subiect?

Comments

comments

Lasă un răspuns