Între 3 și 6 ani, copiii trec printr-o perioadă formidabilă pentru ei și dificilă pentru tine, părintele. Este perioada când în fiecare minut și în fiecare oră descoperă ceva nou, ceva extraordinar.
Marile descoperiri se fac însă cu sacrificii, nu? Iar sacrificate sunt în primul rând obiectele din casă. Copilul se dezvoltă și află practic, nu cu teorii și, prin urmare, va fi nevoie să urmărești ce face, să faci împreună cu el. Să știi să-i impui limite, pentru că, oricât de ciudat ți s-ar părea, el asta vrea să afle: până unde poate merge!
Curiozitate înainte de toate
A golit frigiderul și acum vrea să se vadă din ce a construit computerul. Băiețelul de doi ani se apropie hotărât de dispozitiv, cu o monedă în mână. Încearcă s-o introducă în fante și se străduiește intens când e descoperit de părinți. Probabil că vă este cunoscut acest scenariu. Și sigur știți că toți copiii sunt foarte curioși, că vor să cunoască lumea și să descopere din ce e alcătuită.
Citește și: 10 greșeli pe care le fac părinții
Totul trebuie cercetat, iar lucrurile părinților sunt cel mai des afectate. Părinții simt că explodează, dar trebuie să-și păstreze răbdarea. Copiii nu strică lucrurile cu această intenție, ci pentru că vor să știe ce se ascunde în ele. Ei nu înțeleg noțiuni complexe, de exemplu că nu este bun computerul pentru depozitarea monedelor. Pentru a menține stricăciunile în anumite limite rezonabile, ar fi de dorit ca părinții să ia din calea celor mici obiectele prețioase și la care țin.
Computerul însă nu poate fi ascuns, așa că, atunci când îl vedeți pe cel mic apropiindu-se de el, spuneți-o cu hotărâre: stop! Dacă nici asta nu duce la nimic, luați copilul din zona periculoasă. Atenția lui este ușor de orientat într-o altă direcție, pentru că există, nu-i așa, atât de multe lucruri de descoperit în casă!
De ce sunt furioși
Unii copii par mereu supărați, furioși, dornici de a distruge ceva. De ce oare, ce îi determină să se comporte astfel? Specialiștii au studiat problema și au găsit explicații și sfaturi pentru părinți. Cu cât copilul are un spațiu de manevră mai mic, cu atât mai tare se înmulțesc atacurile de furie și ciudă. „Nu!“, aude el de la mamă, „nu mai ai voie bomboane“. „Nu!“, îi spune tata, „nu te mai poți juca, trebuie să plecăm“.
La un moment dat, e prea mult. Copilul clachează și aruncă o jucărie în direcția etajerei de sticlă, apoi se aruncă pe podea urlând. Realitatea pune mereu limite unui copil mic. Este foarte greu să metabolizeze atâtea nu-uri. Atacul de furie exprimă exact această disperare. Dar și părinții pot dispera în această situație. Totuși, ar trebui să-și păstreze calmul și să rămână consecvenți. După atacul de furie, cel mic are nevoie de o doză în plus de iubire, ca să știe că este în continuare iubit de mama și tata. După aceea însă, copilul trebuie învățat să-și adune jucăriile aruncate prin casă și să le ordoneze la locul lor.
Citește și: Tot ce trebuie să știi despre alimentația vegană la copii
Gândiți-vă de două ori înainte de a spune „nu!“ copiilor, întrebați-vă dacă este realmente necesar. Pentru că micuții nu pot suporta multe nuuri, iar spațiul limitat de mișcare duce la furie și la crize de plâns.
Nu-l descuraja!
Chiar dacă încearcă să facă și nu reușește, chiar dacă varsă sticla de lapte pe jos pentru că e prea grea pentru el, gândiți-vă că a încercat să facă ceva bun și nu a reușit. Nu are rost să-l certați, pentru că deja e trist. Astfel de accidente sunt frecvente când copiii sunt mici, pentru că ei au tendința să se supraestimeze.
Observați cu atenție ce poate cel mic și ce nu. Dați-i doar sarcini care se potrivesc cu nivelul lui de dezvoltare și nu-l solicită în exces. Și în niciun caz nu-l descurajați. Nu-i spuneți că nu poate face un lucru sau că nu va reuși.
Te imită și te ajută
Când participă la activitățile din casă, copiii învață în mod firesc să respecte lucrurile. Copiii își imită părinții și vor să fie ca ei: le place să împingă căruciorul de cumpărături, să desfacă dopul sticlei, să descuie ușa.
Copiii vor nu doar să imite, ci și să ajute. Așa se dezvoltă! Părinții însă nu sunt mereu fericiți din cauza asta, de exemplu când copilul șterge praful cu lenjeria de pat. Mama țipă, iar copilul nu-și dă seama cu ce a greșit. Cel mai bine este ca părinții să-și păstreze calmul și buna dispoziție, să adune cearșaful de pe jos și să-i arate celui mic cum se face curat.
Ce-i mult nu-i bun!
Când copiii au la dispoziție prea multe jucării, învață mai puțin. Copiii au nevoie de jucării adaptate vârstei lor, care le stimulează imaginația și care sunt rezistente. În plus, copiii trebuie să știe că, dacă strică o jucărie, nu primesc alta.
În felul acesta, vor fi mai atenți și vor învăța cum să se poarte cu lucrurile. Unele camere sunt atât de pline de jucării, că micuții pur și simplu calcă pe ele. Dacă au prea multe jucării, copiii nu se mai preocupă mult timp de una singură, le va lipsi capacitatea de concentrare de a afla cum funcționează acel lucru.
Citește și: Homeschooling. Școala în afara sistemului
Caută atenție
Pentru copiii mici, atenția este la fel de importantă ca apa și mâncarea. Dacă părinții nu sunt atenți la copiii lor, dacă nu-i ascultă când aceștia au nevoie, copiii vor face ceva mai dramatic pentru a le atrage atenția. Rup ceva, sparg un obiect, dau jos o carte. Este modul în care copiii protestează când nu li se acordă atenție.
Așa că nu vă enervați pe copii când strică ceva ori au o criză de plâns. Asta înseamnă că sunt suprasolicitați, că au nevoie de atenție ori că s-au săturat să audă cuvântul „nu!“.
Text: Dana Verescu
Sursă foto: iStock