(P) Să fii mamă este o experiență minunată, unică în viața unei femei! Iar sentimentul matern se naște și crește odată cu bebelușul…
Povestea noastră a început într-o zi de duminică, pe 10 ianuarie a acestui an, când în familia noastră a apărut minunea: Sofia Antonia, o prințesă minunată, care ne-a schimbat radical viața. Îmi amintesc cu emoție acele clipe unice, de nedescris, nerăbdarea de a îmi vedea micuța și de a o ține în brațe și, totodată, teama unui eveniment nou. Bucuria primului pupic, a primei îmbrățișări, sunt de nemăsurat! Zilele petrecute în spital au trecut greu și nu mai aveam răbdare să ajungem acasă, unde ne aștepta tati cu camera pregătită pentru prințesa noastră. A venit și acea zi și, de atunci, a început adevărata provocare.
Primul zâmbet și prima strângere de deget nu o să le uit niciodată! Ne-am întâlnit după două zile de la cezariană. Micuța mea era la perfuzii și nu-mi dădeau voie s-o iau în brațe. Aveam voie să o vizitez zece minute! I-am atins mânuța micuță cu degetul și într-o secundă m-a prins atât de tare! Simțea că, în sfârșit, sunt lângă ea! Mi-a zâmbit în colțul gurii, iar lacrimile au început să-mi curgă. Era un sentiment de nedescris, minunat, adorabil! Voiam s-o iau în brațe, să-i spun că o iubesc și voi fi toată viața lângă ea, că este minunea noastră!
Prima băiță a fost un moment foarte important pentru bebelina noastră și plin de emoție pentru noi. Eu și soțul ne priveam reciproc, puși în fața unei situații pe care nu știam să o abordăm. Ne era teamă și nu știam cum să o ținem pe Sofia, care era „o mână de om“ la cele 2,7 kg pe care le avea la externare. Stăteam în dormitor, cu totul pregătit, dar nu aveam curajul de a începe. Am stabilit cu soțul meu ce are fiecare de făcut și până la urmă ne-am făcut curaj, tati a luat-o în brațe și mami i-a făcut baie. La început era speriată de baie și plângea foarte tare, așa că am avut de lucru în a ne împrieteni cu băița, așa că în fiecare seară înveseleam atmosfera cu cântecele și voie bună…
La trei săptămâni au început colicile care, din păcate, au ținut până la vârsta de șase luni. Niciun medicament nu-i alina durerea. Ziua o liniștea să stea la geam, în timp ce-i cântam „Un elefant“, iar noaptea ne plimbam dintr-un colț în altul până se liniștea, apoi adormea pe burtica mea sau a lui tati. Am trecut destul de greu peste această perioadă, cu nopți nedormite, cu sentimentul de vinovăție că nu-mi pot ajuta copilul. Plângeam și sufeream odată cu ea, aveam sentimentul că nu mai pot și, uneori, îmi doream să nu mai vină noaptea. Dar când mă privea în ochi, renășteam, eram alt om. Îmi transmitea energia pentru o nouă zi.
Primul dințișor a apărut la vârsta de șase luni și jumătate. După câteva zile în care Sofia a fost morocănoasă, a fost un moment de maximă bucurie! Ne jucam și parcă zâmbea altfel, băga jucăriile în guriță și le ronțăia altfel, parcă voia să-mi arate că are ceva nou. Am controlat-o în guriță, iar ea m-a mușcat și a început să râdă. Am simțit un colțișor și am început să plâng de fericire!
Mi-aș dori să fiu lângă ea la orice pas din viața ei! Sunt sigură că vom avea de trecut multe hopuri, dar vom avea și multe bucurii!
Mulțumesc familiilor noastre și mai ales soțului că este atât de special, un tată dedicat și un om care m-a sprijinit în tot ce am făcut!
De ce am ales Pufies?
Adorăm scutecele Pufies pentru textura lor, deoarece lasă pielea catifelată (chiar și după o noapte întreagă pielea rămâne uscată) și pentru că sunt foarte subțiri. Faptul că sunt testate dermatologic ne oferă un plus de siguranță! Sunt foarte confortabile, lasă pielea să respire, iar multitudinea de modele și culorile atractive dau o viziune perfectă copilăriei! Fetița mea este fericită datorită Pufies. Mulțumim că existați!
Urmărește pagina de Facebook Pufies România pentru a vedea cum poți participa la concurs. Iar dacă vrei să afli mai multe despre scutecele Pufies, intră pe pagina de internet.
Foto: PR / KinderStudio