Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Nevoile si dorintele copilului. Unde se termina primele si incep celelalte?

Nevoile si dorintele copilului. Unde se termina primele si incep celelalte?

Diferența dintre nevoile copilului și dorințele acestuia este un subiect peste care am dat des în ultimul timp. A fost abordat de Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, 20 noiembrie, cu ocazia căreia se iau în discuție drepturile și nevoile copilului (și în ce măsură acestea sunt îndeplinite în lume), apoi am regăsit aceeași temă atinsă în cartea psiho-sociologului Jacques Salome „Mami, tati, mă auziți?” și în alte câteva lucrări despre psihologia copilului – părinților.

Nevoile copilului. Piramida lui Maslow

Abraham Maslow este cel care a creat piramida trebuințelor oricărei persoane, nevoi care pornesc de la bază – cele fundamentale, necesare supraviețuirii – și ajung spre vârf, acestea fiind cele superioare, ce asigură dezvoltarea armonioasă și completă a unei persoane.
La baza piramidei lui Maslow sunt nevoile fiziologice, o treaptă mai sus vin cele de securitate, urmate de cele sociale (de afecțiune și apartenență), de nevoia de stimă (valorizare, apreciere, nevoia de respect cei din jur), iar în vârf este nevoia de auto-realizare.
Ceea ce se referă la comoditate, la ușurarea și înfrumusețare a vieții, fără a fi însă lucruri vitale, ține, prin urmare, de sfera dorințelor. Dacă nevoile copilului trebuie satisfăcute pentru ca dezvoltarea să fie armonioasă și completă, dorințele pot fi subiectul unor analize – există lucruri la care se poate renunța, pe care le poți amâna, dând dovadă de chibzuință.
La copil, linia de demarcație dintre nevoi și dorințe este foarte fină – ei au nevoie de lucruri aici, acum și neapărat! Pentru a fi un om echilibrat, este datoria ta să-l înveți diferența dintre ceea ce este absolut necesar și lucrurile pe care, de fapt, și le dorește. Calea sigură pentru a avea un copil egoist și nerecunoscător (un dl Goe, mai exact), este să-i îndeplinești toate dorințele/ mofturile și să-i oferi cadouri chiar și când nu este cazul. „Nu trebuie confundate nevoile primare ale unui copil, așa cum sunt hrana, hainele sau afecțiunea, cu dorințele lor materiale. Un pici care primește în fiecare săptămână o atenție nu va ști niciodată să aprecieze ce are. Cadourile trebuie oferite doar la ocazii speciale”, se arată în articolul „Ce este recunoștința”, publicat în revista MAMI, decembrie 2014.
Recomadare mami.ro: Învață-l să facă diferența între nevoie și dorință
Un joc simplu și interesant, propus de Public Health Agency of Canada, pentru a învăța copii să facă distincția între dorințe și nevoi este „Zorp, vizitatorul curios”. Zorp este un extraterestru prietenos care dorește să afle mai multe despre planeta noastră și să afle de ce au nevoie copiii pentru a fi sănătoși și fericiți. Într-o valiză pe care o va duce pe planeta lui, el va primi lucruri – poze, desene, jucării (orice lucruri care ilustrează ideile copiilor ) – care vor fi împărțite în două categorii: obiecte care ilustrează nevoile copilului și obiecte care se încadrează în categoria dorințelor acestuia (lucruri pe care ar fi frumos să le avem, dar putem trăi bine și fără ele (dorințe). La final, Zorp își primește valiza și îi urați drum bun spre casă!
Foto: Guliver/ Thinkstock; Autor: Adina Gruia
 
 

Comments

comments