
Argumentele cu care specialiştii pledează pentru neutilizarea acestuia sunt următoarele: picioruşele copilaşului sunt scurte, iar premergătorul cam înalt. Ca să atingă podeaua şi să păşească, să se deplaseze, va fi nevoit să meargă pe vârfuri. Folosirea îndelungată a premergătorului poate încetini dezvoltarea muşchilor de la picioare. Cel mai rău este că mersul pe vârfuri va fi greu de corectat.
Fiindcă premergătorul are atât opozanţi, cât şi susţinători, am încercat să aflăm de la mame dacă l-au utilizat, cât de folositor a fost// ce neajunsuri a avut folosirea acestuia.
Întrebarea mami.ro "Multe mame sunt mulţumite de el, altele (inclusiv specialiştii) spun că premergătorul întârzie mersul şi dezvoltarea musculaturii picioarelor. Una dintre consecinţe ar fi faptul că micuţul se obişnuieşte să meargă pe varfuri. Tu ce părere ai? Ai folosit sau ai folosi premergătorul? Eşti pentru sau împotriva utilizării acestuia?"
Citeşte şi Mersul de-a busilea. Cum incurajezi copilasul sa se deplaseze astfel?
Răspunsurile voastre
"Am folosit premergătorul dar nu excesiv, doar o perioada scurtă de timp că să încurajez copilul şi să capete încredere, dar imediat după aceea când a început să meargă sprijinit de ceva am renunţat la premergător. Orice este folosit excesiv este rău!" (Rotaru Georgiana)
"La toţi cei 3 copii ai mei am folosit şi nu a mers niciunul pe vârfuri. Pentru mine a fost de mare ajutor… " (Oana-Codruţa Cîrstea)
"Nu am folosit la prima fetiţă şi nici acum la cea mică nu am de gând să folosesc." (Stroe Ramona)
"Băiatul meu a stat în premergător încă de la opt luni şi la 11 luni deja mergea singur în picioare, nu a mers pe vârfuri niciodată. Practică fotbalul de la 5 ani şi acum la 13 ani are picioare frumos dezvoltate şi e mai înalt decât mine. Părerea mea e că depinde de fiecare copil în parte, cât de ambiţionat este şi cât de mult îi place să fie activ." (Maria Iacob )
"Nu este adevărat ceea ce se spune despre mersul pe vârfuri. Premergătorul mi-a ajutat baieţelul la mers, dar nu a fost folosit excesiv, aşa că la 10 luni jumătate băieţelul meu deja mergea". (Huzum Violeta-Loredana)
Citeşte şi Ce poate strica mersul copilului
"Am folosit la amândoi copii şi nu am avut probleme cu mersul! Privitor la întârzierea mersului nu este adevărat,totul ţine de copil cât de leneş este,la mine cel puţin aşa a fost un copil a mers de la 10 luni iar altul la 1 an şi 3 luni!" (Pricop Roxana)
"Am folosit. La 10 luni umbla singur şi normal nu pe vârfuri! Cunosc copil care nu a stat deloc în premergător şi umblă pe vârfuri!" (Maria Matei Cosmin)
"Nu am folosit niciodată şi exact când a împlinit 9 luni băieţelul a făcut primii paşi nesusţinut. La 10 luni mergea bine prin casă." (Oana Gavril)
Discuţia nu este încheiată. Tu ce părere ai despre premergător?