Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > (P) Dragi părinți, nu uitați: scopul vieții noastre suntem noi

(P) Dragi părinți, nu uitați: scopul vieții noastre suntem noi

Ești părinte, dar nu uita să ai grijă și de tine, te sfătuiește Lavinia Țânculescu, președintele Asociației Salvați Părinții.

Pentru părinte, a-și pune întotdeauna copilul pe primul plan al vieții sale înseamnă să își decupeze viața de sensul personal, care este la fel de unic și de neînlocuit ca propriul ADN. Din păcate, în același timp, înseamnă și să își încarce copilul cu o povară: să îi ofere copilului ca moștenire obligatorie un al doilea sens, altul decât cel propriu, respectiv să îl transforme, în mod inconștient, în gazda propriilor neîmpliniri, sperând ca acesta, născut fiind din el, îi poate urma și completa viața.
Acesta este motivul pentru care, în timp, pot apărea unele situații de reproș, de tipul:”am ramas doar pentru tine în relația asta cu mama ta/tatăl tău”, “doar pentru tine m-am sacrificat”, “doar pentru tine nu ne-am permis noi concediu ani de zile”,”dacă noi nu am putut face școală, măcar tu să faci și să devii medic”. Având grijă de noi mai întâi, ca părinți, putem evita aceste situații. Primul pas este ca părinții să conștientizeze că planificarea vieții copilului și investirea lui în sacrificiul patern îi dăunează copilului, îl umple de culpabilitate și îi încetinește zborul. Soluția este să nu uităm de noi.
Lavinia Țânculescu este una dintre cei 6 specialiști în psihologie care vor susține atelierele pentru părinți la evenimentul “Părinți cu aripi, copii cu zbor”! Nu rata acest eveniment, vino pe 29 octombrie la Impact Hub: 4 workshop-uri, 6 psihologi, 6 ore de informații prețioase, un răspuns esențial la întrebarea: „Cum ai grijă de tine, ca părinte, pentru a transmite fericirea ta copilului tău”?
Vezi aici care sunt temele atelierelor, află în care te regăsești și vino la întâlnirea cu psihologii. Grăbește-te să te înscrii! O inițiativă www.protejamcopilaria.ro cu Asociația Salvați Părinții.

Comments

comments