
Itsy Bitsy a organizat prima ediție a Galei Premiilor de Excelență, eveniment în cadrul căruia au fost decernate premii personalităților și instituțiilor care susțin dezvoltarea copiilor pe toate planurile.
Viața copiilor și părinților din România s-a îmbunătățit în ultimii ani și datorită proiectelor dedicate familiei. Începând din acest an, Itsy Bitsy va celebra oamenii care dau viață proiectelor pentru familiile cu copii, pentru efortul depus și consecvența în activitatea de educație, oferindu-le Premii de Excelență.
Joi, pe 28 ianuarie, Itsy Bitsy a organizat prima ediție a acestei Gale a Premiilor de Excelență, eveniment în cadrul căruia au fost decernate premii personalităților și instituțiilor care susțin dezvoltarea copiilor pe toate planurile. Cei 15 laureați ai galei și-au primit trofeele chiar de la cei în beneficiul cărora lucrează zi de zi, cu dragoste și pasiune: copiii. Cei mici au fost îndrumați de gazda evenimentului, Ruxandra Rusan, și de hazlia Zăpă pentru a se descurca în misiunea lor de înmânare a premiilor.
Premiile de excelență Itsy Bitsy au fost acordate atât celor care au adus schimbări în viață copiilor din România cât și pentru încurajarea educației sau a dragostei pentru artă, sport sau familie. Cele 15 secțiuni și laureații lor sunt:
Bine pentru copii: UNICEF
Împreună pentru copii: Voltaj (pentru proiectul “De la capăt”)
Îmi pasă: Andreea Marin
Oameni care inspiră: Simona Halep
Părinte implicat: Oana Moraru
Parenting pentru toți: Urania Cremene
Sport pentru copii: Academia de fotbal Gheorghe Hagi
Altfel de educație: Lumina Instituții de Învățământ
Arta spectacolului pentru copii: Teatrul de animație Țăndărică
Proiecte artistice pentru copii: Academia de Talente Contrapunct
Muzică pentru copii: Margareta Pâslaru
Muzică pentru copii cântată de copii: Andra și Răzvan Gogan
Cursuri pentru copii: FasTracKids
Investim în educație: Himalaya
Bine pentru familie: Avon
La finalul evenimentului, Leon Magdan – cunoscut și ca Profesorul de Joacă – i-a uimit pe toți cei prezenți cu un spectacol de umbre, al cărui surprinzător final a fost un emoționant omagiu adus radioului Itsy Bitsy.
Foto: PR