Fotograful italian Gabriele Galimberti lucra la un proiect foto despre couch surferi pentru revista “D, la Repubblica”, când i-a venit ideea să vadă dacă sau/şi cât de diferită e copilăria în diverse colţuri ale lumii. “Un prieten m-a rugat să îi fac o fotografie fetitei lui, care chiar în acel moment se juca, aşa că am rugat-o să îşi întindă jucăriile pe podea şi am făcut fotografia. Apoi un alt proiect m-a dus în jurul lumii şi am început să fac fotografii cu copiii şi jucăriile lor. După două sau trei mi-am dat seama că va fi un proiect frumos.”, a spus Gabriele Galimberti.
Galimberti a fotografiat copii din 58 de ţări, timp de aproape doi ani, timp în care a tras câteva concluzii foarte interesante. “Am descoperit multe asemănări. Copiii între trei şi şase ani adoră să se joace cu aproape orice. Păpuşile şi maşinile au fost jucăriile pe care le-am întâlnit cel mai des. Apoi, am descoperit că micuţii care proveneau din familii bogate erau mult mai posesivi decât cei săraci. La început, nu voiau să mă lase să le ating jucăriile, am avut nevoie de mai mult timp până să îi conving să mă lase să le aranjez jucăriile pentru fotografie. La polul opus, copiii care proveneau din familii sărace, chiar dacă aveau doar două sau trei jucării, m-au lăsat imediat să pun mâna pe jucăriile lor şi au vrut imediat să le împartă cu mine. În Africa, de exemplu, copiii sunt atât de săraci încât rareori au jucării, aşa că preferă să se joace afară, cu prietenii lor.”
Cele mai puternice portrete sunt tocmai cele ale copiilor care au foarte puţine jucării. Fotograful italian povesteşte cum Chiwa, o fetiţă de patru ani, din Malawi, şi-a întins cele trei jucării – un dinozaur şi două animăluţe din pluş – pe patul pe care îl împarte cu părinţii şi fraţii ei. “Avea doar trei jucării, pe care i le dăduse un ONG, iar preferatul ei era dinozaurul.”, a spus Galimberti.
Când a vizitat un sat din Kenya, fotograful italian a constatat că, dintre toţi copii din sat, doar un copil avea jucării… o jucărie, de fapt – o maimuţică din pluş care îi fusese dată de un turist aflat în trecere. Însă, în oraşele cu standarde de viaţă mai ridicate, Galimberti a descoperit că jucăriile copiilor spuneau mai multe despre părinţi decât despre copii. “Jucăriile copiilor bogaţi fuseseră alese – în mare parte – de părinţii acestora. În Texas am fotografiat un băieţel care avea foarte multe avioane. Tatăl lui era pilot şi cel mic voia să devină tot pilot. La fel, unchiul unui băieţel din Kiev era poliţist, aşa că băieţelul avea multe maşinuţe de poliţie şi voia să devină poliţist, ca unchiul lui”.
Scopul proiectului lui Galimberti e să arate lucrul pe care îl au în comun copiii din lumea întreagă:joaca. Însă, în cele din urmă, proiectul lui depăşeşte cu mult graniţele fotografiei şi devine un adevărat studiu antropologic, pentru că îl pune pe privitor faţă în faţă cu o perspectivă dezarmant de sinceră asupra celui amplu fenomen social al societăţii contemporane: sărăcia. Fotografiile încetează să mai fie simple fotografii şi oferă un insight în sărăcie la nivelul cel mai basic – jucăriile copiilor.
Photo credits: Gabriele Galimberti
Mai multe fotografii pe site-ul oficial al lui Gabriele Galimberti, aici.