Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Regresul la copii. De ce se poarta ca un bebelus?

Regresul la copii. De ce se poarta ca un bebelus?

Regresul inseamna reluarea unor obiceiuri de copil mic, de care credeai ca puiul tau (deja marisor), a scapat. Nu te speria. E doar o etapa in dezvoltare!
Întoarcerea în timp, din punct de vedere comportamental, a unui copil de 4-5 anişori poate fi uşor înspăimântătoare pentru părinţi. În familiile cu cel puţin doi copii de vârste diferite poate fi extrem de natural şi firesc ca puiul mai măricel să înceapă la un moment dat să se poarte precum cel mai mic, chiar dacă între ei este o diferenţă de unul-doi anişori. Părinţii privesc regresul temători, întrebându-se fie dacă au greşit cu ceva în educarea prichindelului, fie dacă dezvoltarea lui psiho-motorie suferă o sincopă. Poate fi extrem de frustrant pentru cei mari să vadă cum tot efortul lor, uneori forţat, ce-i drept, de a-l maturiza pe primul născut se duce pe Apa Sâmbetei. În astfel de situaţii, în cele mai multe dintre cazuri, reacţiile părinţilor nu sunt nici pe departe aşa cum ar trebui. Pedepsele sau ameninţările cu care speră să curme avalanşa de scălămbăieli, rostogoliri pe jos, supt de deget, crize de personalitate şi plâns din te miri ce, nu fac decât să agraveze situaţia şi să întindă nervii la maximum.

  • Motivatia si pedeapsa. Fii constructiva in loc să apelezi la sanctiune

Descoperă-i nevoile!

Specialiştii în psihologie infantilă sunt de părere că regresul este doar o etapă absolut normală în dezvoltarea primului născut. Confruntându-se cu apariţia unui contracandidat la dragostea părinţilor, el descoperă că frăţiorul mai mic, atunci când plânge sau e nervos, primeşte atenţie. Şi atunci, de ce n-ar face şi el la fel? De ce nu s-ar smiorcăi şi s-ar preface că nu aude ori nu înţelege ce i se cere, când aşa poate obţine mai mult? Bunăoară, dacă te afli în aceeaşi situaţie, află că psihologii recomandă să laşi copilul să exploreze nevoia de a fi mai mititel, în timp ce, cu mult calm şi tact, e musai să-l ajuţi să depăşească şi această etapă. În plus, ar trebui să încerci şi următoarele sfaturi.
● Află ce urmăreşte – în felul acesta, vei descoperi cu uimire că „regresul” se instalează atunci când în preajmă este şi frăţiorul mai mic, iar cauza acestui comportament este, după cum spuneam, nevoia de atenţie. Îţi cere să-l iei în braţe, să-l adormi legănat sau vrea să se plimbe în căruţ? Cu siguranţă are nevoie să-i arătaţi mai multă afecţiune pentru a-l reasigura că este iubit la fel de puternic.
Dă-i un rol – implicarea celui mai mare în treburile importante ale casei, de la aşezarea mesei şi până la strânsul acesteia sau sortarea hainelor pentru spălat, îi va da copilului o nouă perspectivă asupra adevăratei sale vârste. El îşi va asuma rolul de primul născut mai ales atunci când îi vei da sarcini simple, precum cea de supraveghere a celui mai mic. Astfel, cu cât îi vei arăta mai mult care sunt beneficiile faptului că e mai mare, cu atât va fi mai încântat de statutul său.
Nu-l certa – pedepsele şi certurile pe tema comportamentului pe care îl consideri deviant nu rezolvă problema. Din contră, copilul se va simţi exclus, respins şi alungat, astfel de sentimente putând duce chiar şi la instalarea unei stări de anxietate şi revoltă.
Foto: Guliver / Thinkstock

Comments

comments