Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Semnal de alarma: copil violent

Semnal de alarma: copil violent

Piticul tau a inceput sa loveasca? Are comportament de copil violent? Psihologul Ligia Moise iti spune ce se afla in spatele modului sau de a se purta.
Când ai un copil violent acest lucru reprezintă un semnal de alarmă că undeva ați greșit voi, toți cei aflați în imediata proximitate a copilului. Și aici mă refer atât la părinți, cât și la bunici sau bone. Agresivitatea exprimată prin cuvinte, atitudine sau gesturi violente poate fi modalitatea prin care un copil își exprimă frustrarea sau chiar suferința dar, în același timp, poate să însemne și un comportament învățat de la adulții cu care se întâlnește.

Ce faci?

Identifică în primul rând „sursa” care îl face pe copil violent, ce anume generează acest tip de comportament și, în funcție de concluzia la care ai ajuns, vei găsi și soluția. Pentru că, în cazul în care vorbim de o frustrare care, în fond, reprezintă o lipsă a „ceva” poți să o rezolvi atât timp cât cererea este rezonabilă. Lucrurile se complică puțin dacă identifici o suferință care poate fi dată de: apariția unui frate/soră, iminența unui divorț care sperie copilul, boala unui membru al familiei, neglijarea copilului care este resimțită profund negativ etc. Aici este clar că trebuie să aloci timp, atenție și răbdare pentru a putea găsi cea mai bună modalitate prin care să îl ajuți pe copil să înțeleagă evenimentul de viață trăit.

Modele învățate

Lucrurile sunt cu mult mai grave și cu implicații mult mai profunde atunci când vorbim de un copil violent care se poartă astfel ca „rezultat” al comportamentului văzut la adulți. Poate că nu vede violență la voi, părinții săi, dar poate vedea la bunici. Există familii extinse care locuiesc împreună, în aceeași curte de obicei, și în care bunicul este violent cu soția lui, cu copilul său – care acum este și el părinte la rândul lui – și care terorizează, practic, trei generații. Asupra nepotului sigur nu se manifestă violent, dar acesta va resimți frica dată de amenințarea la adresa părinților săi și a bunicii, va trăi teroare că aceștia pot fi răniți. Și, să nu te mire prea tare, când va începe să se manifeste violent față de frații mai mici. E în ei o furie și o frică pe care nu o pot înțelege și, în același timp, au învățat prin imitație acest tip de comportament violent.

Sentimentele ascunse ale unui copil violent

Așa că, înainte de a îți sancționa copilul pentru că e violent fizic sau verbal, asigură-te că ai înțeles ce îl determină să fie așa. Fă tot ce stă în puterea ta să îi creezi un cadru securizant, în care toate trăirile lui să se diminue. Pentru că, e clar că, dacă ai observat un comportament violent la copil, cu siguranță nici voi nu sunteți în cea mai bună perioadă din viața voastră. Poate că încercând să găsești cuvintele potrivite pentru copilul tău vei putea înțelege și accepta mai ușor perioada prin care treceți și, astfel, să găsești cea mai buna soluție pentru toți cei implicați. Comunicați, alegeți cu grijă cuvintele ca să poți crea o stare de echilibru și armonie chiar și în situații delicate.
Urmărește rubrica Ligiei din revista mami pentru alte sfaturi avizate despre creșterea copilului. 
Ligia Moise 
psiholog clinician și terapeut de familie, [email protected]
Articol preluat din revista Mami.
Foto: 123 RF

Comments

comments