Dintr-o dată, copilul tău face o mişcare rapidă, caricaturală. În funcţie de circumstanţe, el clipeşte des, se încruntă, ridică din umeri sau dă din cap nervos. Apoi, se opreşte la fel de neașteptat. Astfel de manifestări se declanşează deseori în public, atunci când micuţul se află în faţa unor străini cu care ar trebui să socializeze sau în situaţii de conflict, acasă sau la grădiniţă. Şi numai când doarme ticurile dispar ca prin minune. Iată o veste alarmantă – aproximativ 20% dintre copiii cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani prezintă ticuri tranzitorii. Dar ce anume le cauzează?
Factori declanşatori
Ticurile reprezintă o reacţie cauzată de o situaţie de primejdie, un eveniment dureros, sau este expresia unei agresiuni reprimate. De asemenea, pot apărea într-o perioadă în care are loc o schimbare – venirea pe lume a unui frate, începerea grădiniţei, mutarea în casă nouă. Şi, nu în ultimul rând, presiunea pusă de părinţi poate conduce la instalarea unui tic.
Oare micuţul trebuie să exceleze în vreun sport? Sau activităţile impuse nu sunt acceptate de copil? Dacă nu există un echilibru între ceea ce poate copilul şi ceea ce se aşteaptă de la el, apare o tulburare. Aşadar, ticul este un simptom al unei stări de stres.
Citește și: Când e normal pentru copil să facă primii pași?
Când apar ticurile?
Ticurile apar în jurul vârstei de 4-7 ani şi sunt mai frecvente la băieţi decât la fete. Cel mai adesea, micului pacient îi este greu să comunice, mai ales în situaţii tensionate. Astfel, îşi exprimă mai uşor emoţiile prin intermediul corpului.
La început, ticul poate fi o simplă reacţie la o situaţie temporară de stres: copilul îşi roade unghiile, îşi învârteşte o şuviţă de păr pe deget sau clipeşte des. Aceste manifestări sunt modalităţi prin care îşi descarcă tensiunea, se eliberează de anxietate. Dar, dacă nu este îndepărtată cauza la timp, ticurile se acutizează. Spasmele au tendinţa de a se exacerba în momente de nervozitate, într-o situaţie străină.
Anxietatea este aproape întotdeauna prezentă la copilul cu ticuri. Ea poate fi rezultatul unor situaţii famiale încordate sau dezvăluie o problemă emoţională.
Ce poți face?
Clipeşte des, scrâşneşte din dinţi, ridică un umăr, îşi roade unghiile sau îşi muşcă interiorul obrajilor. În timp ce unii copii se luptă cu un tic nervos, alţii pot dezvolta chiar mai multe. Ele apar necontrolat, frecvenţa şi gravitatea lor fluctuând de-a lungul unei zile. De exemplu, ticurile pot dispărea la grădiniţă, când copilul se joacă cu colegii lui, dar sunt mai prezente acasă. Şi astfel contextul în care apar pune în lumină originea unei tensiuni. De obicei, manifestarea este precedată de o tensiune interioară, un sentiment de nelinişte. E bine să identifici momentele în care apar ticurile pentru a afla ce-l deranjează – are probleme când merge seara la somn, e nefericit cu persoana care-l îngrijeşte, se bate la grădiniţă? Ascultă-l, iar copilul tău nu va mai trebui să poarte singur povara anxietăţii lui.
Dacă puiul tău are ticuri, încearcă să-l potoleşti. Arată-te răbdătoare şi nu-i cere să se oprescă! Reacţia ta poate determina înrăutăţirea situaţiei. Astfel, remarcile insistente sau ridiculizarea pot creşte anxietatea. Încurajează-l să-şi exprime sentimentele, fără să-l judeci, acordându-i timp să se destăinuie. Apoi, implică-l în activităţi relaxante – joacă-te cu el afară, pictează, cântă, fă-i un masaj.
În general, pentru că ticurile apar în momente pe care cel mic simte că nu le poate controla (adesea în public), părinţii iau aceste manifestări drept ofense. Aminteşte-ți că ticurile înseamnă o descărcare incontrolabilă de energie şi că puiul nu poate fi de vină. În general, ele dispar de la sine, dacă atitudinea voastră este înţelegătoare.
Citește și: Lucruri pe care fiecare mamă și fiică ar trebui să le facă împreună
De ținut minte:
- Nu-i repeta fără încetare să se oprească;
- Nu da vina pe copil pentru manifestările lui;
- Nu-l pedepsi şi nu-l umili pentru că are ticuri;
- Ţine minte că sarcasmul creşte sensibilitatea;
- Încearcă să înţelegi cauza – o problemă, o nemulţumire, o temere, o agresiune;
- Apelează la tehnici de relaxare, care dau rezultate foarte bune;
- Adresează-te unui terapeut. Ticurile sunt adesea reacţii tranzitorii. Aşadar, două-trei şedinţe sunt de multe ori suficiente pentru depistarea problemei şi depăşirea ei. Specialistul psiholog poate sugera terapie psihomotorie (de relaxare), atunci când ticul intervine ca răspuns la o situaţie dificilă, psihoterapie, dacă e vorba despre un conflict psihologic (lipsa încrederii în sine), sau terapie comportamentală sau condiţionare, atunci când obiceiul se manifestă automat.
Când să te alarmezi?
În general, ticurile dispar după 6 luni – 1 an de la apariţie. Însă fii atentă la evoluţia manifestărilor puiului tău. Dacă observi că lucrurile se înrăutăţesc (îşi smulge părul din cap, se zgârie până la sângerare), e nevoie să te adresezi unui psihiatru.
Sursă foto: iStock