Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Tratamente naturiste pentru viroză respiratorie, laringită și bronșită

Tratamente naturiste pentru viroză respiratorie, laringită și bronșită

Natura poate, uneori, din bogăția ei să ne dea o mână de ajutor atunci când suntem bolnavi. Iată câteva tratamente naturiste care și-au dovedit de-a lungul timpului eficiența, dar oferă-i-le copilului numai pe lângă ceea ce recomandă medicul.

Viroza respiratorie

Răceala este cea mai comună boală. Se manifestă prin: dureri în gât, roșu în gât, dureri de cap și febră, nas înfundat, secreții nazale, strănut, respirație dificilă pe nas și uneori febră. Simptomele apar la 2-3 zile de la infecție și durează până la 14 zile.
Tratamente naturiste recomandate
Ceaiuri călduțe din plante: infuzii de soc, tei, podbal, busuioc, sunătoare, isop, pătlagină, mentă, barba popii, coada șoricelului, urzică, măceșe și coacăze negre.

Laringita

Este o inflamație a mucoasei laringiene, La copii este mai gravă, având în vedere particularitățile anatomice ale laringelui și aptitudinile reduse ale acestuia de a expulza secrețiile prin tuse. Semnele bolii sunt răgușeala, jena în gât, durere locală ușoară, tuse, oboseală, febră moderată.
Tratamente naturiste recomandate
Amestecă jumătate de pahar de zeamă de lămâie cu un pahar de miere și pune la fiert, la foc mic, timp de câteva minute. Din acest amestec, administrează-i câte o linguriță, de 2-3 ori pe zi. Dacă micuțul cooperează și poate face ceea ce-i ceri, gargara cu apă sărată este de mare ajutor.

Bronșita

Nici cu bronșita nu este de glumit! Este treabă de medic. Dar dacă micul pacient are o acumulare de secreție bronșică, unul dintre cele mai eficiente mijloace de a o elimina este ridichea neagră.
Tratement naturist recomandat
Scobește un orificiu într-o ridiche neagră și pune în el miere. Se va forma un sirop din care îi poți da câte o linguriță, de trei ori pe zi.
Foto: 123RF, Sursă: revista MAMI

Comments

comments