Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Plecăm în vacanță. Când merge bebe cu avionul

Plecăm în vacanță. Când merge bebe cu avionul

Bebe cu avionul poate călători chiar de la vârsta de o săptămână (chiar dacă ți se pare devreme), dacă distanța nu e prea mare (până la 500 de kilometri).
Numai pentru călătorii mai lungi medicii recomandă să aștepți ca piticul să împlinească cel puțin trei săptămâni. Succesul unui astfel de voiaj constă în pregătirea celor necesare și anticiparea situațiilor… neprevăzute.

Confort, înainte de toate

Deși majoritatea companiilor aeriene oferă zbor intern gratuit pentru copiii de până la doi ani (în cazul în care călătoresc în brațele unuia dintre părinți), e de preferat să-i cumperi loc puiului tău, pentru confort sporit. Este obligatoriu să-ți ții odorul în brațe numai la decolare și aterizare, pentru siguranță, dar și pentru a-i putea oferi sânul, ceea ce compensează fluctuațiile de presiune și durerile de urechi ce se instalează odată cu acestea. Dar, pe durata călătoriei, îți poți așeza copilul pe locul lui (așezat în scoică dacă e foarte mic), ceea ce îți va conferi și ție un drum tihnit, comod și plăcut.

Durerile de urechi

În timpul unei modificări a presiunii aerului (decolare, aterizare, turbulențe), timpanul se poate umfla și retrage, ceea ce provoacă dureri semnificative, similare cu cele resimțite în otita medie. Pentru a preveni acest disconfort, îți poți alăpta copilul, îi poți oferi suzeta sau, pentru cei mai mărișori, îi poți oferi o gumă de mestecat sau o bomboană. Copiii care suferă de infecții ale urechii, rinită cronică sau obstrucție nazală își pot echilibra mai greu presiunea în urechi. Pentru aceștia, e de ajutor un decongestionant nazal.

Bagajul indispensabil

La orice călătorie trebuie să iei în calcul eventualele întârzieri. Nu e plăcut, dar e posibil să stai chiar și câteva ore în aeroport. Pentru cei mici, e necesar să ai suficient lapte praf (dacă nu alăptezi), împărțit în rații exacte, și biberoane cu apă caldă. De asemenea, ai nevoie de un biberon cu apă de băut, pentru a preveni deshidratarea. Bagajul mai trebuie să conțină un rând de haine de schimb, scutece, șervețele umede, o păturică, un puloveraș (aerul condiționat e, de obicei, prea rece), crema sau loțiunea de corp (în cantitate mică, până la 50 ml – altfel se confiscă), pungi pentru gunoi sau scutecele murdare.
Pentru cei mari, sunt de ajuns două sandviciuri, un puloveraș și apă de băut (nu sucuri).

  • Cu bebelusul in vacanta – Sfaturi utile

Anticipează formalitățile!

La îmbarcare, e bine să ai pregătite toate actele necesare, atât pentru tine, cât și pentru bebe. Desigur, deja știi că micuțul are nevoie de propriul pașaport, iar tu trebuie să ai și cartea de identitate. Pentru călătoriile în afara țării și în cazul în care copilul nu este însoțit de ambii părinți, este necesară o declarație autentificată de un notar public prin care un părinte își exprimă acordul ca minorul să părăsească granițele țării împreună cu celălalt părinte sau cu o terță persoană.
Foto: 123 RF

Comments

comments