
Vacanța de vară trebuie să fie o perioadă de relaxare, când odihna, jocul și lectura să fie prioritare, dar sunt profesori și părinți care cred că temele sunt utile pentru ca elevii să nu uite ce au învățat în timpul anului școlar.
Intro: Un ordin al Ministrului Educației din iarna anului trecut a prevăzut interzicerea temelor de vacanță și reducerea timpului alocat temelor pentru acasă. Însă directiva nu a fost respectată nici în vacanța de Paște și nici în această vară, când majoritatea elevilor au primit teme. Cât e de bine sau de rău? Atât dascălii, cât și părinții, au păreri împărțite.
Vacanța e vacanță
„Fiica mea a primit pentru vacanța de vară 50 de pagini din culegerea de matematică, 10 compuneri pentru limba română și cinci rezumate de lecturi. E stresată că trebuie să-și termine caietele până la finalul vacanței și mă rog de ea să iasă la joacă mai des. Ar vrea să și citească ceva care să-i facă plăcere, dar când să le înghesuie pe toate? Vacanța parcă e o pedeapsă. Nu ar trebui să fie despre deconectare după un an în care s-a trezit în fiecare dimineață foarte devreme? Învață destul la școală,” se plânge Mirela, mama unei eleve de clasa a IV-a. Unii profesori sunt în asentimentul acelor părinți care împărtășesc opinia acestei mame.
Potrivit unui sondaj Intuitext, realizat în rândul cadrelor didactice pe platforma didactic.ro, aflăm că 16.47% consideră că nu este necesar să se dea teme, întrucât acestea obosesc elevul, iar copiii au nevoie de odihnă în vacanţă. Un sfert dintre dascălii chestionați au fost de părere că temele își dovedesc utilitatea doar dacă acestea trimit copiii să-şi facă prieteni noi, să râdă, să danseze, să facă fapte bune. „Al meu copil abia așteaptă vacanța mare, să scape de corvoada temelor și de materiile care nu-i plac.
Vacanța trebuie să fie pentru relaxare, ca să pornească cu forțe proaspete în noul an școlar! Nici nu l-am lăsat să facă teme, deși a primit cu nemiluita, chiar și la religie. Eu cred că vara e pentru îmbunătățirea abilităților de înot și pentru exersarea limbilor străine. Îl las liber să văd și ce înclinații mai are,” spune mama unui băiețel care tocmai a încheiat clasa a V-a.
Obligații de vară
Totuși, majoritatea profesorilor intervievați de specialiștii Intuitext, adică 58.43%, au declarat că temele de vacanţă sunt bune, exerciţiile îi ajută pe elevi să nu uite ce-au învăţat de-a lungul anului şcolar. Oficialii interzic însă temele de vacanță și propun raționalizarea timpului necesar efectuării celor pentru acasă. În conformitate cu prevederile ordinului de ministru, timpul necesar realizării temelor pentru acasă pentru un elev să fie de cel mult 2 ore, însumând toate disciplinele, în așa fel încât media zilnică a pregătirii elevului, în clasă și în afara ei, să se încadreze în 5 – 8 ore zilnic.
Părinții care nu vor ca odraselele să-și piardă ritmul fac front comun de cealaltă parte a baricadei. „Profesorii ne-au sfătuit să-i lăsăm să se odihnească, dar eu lucrez cu el circa o oră și jumătate zilnic, chiar dacă suntem sau nu în vacanță. Fiecare își crește copilul așa cum consideră. Dacă obosește, facem pauză, dar încercăm în fiecare zi să învățăm ceva nou. Are rezultate foarte bune la școală,” se mândrește mama unui băiețel de clasa a II-a. Situația nu este tipic românească: în urmă cu doi ani, profesorii de la o școală din New York au luat decizia să nu mai dea teme pentru acasă și i-au sfătuit pe copii să se joace mai mult în aer liber. În replică, părinții au amenințat cu retragerea copiilor de la acea școală și, mai mult, le-au dat ei înșiși teme odraslelor.
Cum e în alte țări
Orele alocate temelor variază semnificativ la nivel mondial. Potrivit unei statistici OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), în topul celor mai ocupați elevi sunt cei din Shaghai, aceștia petrecând aproximativ 14 ore pe săptămână cu efectuarea temelor. Britanicii, francezii și germanii acordă în medie 5 ore, în vreme ce elevii români petrec circa 8 ore pe săptămână cu scrisul temelor pentru acasă. La coada clasamentului sunt elevii finlandezi, cărora le sunt suficiente puțin peste 2 ore săptămânal pentru pregătirea temelor. Paradoxul este că aceștia reușesc să aibă cele mai bune rezultate la învățământ din lume!
Delia Lungu, psiholog și specialist Intuitext în educație
Nu întâmplător avem concediu 21 de zile pe an – ca să ne putem relaxa complet, să ne umplem bateriile. Avem nevoie de zile libere în care să ne putem deconecta complet. Cum ar fi dacă nu am avea concediu sau dacă în timpul concediului ar trebui să lucrăm pentru serviciu? Ne-am mai putea relaxa? Din păcate, sunt multe situații în care concediul nu este într-adevăr concediu. În condițiile în care noi adulții nu percem timpul liber la adevărata valoare, atunci nu vom înțelege nici nevoia de timp liber a copiilor. Ca urmare, îi «ținem ocupați» ca să aibă ceva de făcut, cu argumentul că trebuie să nu uite ce au învățat de-a lungul anului școlar. În vacanțe, copiii au nevoie de un alt tip de învățare – timp de calitate petrecut cu părinții, lecții în natură, activități și jocuri în familie care să consolideze ceea ce au învățat la școală, multă mișcare, ore de citit în familie și întărirea prieteniilor cu alți copii.
Citește și:
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.32/17.08.2017
Autor: Lidia Năstatse
Sursa foto: pixabay