
Asociația pentru Intervenție Terapeutica în Autism – AITA este un ONG înființat în decembrie 2008 pentru a oferi servicii de terapie copiilor cu autism și familiilor lor și care de 10 ani face diferența în viața acestora. Este un centru de referință în România unde părinții vin pentru că aici terapia se face pe bază de recompense și bună dispoziție dincolo de profesionalism și atenția de care dăm dovadă permanent.
Daniela Gavankar este psihologul și președintele fondator al asociației: „În 2008, am pus bazele asociației și în 2009 s-a înființat practic Centrul AITA, când în România nu exista niciun centru pentru copii cu autism, ci doar câteva asociații de părinti care luptau pentru copiii lor. Autoritățile nu ofereau mare lucru și serviciile informaționale sau de terapie erau ca și inexistente. La momentul respectiv, împreună cu câțiva colegi am pus bazele unui Centru pentru terapie, în care să existe specialiștii de care are nevoie un copil cu autism, dar și dotările necesare, astfel încât să putem oferi copiilor o șansă reala la recuperare. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când suntem alături de copii și de părinții lor, scriind împreună povești emoționante de viață cu autism, așa cum este ea”.
Autismul este o tulburare de dezvoltare care afectează persoana în 3 mari arii de dezvoltare: limbajul și comunicarea, socializarea și comportamentul și preocupările în general, care pot să ia forme neadecvate și nefuncționale.
La terapie, copiii au echipe de terapeuți care se ocupă de crearea și implementarea programului lor și lucrează în fiecare zi intre 2 și 6 ore, fie individual, fie în grup. Comportamentul lor în terapie se modifică mai lent sau mai rapid în funcție de anumiți factori: în primul rând de gradul de severitate al autismului, de prezența sau absența unor diagnostice asociate (tulburări de învățare, de atenție, senzoriale, alte tulburări de limbaj, ADHD, epilepsie etc), de vârstă la care începe terapia, de numărul de ore lucrate pe săptămână, de continuarea terapiei acasă etc. La AITA, terapia copilului cu autism se desfășoară individualizat și intensiv, cu grijă față de copil și de familia lui. „Ne asigurăm că părintii înțeleg cu ce se confrunta copilul, ne asigurăm că știu cum să îl ajute oferind ședințe de coordonare, cursuri, grupuri de suport și le stam la dispoziție în fiecare zi oferind feedback legat de toate aspectele importante ale terapiei. “
Cel mai important lucru de luat în considerare când copilul are autism este acela de a înțelege nevoia reincluderii copilului în familie și în activitățile de zi cu zi. Înainte de a începe o terapie, relația copilului cu frații și părinții se deteriorează, iar aceștia ajung să nu se mai poată înțelege cu copilul, să nu îl mai poată învață ceva și, ușor, ușor cei din jur intră în comportamente de evitare renunțând să mai încerce ceva cu copilul din teamă de a nu provoca o criză. După intrarea în terapie, părintele începe să capete din nou încredere în a face ceva cu copilul, în a se juca cu el, și a se bucura împreună cu el de mici activități. Interesul copilului crește pentru activitățile împreună cu părinții, atenția și cooperarea lui și astfel întreagă familie începe să se reechilibreze.
Din acest motiv, este fundamental ca terapia să nu se reducă la activități academice desfășurate la măsuță, ci să se desfășoare natural, cu profesionalism, creativitate și blândețe, în mediul în care trăiește copilul iar părinții să fie implicați pas cu pas în toate etapele recuperării. Terapia copilului cu autism trebuie să fie făcută și la măsuță în cabinet, dar și la bucătărie, în baie, pe stradă, la restaurant, în curte, în garaj – în general în toate mediile semnificative unde se desfășoară viață copilului.
Daniela Gavankar ne povestește cu entuziasm despre activitatea echipei AITA, acum după 10 ani de la înființare: “la noi terapia se face cu drag de copii, drag de părinți și drag de viață împlinită, pornind de la ideea că viață chiar și cu autism trebuie trăită cu demnitate și bucurie și că un copil este în primul rând un copil, fie că are autism sau nu. La grup copiii se transformă, devin prietenoși unii cu alții, atenți și empatici, și se diminuează din ce în ce mai mult comportamentele specific autiste. Noi facem terapie intensiv (în fiecare zi) și împletind o multitudine de abordări: ABA, logopedie, socializare, terapie senzorială, kinetoterapie, terapie ocupațională pentru a ajuta copilul în toate ariile unde are nevoie de ajutor și unde noi putem contribui semnificativ, astfel încât venirea copilului aici să îi asigure o șansă cât mai mare la un viitor mai bun și o recuperare cât mai mare și în acord cu limitele și resursele lui reale.”
Pentru a sărbători 10 ani frumoși de AITA ne dăm întâlnire la IACB 2018, conferința dedicată copiilor, familiilor și specialiștilor din domeniul autismului. Informații pe larg găsiți aici: www.iacb.ro