Cu o rată a divorțului în România de 25%, anual peste 60.000 de adulți și aproximativ 17.500 de copii sunt afectați în mod direct de divorț.
Orice femeie visează la o familie liniștită, împlinită, chiar fericită. Iar pentru asta pleacă la drum alături de el, soțul sau partenerul său de viață. Numai că uneori parcursul devine un chin și fiecare o apucă pe un alt drum. Cu tot ce implică: probleme financiare, suferințe sufletești întinse pe ani mulți, ale tuturor celor implicați, inclusiv ale copiilor, care nu au nicio vină. Și totuși viața merge mai departe, poate în mai multă liniște, cu mai mult spor, odată limpezită situația.
Punct și de la capăt după 13 ani de chin
Povestea Florentinei este una clasică, a femeii care a crezut în iubire, în familie, dar care a văzut că iubirea doare. La propriu. Fizic și sufletește. Care a înțeles că, dacă rănile fizice se vindecă mai devreme sau mai târziu, cele ale sufletului, ale minții sunt răni foarte greu de închis și lasă în urmă cicatrici. Însă timpul i-a dovedit că divorțul a fost alegerea cea bună pentru ea și pentru copiii ei.
Citește și: 6 situatii in care divortul este singura solutie
Început promițător eșuat
Florentina Grigoraș (46 de ani) spune despre ea însăși: „Sunt un OM cu defecte și calități, sunt suma experiențelor acumulate și asumate de-a lungul vieții. Sunt eu, prin prisma percepției oamenilor cu care interacționez, și tot eu, femeia maturizată în timp, înțeleaptă și tolerantă.” Și-a cunoscut soțul în primul an de facultate și după 2 ani s-au căsătorit. „13 ani de viață în cuplu, timp în care am crescut împreună, însă principiile de viață și conectarea la acestea au condus la o abordare diferită a valorilor fiecăruia, la noncomunicare, alcool și agresivitate.”
A luat cu greu hotărârea de a divorța, mai ales că la mijloc erau copiii. „Ca mamă, consider că dezvoltarea sănătoasă a acestora se clădește pe liniștea și armonia cuplului. Când acestea dispar, primii receptori sunt copiii. Mi-au fost necesari câțiva ani pentru a filtra cu atenție și responsabil ceea ce este benefic atât pentru copiii mei, cât și pentru mine ca femeie, ca suflet, ca om. De asemenea, divorțul trebuie să parcurgă câteva etape premergătoare rupturii definitive. În cazul meu n-au existat. M-am trezit pusă în fața chemării în instanță, ca pârâtă în desfacerea căsătoriei.”
Și a trecut prin divorț, deși nu și-ar fi dorit, deși tot timpul se luptase să-l evite. Primii patru ani după divorț au reprezentat cea mai grea și umilă perioadă din cei 46 de ani ai vieții sale. „Piedestalul pe care ridicasem relația și pe el ca partener, faptul că nimeni nu cunoștea adevărul despre suferința mea au condus la o aspră judecată din partea prietenilor și a colegilor. A societății, în general. Doar familia mi-a fost alături și câțiva colegi cărora le mulțumesc permanent, însă, chiar și cu sprijinul lor, am pierdut în cele din urmă controlul asupra mea.“
Negura depresiei
S-a cufundat în cea mai urâtă formă de depresie, efectele acesteia fiind devastatoare asupra fizicului și psihicului său. Nu mai era ea și nici mai știa cine este ea cu adevărat. „Nu mai știam unde și de ce exist, în timp ce copiii asistau neputincioși la acea dramă. O dramă în trei. Îmi reproșam că nu mai sunt o mamă model. Simțeam că resursele la care apelam în orice cădere m-au abandonat. Nimic nu-mi mai aducea bucurie. Nici financiar situația nu a fost roz. O pensie umilitoare și un salariu de bugetar. Am făcut menaj. Am muncit cărând saci care cântăreau dublul greutății mele. Dar prea puțini erau cei care îmi știau traiul. Societatea triumfa în a mă eticheta în continuare și mă distrugeau cuvintele ce-mi erau aruncate ironic. Ani de beznă. Decădere profesională, umană și socială. Doar credința m-a ținut pe linia de plutire.” Numai așa a conștientizat că trebuie să ajungă la un consult psihiatric. Iar acela a fost începutul sfârșitului: „Am urmat tratament de specialitate și zeci de ore de psihoterapie. Îmi doream să înving. Și am reușit. Am redescoperit zâmbetul copiilor mei. Soarele. Și tot ce a urmat să vină… Frumosul din viața mea.”
Există speranță
Din fericire, în toată această negură, copiii au fost „avocații” Florentinei. Au înțeles, raportat la modul lor de percepție, că aveau cu toții nevoie de liniște. Au depășit în trei cele mai urâte momente, fiind răsplătiți mai apoi cu cele mai savuroase clipe de împlinire și satisfacție. „Ne respectăm, ne apreciem și suntem cei mai buni prieteni. Da, am cei mai minunați copii!”
„Divorțul este oglinda căsătoriei”, spune Florentina cu amărăciune. Și-a asumat trecutul, a conștientizat greșelile, și-a învățat parțial lecțiile. Consideră că, încet-încet, va acoperi și lacunele pe care le mai are. Pentru că a ales să le fie bine ei și copiilor lor, acum chiar se bucură de viața nou construită: „Sunt managerul unei firme de consultanță privind accesarea fondurilor nerambursabile care anul acesta serbează zece ani de activitate. În același timp, am înființat o asociație al cărei scop îl reprezintă organizarea de evenimente caritabile și vine în sprijinul persoanelor care au nevoie de sprijin. Viața a fost darnică în ceea ce mă privește și simt că trebuie să întorc măcar o miime din cele primite. Sunt și studentă în ultimul an la Facultatea de Psihologie, Universitatea Ecologică București.”
Ce a învățat din tot acest parcurs? Că există viață și după divorț: „A mea și a copiilor mei este una creativă și liniștită. Provocatoare și, în același timp, înălțătoare.” Chiar în absența oricărei relații cu fostul soț, în ciuda eforturilor permanente ale mamei de a păstra o legătură pentru copii.
Până la urmă, spune Florentina, timpul le-a rezolvat pe toate, iar ea a reușit să demonstreze că nu este acea persoană etichetată ca mincinoasă și iresponsabilă. „Am găsit sprijin în copii, în mama, în sora mea și în cei câțiva prieteni loiali pe care-i număr pe degetele unei mâini, însă acesta este unul dintre motivele pentru care sunt cel mai fericit pământean.”
Citește și: Divorțul bate la ușă? Ce semne îl anunță?
„Gândeam că mama nu mă iubește”
Cristina Gazner-Cristescu este antreprenor, manager BrosNor. Nu întâmplător a devenit și PR al campaniei „Am divorțat. Aleg să înțeleg” inițiate de Asociația „Călătoria Divorțului”.
Cristina, din fericire, are o căsnicie frumoasă, stabilă. Însă ea a trăit pe pielea ei, copil fiind, relațiile tensionate din casă și zbuciumul mamei în căutarea stabilității, a iubirii, a împlinirii. Da, copiii își dau seama de tot ce se întâmplă și sunt direct afectați, oricât de mult ar încerca adulții să se ferească de ei, să le asigure un trai lipsit de griji.
„În prezent sunt o femeie puternică, am învățat să conduc un business și să duc mai departe tradiția familiei. Am depășit traumele copilăriei și azi mă străduiesc să îi sprijin pe cei care traversează o perioadă dificilă să pășească pe calea lor cu încredere, oferind bucurie în jur, prin toate acțiunile pe care le întreprind fie ca PR-ist, fie ca artist creator de frumos“, își începe Cristina mărturisirea.
Un divorț eliberator
Povestea ei este despre copilăria unei micuțe care nu a fost dorită de către tatăl ei, iar mai apoi a trecut prin trauma divorțului mamei și al soțului acesteia. Deși tatăl ei nu a vrut-o, mama a ales să păstreze sarcina, știind că era, poate, singura șansă de a avea un copil (nu putea duce sarcinile). Căsnicia mamei a durat puțini ani, având loc după ce Cristina s-a născut și luând sfârșit în 1985, când ea avea 5 ani. Mama Cristinei a ajuns să ia hotărârea de a divorța din cauza comportamentul soțului: abuzuri, excrocare, violență, șantaj… „În clipa în care viața mea și a mamei mele au fost puse în pericol, s-au luat măsuri. Abuzurile asupra mea, copil fiind, nu mi le mai amintesc foarte clar, sunt într-o ceață, îmi amintesc însă că l-am văzut cum o amenința pe mama cu cuțitul. Bunicii mei aveau o situație materială foarte bună la acea vreme, iar soțul mamei mele o șantaja să îi dea bani, amenințând-o că altfel o omoară. Iar acestea nu sunt singurele lucruri crâncene pe care le făcea…” La multe dintre ele, Cristina, copil fiind, era martoră.
Procesul de divorț a fost destul de dificil de traversat atât pentru familie, cât și pentru fetiță. Mama sa a fost ani buni afectată de depresie severă, Cristina fiind crescută și educată de către bunicii materni. „Mama nu s-a recăsătorit. În perioada predecembristă, a fi o femeie divorțată, care are și un copil din flori, reprezenta o situație destul de greu de acceptat pentru societate, iar bărbații au fugit mereu de asumarea responsabilității unui copil dintr-o relație anterioară. Situația financiară nu a fost o problemă în acele vremuri, pentru că bunicii mei au câștigat bani frumoși prin meseria pe care o aveau – lucrau marochinărie de lux- și au făcut față tuturor provocărilor ce au urmat divorțului.”
Cristina a fost însă foarte afectată emoțional de aceasta situație, impactul fiind deosebit de puternic: la tribunal a aflat că acela nu era tatăl său, când l-a și văzut desculț, cu părul nepieptănat, în zeghe, cu lanțuri la mâini și la picioare, ca urmare a celor săvârșite. „M-am speriat foarte tare, nepricepând de ce se afla în acea postură. Ulterior mi s-a explicat. Ca matur, am înțeles. Însă imaginea aceea încă o port în minte, m-a amprentat pentru întreaga existență.”
Viața între rai și iad
„Nu m-am răzvrătit atunci”, continuă Cristina. „M-am răzvrătit mult mai târziu, când eram în facultate, și am aflat că acel om este în libertate și are și o funcție importantă în prezent. Asta m-a făcut să mă răzvrătesc. Mi s-a părut o nedreptate. Consider că un om capabil de a abuza copii, ființe fără apărare, un om capabil de faptele de care s-a dovedit a fi el în stare (evaziune fiscală, utilizare de substanțe stupefiante, șantaj) nu are dreptul să dețină o funcție ca aceea pe care o are azi, nu are dreptul să fie reintegrat în societate ca fiind sănătos mental, ca și când ceea ce a făcut în trecut s-ar fi șters cu un burete.”
Din păcate, mama sa nu a mai reușit să mai iasă la lumină niciodată. Câțiva ani după divorț a făcut tratament psihiatric pentru a-şi reveni, pentru că soțul ei folosea substanțe halucinogene atunci când voia bani, substanțe care, în timp, îi creaseră o dependență pe care a reușit în cele din urmă s-o vindece. Emoțional însă, mama a rămas afectată până în ultima clipă a vieții ei, spune Cristina cu amărăciune.
„Eu am reușit să văd lumina de la capătul tunelului treptat. Inițial, în anii de școală, am fost numită «copil din flori» și am suportat cu greu răutățile unora dintre colegi, care erau învățați de acasă de către părinți că mama mea e o femeie de moravuri ușoare și de aceea eu nu am tată… Bunicii mei, adevărați îngeri în lumea asta mare, au reușit însă să mă sprijine și să mă învețe să depășesc toate aceste momente, cu răbdare, educație aleasă și multă iubire. Cred că nu am mai simțit stigmatul de «copil din flori» și nu am mai auzit vorbe jignitoare la adresa mamei mele, de-abia când am ajuns la liceu“, spune cu amărăciune Cristina.
„Viața mea, a copilului, a fost o viață minunată, pentru că «monstrul» dispăruse, copilăria şi-a urmat cursul ei, iar bunicii mei au reușit să suplinească perfect lipsa a doi părinți, eu nesimțindu-mă afectată de drama unei familii monoparentale. Practic, la un moment dat aveam două mămici si un bunic-tată. A fost o viață echilibrată până la urmă, o copilărie împlinită și înfloritoare. Am avut noroc să am o familie educată, care să știe cum să facă față situației respective.“
Urmările asupra copilului
Un copil în urma unui divorț se simte părăsit, se simte debusolat, afirmă Cristina. „Un copil cu stigmatul «din flori» se simte marginalizat. Un copil a cărui mamă are depresie severă suferă pentru că are impresia că este nedorit, că mama lui nu îl iubește, că nu îi pasă de el. Un copil care aude «din cauza ta nu am putut eu să îmi refac viața» trăiește cu o vină până la maturitate, când e capabil să discearnă și să înțeleagă că nu a fost vina lui.“
Și lucrurile nu se opresc aici, continuă Cristina. „Un copil care trece prin divorțul părinților săi își dorește să crească cât mai repede ca să fie pe picioarele lui, să demonstreze că va reuși acolo unde părintele a dat greș. Ceea ce pentru unii este de bun augur, atâta vreme cât au sprijin așa cum am avut eu de la bunicii mei. Pentru alții, această dorință de a demonstra mereu ceva se transformă într-o depresie, într-o manie, într-o obsesie.”
E dureros pentru Cristina să-și amintească… „Ce gândeam eu atunci? Că mama nu mă iubește. Deși bunica îmi spunea că mă iubește, eu nu simțeam că mamei i-ar păsa de mine, pentru că ea, mama, era prinsă undeva in depresie.”
Ca o notă tristă, nici în ziua de azi, tatăl ei biologic nu a venit măcar o dată să o salute. „Deși știe unde locuiesc și cine sunt.”
Citește și: Divortul si efectele lui asupra copilului
În loc de concluzie
„Așa cum am amintit, mama mea nu se mai află printre noi. Emoțional, ea a rămas traumatizată toată viața. A fost un adult funcțional, o femeie minunată, o doamnă extraordinară, dar cu un suflet sfâșiat pentru tot restul zilelor ei. Eu mă străduiesc să evit anumite instituții, pentru a nu fi nevoită să îl reîntâlnesc pe fostul ei soț. Mă cutremură într-un mod cumplit, încă, figura lui, chiar și azi!”
Cristina s-a implicat în campania „Am divorțat. Aleg să înțeleg” tocmai pentru că este un copil care a traversat un divorț și știe ce este în mintea și sufletul unui micuț după această traumă. „Îmi doresc să putem sprijini cât mai multe familii aflate în situații de criză în urma unei separări și să putem împreună să ajutăm la crearea unei societăți echilibrate și armonioase.” O societate fără etichete și stigmatizare.
GABRIELA SAULEA, medic și consilier de dezvoltare personală, inițiator Asociația Călătoria Divorțului
„Campania se adresează persoanelor care au divorțat în ultimii ani sau care sunt în curs de divorț, locuiesc în mediul urban sau în mediul rural cu acces la social media – precum şi copiilor acestora şi familiilor lor lărgite.
Scopul campaniei de informare şi conştientizare este de a reduce stigmatul asociat divorțului, de a susține persoana divorțată să-şi găsească forța interioară după divorț şi de a crea contextul necesar pentru promovarea unei societăți sănătoase prin rolul modelator şi educator al familiei.
Conştientizarea impactului divorțului şi creşterea încrederii în sine a persoanei divorțate i-ar oferi acesteia spațiul pentru a se regăsi, a evita depresia asociată divorțului şi a deveni un exemplu pentru copii – noua generație a societății noastre.
Asociația Călătoria Divorțului are misiunea de a susține şi a ghida persoanele care traversează un divorț cu informații şi servicii specifice principalelor domenii ale vieții impactate de divorț: emoțional, parental, social, finaciar sau juridic.
În prezent, Asociația „Călătoria Divorțului“ pune la dispoziție în mod gratuit un grup de suport unde persoanele care traversează trauma divorțului pot găsi conexiuni în scopul recuperării ulterioare. De asemenea oferă servicii contra cost în domeniul consilierii și recuperării emoționale, organizează workshopuri și diferite programe menite a veni în sprijinul celor afectați de depresia postdivorț.”
Articol preluat din ediția de mai 2018 a revistei Femeia.
Autor: Cătălina Oprea
Foto: arhiva personală Cristina Gazner-Cristescu, iStock