Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Divortul parintilor si relatia cu tatal vitreg

Divortul parintilor si relatia cu tatal vitreg


Divortul parintilor este unul dintre cele mai dificile momente traite de un copil.
Tensiunea, certurile, discutiile dintre parinti sunt resimtite dureros. O intreaga lume se sfarseste in sufletul unui copil, o lume in care cauta si astepta siguranta, liniste si dragoste. El vede cum idolii lui nu se mai iubesc, cum nu mai sunt fericiti impreuna, si pentru ca ii iubeste atat de mult pe amandoi, si neintelegand cum este posibil asa ceva, se intampla sa isi ia asupra lui vina esecului lor.

Si pana cand copilul va intelege ce se intampla si se va resemna, lumea nu va mai parea sigura pentru el, nu va mai avea aceleasi coordonate ca inainte. Va intelege cu greu ca nu a fost vina lui, va trai cu regretul ca nu a putut face ceva sa impiedice despartirea. Si cand lucrurile cat de cat se linistesc pentru copil, si incepe sa se obisnuiasca cu viata alaturi doar de mama, se intampla sa apara un alt partener in viata mamei. Acest lucru nu il mai poate accepta fara furie si impotrivire. Si aici incepe razboiul cu cea de-a treia persoana. Orice mijloace i se par permise, pentru ca victoria este mult prea importanta pentru el, si lupta este dusa si in numele celuilalt parinte.

Cat de greu acceptat este un nou partener in viata mamei se poate vedea si din povestea Marei. Avea 14 ani cand parintii ei au divortat. Nu intelege nici acum foarte bine, chiar dupa 3 ani, de ce parintii ei nu si-au mai continuat viata impreuna. “Am crezut mereu ca suntem cea mai frumoasa familie. Imi placeau serile petrecute cu ei, weekend-urile, vacantele, totul. Erau cei mai buni parinti pentru mine. Vorbeam, radeam, nu prea existau momente tensionate. Astea au inceput cand am tot vazut-o pe mama plangand pe furis sau certandu-se cu tata. Evitau sa se certe de fata cu mine, dar ii vedeam suparati. Nu intelegeam ce se intampla. I-am intrebat, dar imi spuneau “nu-i nimic, nu te ingrijora!”.

Pana cand, intr-o zi, mi-au spus ca ei nu se mai inteleg si vor divorta. Am crezut ca mi se opreste inima in loc. Nu mai respiram, simteam ca mi se face rau. Am plans, le-am spus ca nu vreau asa ceva, ca fac orice ca sa fie ca inainte… I-am si amenintat ca plec de acasa. Au avut rabdare si intelegere totusi cu mine. Mi-au explicat cum s-au priceput ca ei doi ca nu se mai iubesc ca inainte, ca au probleme in relatia lor si ca n-am nicio vina eu. M-au asigurat ca ei ma iubesc la fel, si ca despartirea lor nu va afecta relatia lor cu mine. Ce era sa fac?! Am acceptat situatia cum am putut, desi la inceput o uram pe mama, crezand ca ea nu a facut ce trebuie ca sa-l tina pe tata acasa. Si dupa aproape un an, a venit iar o nenorocire peste mine. Mama mi l-a prezentat pe noul ei iubit. Am crezut ca se darama cerul peste mine. Nu-mi venea sa cred ca mama imi face asa ceva! Vazusesem ca in ultima vreme era mai vesela, ca vorbea la telefon cu cineva, ca mai iesea in oras, dar nu stiam ca intalnise pe cineva. Dupa vreo jumatate de an, el s-a mutat la noi. Atunci a inceput razboiul!”

Mama Marei mi-a povestit putin amuzata acum, dupa un an si jumatate de la mutarea partenerului ei la ea, cum s-a purtat Mara timp de un an cu acesta. “Mi-am dat seama de la bun inceput ca Mara ii va face zile fripte lui Alexandru, prietenul meu. La prima intalnire in trei nici macar nu l-a bagat in seama, si doar cand am insistat sa raspunda de bun simt la unele intrebari, abia am auzit cate un “da”, sau un “nu” si cateva mormaieli. In fiecare zi care a urmat, pana la mutarea lui la noi, mi-a spus ca nu intelege ce am vazut eu la acest om, gasindu-i toate defectele posibile. I se plangea si fostului meu sot si il ruga sa o ia la el. Vazand ca nimic din ceea ce incercase sa faca pana atunci nu reusise sa ma faca sa imi schimb alegerea, s-a linistit pentru o scurta perioada, pana cand Alexandru s-a mutat la noi.

Din acel moment, razboiul a fost direct, pe fata. Ii vorbea taios si obraznic, inventa diverse lucruri si le punea pe seama lui, il vorbea de rau fata de mine. Am noroc ca Alexandru a inteles prin ce trece ea ca stare sufleteasca si nu a intrat in “jocul” ei. S-a purtat cat mai constant, cu intelegere, si fara sa-i raspunda la provocari. Abia dupa un an de zile a inceput sa vorbeasca normal cu el, vazand intr-un final ca el face tot ce ii sta in puteri sa se apropie delicat de ea. A fost alaturi de ea, impreuna cu mine, in fiecare moment dificil al ei, a ajutat-o cum a putut, i-a tinut partea de multe ori cand eram suparata pe ea, m-a ajutat sa trec si eu peste starile ei de furie etc. Nu a fost simplu deloc. Dar acum se inteleg bine. Doar ca l-a testat cu tot ce a putut ea. Intr-un fel o inteleg, poate ca asa as fi facut si eu in locul ei.”

Povestea Marei descrie foarte bine
starile prin care trece un adolescent in timpul si dupa divortul parintilor. Chiar daca Mara nu vorbeste despre dragoste in tot ce mi-a povestit, aceasta este prezenta in mod subtil in toata povestea ei. Este vorba despre dragostea pentru parintii ei, pe care si-i dorea impreuna o viata intreaga, despre dragostea pentru familia ei, pentru care s-a luptat din rasputeri, neacceptand mult timp realitatea adultilor. In astfel de situatii, parintii chiar trebuie sa fie intelegatori fata de comportamentul copiilor, sa fie calmi si dispusi sa le explice, ori de cate ori este nevoie, care este noua relatie dintre ei, sa ii asigure ca sunt iubiti in continuare de ei, si ca divortul este doar intre ei, parintii. Noii parteneri ai acestora trebuie sa aiba mult tact si intelegere, asa cum a aratat Alexandru, si sa nu ia personal afronturile copiilor. Ei sunt doar indurerati de despartirea parintilor, furiosi, speriati, si dispusi sa se opuna cu putere altor relatii din viata unui parinte, din dorinta ascunsa de a-i reimpaca candva.

  • AUTOR: Simona Tofan, consilier psiholog, este consultant in programul educational Viata mea: un “joc” serios. Simona Tofan este licentiata in Jurnalism si in Psihologie, avand un master in psihologie analitica in cadrul ARPA – Institutul Jung.
     


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus