Esti aici
Femeia.ro > Familie > Interzise în sarcină. Detalii esentiale pentru sanatatea fatului

Interzise în sarcină. Detalii esentiale pentru sanatatea fatului

Interzise în sarcină – Odată ce ai văzut cele două linii pe testul de sarcină, trebuie să ai mare grijă ce produse folosești în rutina de frumusețe.

Orice mănânci, bei, inhalezi sau aplici pe piele poate afecta dezvoltare bebelușului. Cu toții știm cât de nocive sunt consumul de alcool și fumatul în sarcină și nici mâncarea nu este toată bună pentru mogâldeața care se formează, alimentele bogate în vitamina A (ficat), de exemplu, dăunând dezvoltării fătului. Cu atât mai mult ingredientele din cosmeticele pe care le folosești în mod curent. Din piele ajung ușor în sânge și apoi la făt. Multe dintre ele sunt deja dovedite ca nocive printr-o serie de studii amănunțite. Cum paza bună trece primejdia rea, iată lista celor mai des incriminate substanțe de care să te ferești.

Bisfenol A

A fost utilizat pentru fabricarea anumitor materiale plastice și azi se află în compoziția multor ambalaje ale produselor cosmetice. El perturbă sistemul endocrin, fiind asociat cu multe boli, iar în sarcină poate produce probleme de dezvoltare și de comportament. Alege pe cât posibil produse în recipiente din sticlă în cele nlouă luni de sarcină!

Formaldehidă

Este un conservant folosit în multe produse, inclusiv în unele lacuri de unghii, vopsele de păr și alte produse de netezire și îndreptare a părului. Desigur, există și variante „free“ care nu conțin această substanță, așadar citește atent etichetele produselor folosite!

Parabenii

Alți conservanți care provoacă alergii, iar în sarcină sunt legați de problemele de creștere a fetului de sex masculin. Aceste substanțe pot fi evitate cu ușurință întrucât majoritatea brandurilor se laudă cu formula lor curată, fără parabeni, chiar și pe ambalaj foarte vizibil!

Ftalați

Și ei ajută la stabilizarea formulelor produselor cosmetice și sunt legați de afecțiuni ale ficatului, rinichilor, plămânilor și de probleme de reproducere. E bine să-i evităm oricând, dar mai ales în timpul sarcinii pentru că pot provoca defecte congenitale. Sunt multe game de îngrijire și machiaj care nu conțin ftalați și din nou trebuie să acorzi atenție etichetei!

Retinol

Un ingredient antirid cu efecte uimitoare, dar care NU este recomandat în timpul sarcinii! Trebuie să eviți orice derivați ai vitaminei A pentru că dăunează dezvoltării fătului, ducând la malformații congenitale. Nu-i greu să renunți la aceste produse pentru că hormonii de sarcină îți vor întinerii pielea fără niciun efort din exterior.

Lavandă

Poate ai auzit cât de benefică este pentru piele și psihic și poate chiar că e bun în sarcină. Este foarte adevărat, dar nu în primele 20 de săptămâni întrucât poate produce sângerări și chiar pierderea sarcinii. Nu tot ce e natural e bun! E bine să nu folosești nici alte uleiuri fără acordul medicului! În rest, sarcină ușoară!

Citeste si:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.42/2018
Text: Luminița Tăbăran
Sursa foto: pexels.com

Comments

comments

Lasă un răspuns