
Luna de miere este un eveniment martor al puterii dragostei şi a modului unic în care se poate crea acea legătură deosebită între două persoane care se iubesc. Astfel, locaţia pentru luna de miere nu poate fi decât una deosebită, pe măsura evenimentului care v-a pecetluit legătura.
În funcţie de preferinţele fiecărui cuplu în materie de activităţi de petrecere a timpului liber puteţi alege una dintre cele mai accesibile destinaţii pemtru luna de miere din Europa prezentate de noi mai jos.
Alegerea făcută va fi cu siguranţă una care vă va marca existenţa ca şi cuplu prin prisma amintirilor pe care le veţi aduna. Dacă te pregăteşti de luna de miere alături de jumătatea ta şi nu ai ales încă locaţia, noi ţi-am pregătit câteva sugestii care sperăm că îţi vor fi de folos.
Toscana
Prima recomandare din categoria celor mai accesibile destinaţii pentru luna de miere în Europa este Toscana. Am selectat această locaţie în principal datorită priveliştilor unice pe care le veţi putea admira aici. Toscana este faimoasă datorită arhitecturii sale impunătoare şi datorită modului în care arta renascentistă îşi găseşte forma de manifestare aici. Dacă tu şi partenerul tău sunteţi pasionaţi de gastronomie, atunci această recomandare va fi cu siguranţă una de neegalat, întrucât Toscana este renumită şi pentru gastronomia sa rafinată şi modul în care reuşeşte să mulţumească toţi turiştii prin specialităţile variate oferite.
Corsica
Continuăm lista cu destinaţii pentru luna de miere în Europa cu un exemplu care nu poate fi trecut cu vederea, şi anume insula Corsica. Această locaţie este una cu adevărat mirifică, un adevărat colţ de rai pentru îndrăgostiţii din întreaga lume interesaţi să îsi petreacă luna de miere într-o locaţie deosebită din Europa. Această insulă a frumuseţii, aşa cum a fost numită datorită diversităţii peisajului său, este considerată perla Mării Mediteraneene şi nu sunt puţine argumentele care stau la baza acestui fapt. Corsica reprezintă un tărâm divers, mirific, perfect pentru o lună de miere reuşită, specială, plină de amintiri de neuitat.
Veneţia
Veneţia reprezintă cea de-a treia recomandare de astăzi din categoria destinaţiilor speciale pentru luna de miere în Europa. Motivele pentru care am ales Veneţia sunt nenumărate şi putem folosi ca şi exemplu faptul că Veneţia este oraşul cel mai marcat de istorie din întreaga Europă. Nu poti merge în Veneţia şi să nu fii atras de tot ceea ce acest oraş magnific are de oferit: de la canalele pe care se plimbă leneşe gondole, carnavalul plin de mister şi voie bună, arhitectura impresionantă şi până la atmosfera de poveste regăsită în luminile şi culorile jucăuşe.