De ce dansează mirii în biserică? De ce poartă coroane? De ce la țară se poartă bradul, iar la oraș se aruncă buchetul?
„Și a zis Domnul Dumnezeu: «Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor pe potriva lui». Aşa, spun cărţile sfinte, a fost instituită căsătoria. De Însuşi Dumnezeu, după ce a creat omul, pe Adam.“ (Facerea 2, 18) Una dintre cele 7 taine, cea a căsătoriei se săvârșește în biserică, după terminarea sfintei liturghii. Săvârşirea cununiei în altă parte este îngăduită rareori, din motive bine întemeiate și numai cu dezlegarea arhiereului.
Inelul de logodnă
Ritualul de căsătorie e legat, cel mai des, de vechile obiceiuri evreiești. La fel logodna – la noi, numele ei vine din slavonă, dar obiceiul e din vremea Vechiului Testament. Înainte de a se căsători, mirii îşi făceau o făgăduială pecetluită cu inele, semn al iubirii, prin care-și promiteau să fie împreună până la moarte. Biserica binecuvântează această veche datină printr-o slujbă scurtă premergătoare cununiei, care se face de cele mai multe ori împreună cu aceasta din urmă. Partea cea mai de seamă a slujbei logodnei o constituie punerea inelelor în degetele logodnicilor de către preot şi apoi schimbarea acestor inele de către naşi.
Coroanele împărătești
Li se mai spune cununii sau… pirostrii. Ele închipuie podoaba, cinstea şi răsplata care se aduc curăţiei şi fecioriei mirilor, înzestrarea cu puterea de a da viaţă, de a naşte; prin ele se spune nuntașilor că mirii sunt asemenea regilor. De aceea se cântă: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste, încununează-i pe dânşii!“ Evreii au un obicei asemănător: mirele și mireasa sunt așezați pe scaune și ridicați pe umeri de nuntași, ceea ce simbolizează că în respectiva zi cei doi sunt regi.
Citește și: Nunta perfectă pentru fiecare zodie
Paharul cu vin
Paharul de obşte înseamnă bucuria şi veselia nunţii, iar apoi, unirea într-un cuget şi menirea comună a viitorilor soţi, pe care ei o vor împărtăşi împreună de aici înainte, având parte de aceleaşi bucurii şi aceleaşi necazuri. Aceleaşi lucruri închipuie şi bucata de pâine din care se dă mirilor să guste odată cu paharul de obşte. În timp ce preotul le dă mirilor să guste pe rând din paharul cu vin (se mai numește pahar de obște), cântă: „Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema“.
Dansul lui Isaia
Un moment rar în slujbele creștine, dansul lui Isaia semnifică bucuria că se vor naște prunci, așa cum fecioara a născut prunc sfânt împlinind profeția prorocului Isaia. În timpul dansului, mirii, naşii şi preoţii se prind de mâini şi înconjoară masa, cântând: „Isaie, dănţuieşte! Fecioara a avut în pântece…“ și celelalte două cântări de la slujba hirotoniei: „Sfinţilor Mucenici…“ şi “Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule… “, care înseamnă că mirii trebuie să se facă părtaşi ai lui Hristos şi ai sfinţilor Lui prin viaţa curată pe care o vor duce şi în căsnicie.
Tradiții străvechi
În mediul rural încă se păstrează obiceiuri și mai vechi decât creștinismul, care nu fac decât să completeze taina cununiei și să ne convingă că unirea dintre bărbat și femeie e sfântă de când lumea. Iată câteva, fără de care nu există nuntă adevărată:
*Vigoare și viață lungă. În dimineaţa nunţii, ginerele împodobeşte doi brazi cu panglici colorate, mere și colaci. Brazii sunt purtaţi de flăcăi, tineri necăsătoriţi, până la casa naşului. Leagă unul în faţa porţii, apoi alaiul îşi continuă drumul către casa miresei, unde leagă cel de-al doilea brad. Bradul simbolizează vigoarea și viaţa lungă şi îmbelşugată a viitoarei familii.
Citește și: Ce să porți dacă ești invitată la o nuntă: 7 idei de ținute
*Bărbieritul și voalul. Un prieten apropiat îl bărbiereşte în mod simbolic pe ginere. Odată bărbierit, se cheamă că a devenit bărbat. Naşa, mama miresei şi câteva prietene apropiate ale fetei o ajută pe viitoarea nevastă să se îmbrace, timp în care lăutarul cântă „Ia-ţi, mireasă, ziua bună“. La sfârşit, naşa singură îi pune voalul şi coroniţa. Acest ritual se desfășoară în acelaşi timp cu bărbieritul mirelui şi simbolizează pregătirea fetei pentru a deveni nevastă.
*Hora și turta. Înainte ca alaiul să plece spre biserică, acasă la mireasă se horește, apoi o turtă, special coaptă pentru această ocazie, este ruptă deasupra capului miresei. Soacra mică împarte acum diferite cadouri naşilor, socrilor şi, uneori, rudelor apropiate, un fel de mărturii moderne!
Spre sfârşitul nunţii, nașa scoate voalul de pe capul miresei şi îi pune basma. Basmaua este simbolul trecerii la statutul de nevastă. Voalul se pune pe capul unei fete necăsătorite.
Luna de miere, de la Babilon încoace
Expresia vine de demult, iar prima consemnare s-a făcut în Babilon. Aici era obiceiul ca, în prima lună după nuntă, ginerele, la îndemnul hotărât al tatălui miresei, să bea zilnic o băutură „dătătoare de puteri“ pe bază de miere fermentată. I se spunea mied, hidromel sau licoarea zeilor. Și în Grecia antică era cunoscută expresia, iar la fel licoarea. Se povestește că și mai demult, când bărbații își răpeau viitoarele neveste, stăteau o vreme doar ei doi, să se cunoască, să se iubească. Și beau mied.
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr40/06.10.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: iStock