Esti aici
Femeia.ro > Familie > Nunta > Perla de pe tort

Perla de pe tort

Ţi-ai ales mirele. Ţi-ai ales – în sfârşit! – rochia, pantofii, decoraţiunile pentru mese şi biserica. Totul e pregătit, dar simţi că parcă lipseşte ceva, acel detaliu minuscul care va desăvârşi imaginea finală. Perla de pe tort!

Aruncă o privire la sugestiile noastre pentru această „ultimă tuşă” adăugată tabloului nunţii şi  încearcă să te joci în mai multe moduri cu un şirag de perle. Fie că perlele sunt cumpărate la metru de la mercerie, fie că foloseşti un colier cu închizătoare, vei avea un element elegant, fin, care va da o strălucire magică acolo unde va fi amplasat.

Colierul la gâtul… buchetuluihttp://localhost/femeia/wp-content/uploads/2013/09/25/400216.jpg

Bine, nu chiar la gât, adică pe cozile florilor, că acolo ţii tu mâna, însă poate fi strecurat printre ele şi fixat cu două-trei sârmuliţe fine sau fâşii de staniol. Va arată extrem de rafinat. Perlele şi florile naturale sunt o combinaţie atât de delicată şi rafinată, încât nu mai ai nevoie de nici un accesoriu.

Pe tort sau pe platou

Unele dintre cele mai reuşite fotografii de bijuterii sunt acelea în combinaţii cu cupcakes, macarons, fursecuri. E clar că asocierea plăcere-dulce cu plăcerea unor podoabe luxuriante este câştigătoare – de ce nu ai folosi-o şi tu? Un colier de perle poziţionat elegant de jur-împrejurul unuia dintre etajele tortului îi va impresiona pe invitaţi, deşi nu-i va împiedica să savureze capodopera. Totuşi, din prudenţă, atenţionează personalul restaurantului să îndepărteze podoaba înainte de a tăia tortul.

Pe pantofi

Asta presupune că în ultima clipă ţi-ai dat seama că ai o rochie de mireasa nu foarte lungă, în schimb pantofii sunt prea discreţi. Dar… o sclipire care să apară fugar la fiecare pas ar salva ţinuta! Pune mâna pe colierul – ieftin, sacrificabil, doar nu vei tăia perlele naturale de la bunica! – pe foarfecă şi pe superglue şi împodobeşte botul pantofilor în fel şi chip. Iar dacă ai sandale, acoperă baretele cu perle.

Pe tăbliţa cu amplasarea invitaţilor la mese

Vrei ca schema cu poziţionarea la masă să arate ca un flipchart dintr-o sală de şedinţe sau conferinţe de presă?! Nici gând. Este fix la intrare şi e unul dintre elementele pe care le remarcă absolut toţi invitaţii atunci când îşi vor căuta locul la o masă. Aşadar, ca să eviţi imaginea rigidă a panoului, leagă un colier de perle de suport cu o fundă de voal sau de mătase.

Pe albumul cu poze

Dacă albumul e o mică încercare de bricolaj, dacă l-ai decorat împreună cu soţul tău sau împreună cu domnişoarele de onoare, trebuie să-ţi pui neapărat amprenta. Variantele sunt multiple: ori lipeşti colierul pe copertă, ori îl petreci prin cotorul albumului sau alcătuieşti un chenar şi scrii iniţialele voastre. Vei rămâne cu o amintire frumoasă şi delicată.

 


Lasă un răspuns

Sus