Esti aici
Femeia.ro > Familie > Nunta > Sezonul nuntilor trasnite: Nuntă populara

Sezonul nuntilor trasnite: Nuntă populara

  • Mireasa: Romina Marțuneac, 31 de ani
  • Mirele: Mihai Ștefănescu, 33 de ani

Când am aflat că lucrează într-o companie multinațională și este coordonator de echipă, am zis că-mi scapă ceva. Trăsăturile delicate ale feței, blândețea din gesturi, vorba dulce și stilul vestimentar fără cusur m-au făcut să cred că profesează în domeniul artei sau în relații publice. Apoi am aflat că a terminat Psihologia și are un masterat în Comunicare și Relații Publice, iar primul său job a fost la Fashion TV. Așa, parcă mai venea de-acasă. Mihai nu-i e doar soţ, ci şi coleg. „Ne-am cunoscut în 2010, la o petrecere organizată de compania unde lucrăm. Până la acea întâlnire, nici nu știam că Mihai lucrează pe același etaj, la doar câteva birouri distanță“, îmi mărturisește Romina. După doi ani de relație, cererea în căsătorie a venit firesc. „Era octombrie 2012 şi plănuisem să o cer pe Romina în căsătorie într-un mod inedit. Într-o după-amiază, când eram la Suceava, la părinţii ei, am plecat cu tatăl ei la cumpărături și, în mașină, în fața supermarketului, cu ajutorul viitorului meu socru, am pregătit surpriza: am cumpărat ouă de ciocolată cu surprize pentru toata lumea de acasă, dar unul dintre ele conținea inelul şi niște instrucțiuni de folosire foarte amuzante. A fost o provocare să tăiem oul de ciocolată, să punem inelul în locul jucăriei și apoi să lipim și să-l ambalăm ca și cum nu s-ar fi umblat niciodată la el. Romina a fost atât de surprinsă încât nu mi-a răspuns imediat la întrebare, ținându-mă oarecum în suspans“, își amintește Mihai.

Miri ca-n Bucovina, naș ca-n Scoția

De la inelul de logodnă până la verighetă n-a mai fost decât un pas. Ideea nunţii în costum popular i-a aparţinut Rominei. Vorbea cu mama ei la telefon, încercând să se hotărască asupra modelului rochiei – își dorea ceva special, diferit și parcă nimic din ce văzuse nu o impresionase. „Hotărâsem deja că ne vom căsători în orașul meu natal, Suceava, așa că ne-am gândit că ar fi frumos să avem o nuntă tradițională. Bucovina, cunoscută ca Ținutul Mănăstirilor, a fost locația perfectă pentru nunta noastră. Am ales o biserică veche din oraș – Biserica Domnițelor. Am avut parte de o vreme însorită și caldă, deși nunta a avut loc pe final de octombrie.“ Au ales pentru nuntă un decor simplu, specific toamnei: frunze arămii, culese de cei doi miri cu câteva zile înainte, dumitrițe – un fel de crizanteme mici –, castane adunate de verișorii lor, dar și fructe din grădină – struguri, mere, pere. Drept mărturii, invitații au luat cu ei acasă tărtăcuțe însuflețite de o prietenă de familie și fluturași croșetați, multicolori. „Alegerea costumelor a fost un secret bine păstrat. În afară de familie și nași, nimeni altcineva nu a știut. Când invitații ne-au văzut la biserică, au fost foarte surprinși. Ținutele au avut mare succes, de aceea am rămas îmbrăcați astfel și la restaurant, pentru întâmpinarea invitaților.“ Mirii n-au fost singurii îmbrăcați tradițional. Cele două perechi de nași le sunt prieteni și au îmbrățișat cu drag ideea de a purta costume populare. Surpriza serii a fost însă nașul Philip, originar din Scoția, care a venit la nuntă îmbrăcat în kilt!

„Ziua noastră e în fiecare lună“

Luna aceasta, Romina și Mihai sărbătoresc un an de când şi-au unit destinele. Relaţia lor a evoluat constant de-atunci: sunt mai răbdători unul cu altul şi vorbesc deschis despre ce au pe suflet. I-am întrebat ce îi ţine unul lângă altul şi nu le-a luat mult să se gândească. „Ador la Mihai blândețea, sensibilitatea, momentele în care mă face să râd, dragostea pentru animale, felul în care relaționează cu bebelușii. Lângă el, am învățat că micile gesturi îți fac viața frumoasă și că merită să sărbătorim în fiecare lună «ziua noastr㻓, îmi spune Romina, iar Mihai completează: „Nu am întâlnit un om mai bun și mai blând ca soția mea. Felul ei de-a fi m-a cucerit definitiv. Pot să discut şi să-i împărtăşesc orice dragei mele soții. Lângă ea sunt un om mai bun, mai tolerant“.

Citește și:

Sezonul nuntilor trasnite: Trena de jeans in Paris

Sezonul nuntilor trasnite: Cununati pe malul marii

Articol preluat din ediția de octombrie 2014 a revistei Femeia.

Autor: Adriana Moscu

Sursa foto: Vlad Stănescu, arhiva personală


Lasă un răspuns

Sus