Esti aici
Femeia.ro > Familie > Pribegi prin viață

Pribegi prin viață

Sărăcia este principala cauză care-i determină pe unii părinți să-și părăsească familia pentru a câștiga bani în străinătate. Auzi povești de viață de succes, dar cele mai multe sunt triste, iar proverbul „banii nu aduc fericirea“ se lipește ca un timbru de ele.

Cântăresc mult, pun în balanță nevoile de zi cu zi și dragostea pentru cei rămași acasă, iar de cele mai multe ori, ea se înclină în favoarea celor materiale. Își iubesc copiii și tocmai din acest motiv aleg să plece. Pare un paradox, dar, când nu ai ce le pune pe masă, degeaba îi strângi la piept. În iubire, intră datoria de a-i îngriji și a le oferi măcar strictul necesar. Deseori, părintele trebuie să aleagă între a fi vinovat că pleacă și că nu are cu să-și crească micuțul. Sărăcia lucie din unele zone ale țării îi împing pe părinți peste graniță, la muncă. Au inima sfâșiată de dor și bandajată de mulțumirea că trimit bani acasă, din păcate doar pentru supraviețuire. Impactul psihologic al migrației părinților asupra copiilor este imens. Cei mici se învinovățesc, cred că părinții au plecat pentru că au făcut ei ceva rău și simt asta ca pe o pedeapsă ori nu înțeleg motivul. Se bucură de hăinuțele primite, de dulciuri și mâncare, dar, când încep să povestească despre mama sau tatăl aflat la kilometri distanță, jocul de lacrimi le însoțește cuvintele. Vă prezentăm câteva povești, dar și eforturile depuse ca lucrurile să meargă mai bine.

Roberto, 9 ani

E un băiețel frumos, extrem de politicos și comunicativ. A terminat clasa a doua cu premiul I, la fel ca anul precedent. A obținut același premiu la concursul Cangurașul Explorator. Cu performanțele lui își bucură tatăl și e tare mândru că face asta. E încă un copil, dar e conștient că fără carte nu poți ajunge cineva. Tatăl său muncește în Germania de un an.
„A plecat pentru că nu aveam bani, altfel nu se ducea. Acum e mai bine, dar și urât, pentru că mi-e dor de el. A plecat anul trecut, după ce am luat premiul I. A fost oribil“, spune micuțul. O dată pe an, vine acasă, dar nu stă mult și lasă din nou un gol în inima lui Roberto.

Își amintește cum se jucau împreună, cum se uitau la meciuri și filme. Când s-a întors în această vară, i-a făcut o surpriză: o felicitare pe care a scris „Bine te-ai întors la noi!“ I-ar plăcea să vină acasă nu pentru ceva special, ci doar să-l știe lângă el, să ridice privirea și să-l vadă în orice moment. Portretul tatălui: „Este mare cât ușa, are barbă și mustață, părul îl are exact ca mine, amândoi suntem Gemeni, semănăm destul de mult. Este puternic și uneori sever“.  Lui Roberto i-ar plăcea să fie avocat, ca să câștige mulți bani. „Și să vizitez America, e un vis de-al meu!“ Dacă ar fi să-i transmită un mesaj tatălui, i-ar spune: „Mi-e dor de tine!“, iar el i-ar răspunde: „Salut, Robert, și mie îmi e foarte dor de tine“.

Valentin, 10 ani

La școală este năzdrăvan, e modul lui de a atrage atenția, dar vorbele îi sunt frânte de dor când își începe povestea. Timpul are o altă dimensiune pentru el, îl comprimă, ca suferința să fie mai mică. De fapt, a renunțat să numere anii de când nu și-a văzut părinții și spune automat „de doi ani. Este în clasa a patra, iar părinții sunt în Germania de când el era la grădiniță. Nici măcar nu știe de ce au plecat. Bunica îi îngrijește pe el și pe cei trei frați mai mici, un băiat și două fete. Își umple timpul cu fotbalul de performanță. El și fratele lui sunt înscriși la Clubul Steaua, iar de curând au câștigat un meci și au primit medalii. Vorbesc des la telefon cu părinții, dar nu-i suficient. Își amintește că-i plăcea să-și ajute mama la curățenie. Dacă s-ar întoarce, crede că ar fi mai bine și nu le-ar lipsi nimic. Portretul tatălui? „E înalt, brunet, cu ochi căprui, e calm și puternic.” Portretul mamei? „Are părul lung și negru, ochii albaștri și… e bună!” Când o să fie mare, i-ar plăcea să devină fotbalist, să aibă o familie pe care s-o ia cu el când este plecat. Mesajul transmis părinților ar fi: „Vă iubesc tare mult și vă aștept cu drag acasă!”

Larisa, 10 ani

Slăbuță, zâmbitoare, Larisa este fericită că în curând va avea un frățior sau o surioară – încă nu știe ce va fi, dar nici nu contează. Poate că nu va fi doar ea prințesa lui tati, dar va avea cu cine să se joace și pe cine să iubească. Tatăl ei e plecat de trei ani în Germania și a venit acasă de câteva ori. Nu vorbesc foarte des, doar o dată la două săptămâni, pentru că telefonul costă și tatăl câștigă puțin. Ultima oară a venit în martie, chiar de ziua ei. I-a cumpărat pantofiori albi, de prințesă, dar cel mai mare cadou a fost venirea lui acasă. Cu ceva vreme în urmă, medicii au diagnosticat-o cu diabet. La zece ani, are grijă să-și măsoare în fiecare dimineață glicemia, ține regim cu strictețe, chiar dacă îi e greu să renunțe la dulciuri când copiii din jur se bucură de ele. Este unul dintre copiii care s-au maturizat prea devreme. Despre tata spune că „e solid, cu pielea mai închisă la culoare, are ochii, buzele și sprâncenele la fel ca mine, semănăm foarte bine. Spune că suntem gemeni.” Nu s-a gândit ce vrea să devină când va fi mare. Ce i-ar transmite tatălui? „Tati, te iubesc și te rog să nu mai pleci!”

Ograda cu copii

Când lipsește doar unul din părinți, putem vorbi de cazuri fericite, dar sunt dramatice situațiile în care pleacă amândoi, iar micuțul stă cu bunicii sau cu niște rude. „Uneori, persoanele în grija cărora rămân copiii sunt incapabile să le ofere sprijin emoțional. Pe de o parte, pentru că ele însele sunt afectate emoțional de întreaga situație, iar pe de alta, fiindcă sunt depășite de numărul responsabilităților ce trebuie asumate în momentul plecării părintelui. Lipsa suportului emoțional acordat copilului în lipsa acestuia crește foarte mult probabilitatea dezvoltării unor dificultăți de ordin psihologic cum ar fi anxietate, depresie și dificultăți relaționale”, spune psihologul Marius Rusu.

Din păcate, nu sunt centre specializate sau servicii în cadrul unor instituții de stat care să ofere sprijin copiilor sau familiilor acestora, iar cele câteva ONG-uri care se ocupă de acest fenomen nu sunt suficiente. Cei care au cel puțin un părinte plecat din țară se pot înscrie la Salvați Copiii pentru cursuri after-school, activități educative și suport psihologic.

Drama micuților

Mulți copii sunt obligați să preia din atribuțiile părinților plecați și se maturizează forțat. Alimentația e precară, rezultatele la școală sunt slabe, micuții se simt abandonați, neiubiți, neimportanți. De multe ori, uită cum arată părinții. Au nevoie de sprijin! Asociația Salvați Copiii împreună cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copiilor au pus la punct o platformă de informare și suport www.copiisinguriacasă.ro (activă de la sfârșitul lunii septembrie) și un telverde 800070040 (septembrie) unde copiii pot spune ce-i supără. Asociația oferă programe socioeducaționale pentru această categorie de copii prin centre deschise în București și 13 județe.

Schimbarea legii

Cei de la Salvați Copiii au solicitat schimbarea legii și au participat la redactarea textului de lege. Astfel, Legea 272 a fost modificată, aducându-se o completare în mod special pe această problemă. Părinții au obligația de a sesiza autoritățile cu 40 de zile înainte de plecare și să spună în grija cui rămâne copilul. Părintele va fi cel care propune o persoană care să preia atribuțiile părintești asupra copilului. Persoana cu care rămâne cu micuțul trebuie să fie una pe care copilul o cunoaște și cu care a stabilit deja relații emoționale.

Un copil aflat în grija unei rude poate primi o alocație de 600 de lei pentru că de multe ori rudele pot să-i îngrijească, dar nu au o situație materială care să le asigure întreținerea. Este în curs de avizare un proiect de hotărâre de guvern, în care, de asemenea, s-a implicat organizația Salvați Copiii. Acesta reglementează modalitățile prin care serviciile de asistență de la nivel local se îngrijesc de copil. Se menționează foarte clar de câte ori trebuie să meargă asistentul social la familia în grija căreia este copilul, ce să constate pe o fișă de risc, să vadă dacă situația școlară s-a înrăutățit ori s-a modificat, când să ia legătura cu învățătorul/dirigintele, când să anunțe medicul dacă este cazul și mai ales când și cum s-a modificat situația emoțională a copilul și să pună la dispoziția acestuia un psiholog care să lucreze cu el.

Cu un SMS la 8865, poți contribui cu 4 euro la susținerea eforturilor organizației Salvați Copiii România pentru această categorie de copiii defavorizată.

Vedetele sunt o forță

Călin Goia și trupa Voltaj au participat la Eurovision cu piesa „De la capăt“, ce are un puternic mesaj emoțional și care face parte dintr-un program inițiat pentru a atrage atenția numeroaselor probleme ale copiilor și tinerilor. S-au alăturat Asociației Salvați Copiii, ca prin muzică să atingă acea coardă sensibilă pe care fiecare dintre noi o are. Există și un site, delacapat.ro.  „O problemă nu o ascunzi sub preș, dimpotrivă, o aduci în față ca s-o rezolvi. Este senzațional că acești copii au parte acum de un suport psihologic, de un număr de telefon unde pot să spună ce au pe suflet. Noi credem că nu există un subiect mai important decât dezvoltarea copiilor și a tinerilor, deoarece viitorul nostru comun este în mâinile lor”, spune Călin Goia, solistul trupei Voltaj.

Citește și:

Părinţi şi copii, prieteni pentru toată viaţa

Femeile cu multi copii imbatranesc incet

Si familie, si cariera?

Articol preluat din ediția de septembrie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Luminița Tăbăran

Foto: Guliver/Thinkstock


Lasă un răspuns

Sus