Esti aici
Femeia.ro > Familie > Prietenie cu etichetă

Prietenie cu etichetă

Amintirea e încă proaspătă după 30 de ani: leagănul atârnat de creanga unui copac, vocea ei și ochii căprui, curioși, gardul cu munți mici de calcio vecchio care separă curtea mea de a ei. Aflu că o cheamă Alina, e cu șase luni mai mare ca mine, trebuie să avem vreo patru ani și ne împrietenim pentru totdeauna. Respectăm codul prieteniei și practicăm bunele maniere: ne păstrăm secretele, cerem scuze când greșim, ne ajutăm. După-amiezile ne jucăm acasă la ea, creștem și mergem la școli diferite, citim Alexandre Dumas și ne imaginăm că suntem regina Margot și Henriette de Nevers, amice, confidente, aproape surori.

Timpul trece. Acum suntem în aceeași clasă; ea scrie un roman, iar eu vreau să mă fac arheolog. Când mă prezint, spun că sunt îndrăgostită de Alexandru Macedon și prietena mea cea mai bună este Alina.

Mai creștem un pic. Eu plec cu o bursă în Statele Unite, pierdem contactul (e-mailul e deocamdată ceva dintr-o altă dimensiune), revin în țară, ne regăsim, iar relația noastră continuă de acolo unde am lăsat-o. Prin Alina mă văd în lumini noi, mai puternică, mai capabilă să fac ceea ce îmi doresc. Mă oglindesc în ea și mă descopăr pe mine, asemenea ei și totuși diferită, semn că suntem încă prietene pentru totdeauna. Eticheta prieteniei se păstrează: ne înțelegem în ciuda opiniilor diferite, ne acceptăm exact așa cum suntem, cu tare și obiceiuri ciudate, nu ne reproșăm greșelile și nici nu ne exagerăm reușitele; ne respectăm reciproc.

Vine timpul iubirilor, ne îndrăgostim, suferim, ea se căsătorește, eu mai caut. Căsnicia ei e modelul meu pentru ce înseamnă să te înțeleagă cineva în cele mai profunde colțuri ale ființei tale, o invidiez puțin, dar nu cu răutate, ci cu admirația pe care o ai pentru cineva care îți este drag. Povestim și, prin interminabilele noastre discuții, mă regăsesc pe mine, mă deschid petală cu petală și mă regăsesc mai femeie.

Dar vârtejul întâmplărilor ne îndepărtează din nou. Ea rămâne însărcinată, merge încă în vacanțe la Sinaia și e fericită. Eu îl întâlnesc pe Răzvan și, pe neașteptate, apare fiul meu. Trec astfel șapte ani în care nu ne vorbim. Ne revedem într-o după-amiază de martie, iar anii pare că nu s-au scurs deloc. Ne reluăm conversațiile de unde le-am lăsat și eu aș vrea să îi cer iertare pentru toate regulile scrise și nescrise ale prieteniei și bunelor maniere încălcate. Așa că vă iau martori pe dumneavoastră și îi scriu aici promisiunile mele de a respecta eticheta celor care sunt prieteni pentru totdeauna: geloziile și invidiile nu își au loc între două prietene, nu ne vom bârfi, ne vom oferi sfaturi doar dacă le solicităm, nu ne vom judeca pentru alegerile făcute, ne vom ierta scăpările, nu vom contoriza replicile răutăcioase, ne vom felicita reușitele, nu ne vom impune stilul de parenting asupra copilului celeilalte și ne vom susține în timpuri grele.

Iar când mă voi prezenta voi spune că am un fiu și prietena mea cea mai bună este Alina.

 

Citește și:

 

 

Articol preluat din ediția de mai 2017 a revistei Femeia.
Autor: Mona-Silvia Timofte
Foto: pixabay.com


Lasă un răspuns

Sus