Esti aici
Femeia.ro > Familie > Psihologie > Sfaturi simple și bune pentru o viață fără stres

Sfaturi simple și bune pentru o viață fără stres

Folosește aceste sfaturi și vei putea avea o viață fără stres. Sau măcar vei putea gestiona mai bine stresul din viața ta, chiar dacă o viață fără stres pare o situație utopică.

Fii mai organizată

Încearcă să îți planifici timpul, activitățile și să fii mai ordonată. Pentru rutină zilnică, poate că ar trebui să îți iei o agendă în care să îți notezi toate întâlnirile și lucrurile pe care le ai de făcut în fiecare zi. Astfel, nu te vei trezi în ultimul moment că trebuie să faci treaba pe fugă. Efita obiectivele multiple care se suprapun în același timp. Organizarea se referă și la ordinea lucrurilor din jurul tău. Cu cât mediul în care îți desfasori activitatea este mai bine ordonat, cu atât starea ta de spirit va fi mai bună și vei fi mai eficientă, iar nivelul de stres o să scadă.

Fii mai diplomată

Oricât de mult ți-ai dori să îți impui părerile, încearcă să o faci întotdeauna cu grație. Cu cât eșți mai diplomată, cu atât vei evita situațiile tensionate și disputele cu cei din jur, sursă permanentă de stres. Chiar dacă ai o zi mai proastă, evita pe cât posibil să faci acuzații directe, remarci deranjante sau agresive, chiar dacă știi că ai dreptate. Adevărul spus mai „îndulcit” atrage reacții pozitive. De cele mai multe ori situațiile enervante sunt o sursă majoră d estres. Deci, evită-le și gestionează-le cu calm. Îți poți impune punctul de vedere cu argumente solide, cu calm și cu eleganță în exprimare.

Planifică-ți finanțele

Una dintre cele mai mari surse de stres sunt banii. Ai grijă cât de repede și pe ce îi cheltuiești, astfel încât să nu rămâi cu datorii în perioade vitale. Cel mai bine este să îți planifici venitul pe care ești sigură, iar ceea ce apare în plus îți poate servi drept buget pentru răsfăț. De regulă o sumă de bani pusă deoparte pentru momente neașteptate – investiții, cheltuieli neprevăzute, facturi prea mari, te vor ajuta să eviți starea de stres pe care o generează lipsa de bani când ai nevoie.

Suplimente alimentare

Oricât ai încerca să eviți situațiile stresante, este imposibil că totul să îți meargă perfect. Trebuie să ai grijă de sănătatea ta și să îți antrenezi corpul în permanentă pentru stres. Poți încerca minerale antistres care să te ajute să reziști mai bine situațiilor tensionate, o alimentație corectă. Există ceea ce se numește mâncatul emoțional care este un deserviciu major sănătății tale. Mâncatul emoțional înseamă nevoia de a ronțăi ceva sărat, ceva dulce și faci asta aproape necontrolat. Alternativele bune sunt un pahar cu apă, o linguriță cu miere, o limonadă, o portocală. Fiecare în parte are efect antistres. Aroma de portocală are efect relaxant, iar limonada calmează o criză de nervi. Nu mă crezi, înceracă și ai să vezi.

Extra-sfat

Încearcă să găsești în fiecare zi puțin timp pentru tine în care să faci ceva ce-ți place și te bucură. Fie că este vorba despre a desena, a face fotografie, a tricota sau pur și simplu a citi. Activitățile care îți plac sunt extrem de utile pentru că reduc hormonii stresului, care sunt responsabili pentru multe afecțiuni dintre cele mai serioase: boli de inimă, diabet, accident vascular, tensiune arterială.

♥ Știai că dacă vei privi afară, pe o fereastră vreme de cinci minute, concentrându-te pe respirație, și inspirând folosind musculatura abdominală, reduce rapid nivelul de stres?

Citește și:

sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

One thought on “Sfaturi simple și bune pentru o viață fără stres

Lasă un răspuns