Ocazional, toţi suntem distraţi, ne concentrăm cu dificultate şi nu putem sta locului atenţi, la o şedinţă de exemplu. Dacă însă te confrunţi constant cu un astfel de comportament hiperactiv, problema ta poartă un nume: ADHD – sindromul deficitului de atenţie.
Ne-am obişnuit să credem că ADHD e o disfuncţie specifică minorilor de şcoală generală. Ei bine, nu-i chiar aşa. Hiperactivitatea şi deficitul de atenţie sunt, ce-i drept, mai des întâlnite în cazul micuților, dar aceştia cresc şi, dintr-un copil nediagnosticat corespunzător şi nesupus unui tratament specific, rezultă un adult la care problemele din copilărie persistă.
Ce înseamnă
Attention deficit hyperactivity disorder este o tulburare comportamentală care se manifestă prin dificultăţi de concentrare, impulsivitate, o stare continuă de agitaţie. E încă o afecţiune controversată, unii specialişti negându-i latura neurologică şi susţinând că sunt suficiente măsurile educaționale şi şedinţele la psiholog, în timp ce alţi medici nu contestă efectele benefice ale unui tratament medicamentos.
ADHD afectează 3-5% din copii, iar 30-70% din aceştia, în funcţie de agresivitatea manifestărilor, ajung să aibă simptome şi la maturitate.
Copiii cu ADHD sunt plini de energie, dar nu întotdeauna în sensul bun al termenului, incapabili să urmeze anumite indicaţii şi să fie atenţi la ore. La maturitate, intervin impulsivitatea, iritabilitatea, dezinteresul la job.
Oricum, numai un medic poate pune un diagnostic corect şi nu orice copil sau adult cu episoade energice ori impulsive va fi etichetat automat ca suferind de ADHD. Afecţiunea are, în peste 75% din situații, cauze genetice. Un copil cu ADHD provine din cel puţin un părinte care a prezentat sau are simptomele bolii. Astfel, unii adulţi află prin intermediul propriului copil că au avut sau încă au aceeaşi problemă.
Cauze şi consecinţe
Ereditatea joacă un rol major în instalarea bolii, dar studiile au demonstrat că obiceiurile dăunătoare în timpul sarcinii, precum fumatul sau consumul de alcool, cresc riscul ca viitorul copil să aibă ADHD. Întrucât ADHD nu „iese“ la analize şi nu se vede la ecografie, riscul ca afecţiunea de a nu fi luată în serios este mare. Cea mai comună problemă e stigmatizarea. Copiii sunt numiţi răi şi obraznici, iar adulţii ajung să aibă probleme la locul de muncă, îşi pierd deseori jobul, sunt considerați leneşi şi incompetenţi. Devine astfel frustrant pentru ei să nu poată procesa informaţiile la fel de rapid precum cei din jur, le scade dramatic stima de sine, iar depresia pândeşte la colţ.
Test: ai ADHD?
Răspunde la acest set de şase întrebări, adună punctele din dreptul variantelor de răspuns care ţi se potrivesc şi află dacă te confrunţi cu deficitul de atenţie.
1 Cât de des ai dificultăţi de a pune lucrurile în ordine şi de a te organiza eficient în timp ce înveţi sau lucrezi?
2 Când ai ceva complicat de făcut, cât de des eviţi sau întârzii să te apuci de treabă?
3 Cât de des eşti distrasă în activitatea ta de zgomotele sau forfota din jur?
4 Cât de des te ridici de pe scaun şi pleci în situaţiile în care se presupune că ar trebui să rămâi aşezată un anumit timp (şedinţe, spectacole etc.)?
5 Cât de des te simţi agitată, neliniştită fără motiv?
6 Cât de des ţi-e greu să-ţi aştepţi rândul în situaţii care cer acest lucru (cum ar fi coada la un ghişeu, de exemplu)?
Variante de răspuns:
- Niciodată – 0 puncte
- Rar – 1 punct
- Câteodată – 2 puncte
- Des – 3 puncte
- Mereu – 4 puncte
Un punctaj mai mare sau egal cu 11 indică simptome ce ar putea fi asociate cu ADHD. Dacă ai atins acest scor şi felul în care te simţi în situaţiile descrise mai sus pare de nesuportat, generând stres şi anxietate, consultă un psiholog, întrucât s-ar putea să suferi de varianta adultă a sindromului hiperactivităţii şi deficitului de atenţie.
Cum îţi creşti puterea de concentrare
Chiar dacă nu ai fost diagnosticată cu ADHD, dar prezinţi semne ale acestei afecţiuni – lipsa puterii de concentrare, dificultăţi de atenţie, nelinişte, stări de agitaţie –, acestea îţi influenţează negativ viaţa, în special pe cea profesională. Pe lângă sprijin medical şi psihologic, în tine trebuie să găseşti resurse de vindecare sau măcar de ameliorare a situaţiei. Iată ce poţi face:
Stabilește prioritățile. Nu te lăsa copleşită de toate lucrurile pe care le ai de făcut, ia-o încet, începând cu stabilirea unei ordini a priorităţilor. Nu sunt toate la fel de urgente! Dacă nu poţi stabili tu ordinea îndeplinirii sarcinilor, solicit-o superiorului tău ierarhic.
Fă trei liste:
A – sarcini cu deadline imediat sau a doua zi,
B – îndatoriri cu termen-limită în zilele şi săptămâna următoare şi
C – obligații mai puţin urgente, cum ar fi răspunsul la diverse e-mailuri. Trece în agendă aceste sarcini şi marchează-le după ce le-ai efectuat, pentru o evidenţă mai bună, dar şi pentru un sentiment de împlinire.
Dezactivează notificările sonore. Şi unei persoane care nu are în general probleme de concentrare îi e dificil să lucreze dacă e constant întreruptă de bipuri sonore ce anunţă primirea unui e-mail sau unui SMS. Renunţă la aceste notificări care te obligă să le acorzi atenţie când poate ai altceva de făcut şi fixează-ţi anumite momente din zi în care să verifici e-mailurile şi mesajele.
Lucrează în acelaşi loc. Deşi pentru unii e motivant şi plăcut să lucreze ba la birou, ba la o cafenea, ba cuibăriţi în fotoliu cu laptopul în braţe, pentru persoanele cu dificultăţi de concentrare schimbarea frecventă a mediului de lucru şi, implicit, impactul diverşilor stimuli pot fi de rău augur. Alege un loc anume, confortabil şi liniştit, în care să lucrezi şi cu care mintea ta să se obişnuiască. Rutina e bună!
Ia notiţe. Nu te baza doar pe memorie şi ia notiţe în timpul şedinţelor, trainingurilor sau al altor activităţi ce presupun un flux mare de informaţii. Scrisul ordonează mintea şi ajută la o mai bună concentrare.
Apelează la tehnici de relaxare. Când simţi că ai dificultăţi de atenţie, fă pauză, închide ochii şi respiră adânc de câteva ori. Reia apoi activitatea. Nu pleca de la „locul faptei“ şi nu te apuca de altceva, pentru a nu genera cerul vicios al acţiunilor începute şi neduse la bun sfârşit.
Articol preluat din ediția de octombrie 2014 a revistei Femeia.
Autor: Alina Grozea
Sursa foto: Fotolia