Trăim într-o lume în care se vorbește din ce în ce mai mult de comunicare, în care suntem înconjurați de mesaje, dar, paradoxal, ne simțim tot mai singuri. Facebook ne invită să share-uim, dar ne cam jenăm să traducem asta prin „a împărtăși“ – poate pentru că este un cuvânt prea mare pentru o acțiune nu prea elaborată. Despre comunicare ca împărtășire, ca punere în comun vorbește mult psihologul francez Jacques Salomé.
Când spunem că nu comunicăm ne plângem de fapt că nu avem o comunicare mulțumitoare, satisfăcătoare, că, deși putem face schimb de informații, nu simțim că am ajuns la celălalt, că ne-am făcut înțeleși, acceptați, sau că am recepționat ceva de la el, în special ceva care să ne dea o satisfacție și impulsul de a merge mai departe. De ce ni se întâmplă asta? Pentru că intrăm în relații în care nu punem mai nimic în comun, spune Jacques Salomé, care arată că sensul comunicării este împărtășirea, punerea în comun. Ce se poate pune în comun? Cu siguranță, nu otrăvuri, nimeni nu vrea să se împărtășească din propria toxină. Nu putem dori să punem în comun decât ceea ce ne-am dori pentru noi înșine, deci mesaje de acceptare, de iubire, de creștere. Sunt singurele care contează.
Într-o relație suntem trei, spune Jacques Salomé: eu, tu și relația. Eu și cu tine suntem fiecare responsabil pentru capătul nostru de relație: eu sunt responsabil pentru ceea ce am spus, tu pentru ce auzi de la mine și ai ales ce înțelegi și dai mai departe. Cum să auzi bine ce spun? Ascultând cu adevărat, adică descentrându-te, ieșind o clipă din cetatea ta pentru a te deschide spre mine.
Te poate învăța cineva să comunici?
Da, dacă o iei ca pe o reciprocitate. Tu știi cât de puternică și nesatisfăcută îți este dorința de a te exprima cu propriile cuvinte, nu cu vorbe de-a gata vehiculate prin massmedia. Există lipsuri profunde și în ceea ce privește nevoia de a fi ascultați și înțeleși. A beneficia într-adevăr de o ascultare presupune a avea posibilitatea să fii ascultat și înțeles în registrul în care te exprimi și nu în cel care îi convine interlocutorului. Poți însă începe prin a face tu asta pentru el.
Disponibilitatea de a o face îți aparține, o vei găsi în tine și îți va fi de folos să o antrenezi.
„Să începem un antrenament personal pentru a descoperi că la orice vârstă este posibil să învățăm să comunicăm, să punem în comun“, spune Jacques Salomé în noua lui carte apărută la Curtea Veche Publishing, „Un strop de eternitate“.
Jacques Salomé este creatorul metodei ESPERE (energie specifică pentru o ecologie relațională esențială). Obiectivul este „întreținerea unei relații de reciprocitate, din care fiecare iese câștigător, în care fiecare poate primi și dărui, accepta sau refuza, își poate împărtăși experiențele de viață, își poate exprima emoțiile și sentimentele în mod netrucat“. Formatori în metoda ESPERE există și în România.
Intenția și visul lui Jacques Salomé este de a vedea într-o zi igiena relațională predată în școli; de altfel, el a și fost decorat de guvernul francez pentru activitatea în favoarea dezvoltării unei comunicări relaționale nonviolente în școli și familie. El consideră că nimic nu este mai important decât să punem capăt violenței de orice fel în relațiile umane și că ne este în putință să o facem dacă ne antrenăm. Dar nu o putem face adoptând formule de-a gata, oricât de bune, pozitive și motivante, ci antrenându-ne propria interioritate.
„Mai important decât ceea ce le oferim oamenilor este ceea ce trezim în ei“
Când am aflat că Jacques Salomé a venit în România, la invitația Curtea Veche Publishing, mi-am dorit foarte mult să îl întâlnesc. Am avut emoții legate de acest moment, știind că acum trece prin altă provocare în comunicare, după cea suferită în adolescență, care l-a imobilizat complet în ghips timp de mai mulți ani. Acum el a suferit un AVC și nu mai comunică verbal – cea care s-a ocupat de asta a fost soția lui, Valeria, care vorbește românește. Am pus întrebările totuși în franceză, ca să mă înțeleagă amândoi, și am lăsat lucrurile să se întâmple. Și bine am făcut, deoarece Jacques, cu aspectul său bronzat, meridional, a participat intens la conversație; privirea, gesturile și energia pe care el o emana au legat conversația noastră.
Ați participat la o conferință despre autism, boala secolului. Ce se poate face?
Oferim sprijinul nostru specialiștilor în autism: putem valoriza o ființă umană chiar dacă poartă o boală, respectând viața din ea, a spus Valeria. Nu suntem medici specialiști, dar în metoda ESPERE spunem „boala este un limbaj simbolic. Dacă noi suntem prezenți, dacă suntem gata să îi recepționăm gesturile, putem face și diferența între persoană și boala care locuiește în ea.“ Putem aduce mai multă viață în viața acestor copii, prin prezența noastră, prin gesturi, prin simbolistică, prin vizualizare, prin obiecte. Cu asta, metoda lui Jacques merge mai departe decât Jung și Freud, în sensul în care invită conținutul subconștient să se materializeze într-un obiect.
Ați lucrat cu copii, adolescenți, adulți. Acum cultivați poezia și plantați arbori. Este poezia evaziune sau o trăiți mai degrabă ca pe un limbaj cotidian, un raport special cu ființa?
Când am pomenit poezia, Jacques a aprobat vivace și a intrat și verbal în conversație, prin frânturi de cuvinte completate de gesturi grăitoare (n.r.). Valeria a rezumat:
„Poezia l-a acompaniat dintotdeauna pe Jacques, este un fel de uimire în fața lumii. Poezia înseamnă să poți oferi mai multă tandrețe societății, oamenilor. Cu toții avem nevoie de asta!“
Citește și:
Articol preluat din ediția de iulie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Roxana Melnicu
Foto: pixabay