Și dacă ne-am putea inventa propria viață? – Acesta este titlul unei cărți de Jacques Salomé, dar articolul meu nu e despre el sau despre carte, deși o recomand cu căldură, ci despre această interogație, care mi-a rămas în minte de atunci încoace și m-a răscolit de multe ori.
E o întrebare atât de simplă și totuși se agață undeva în mintea ta, ca o cheie atârnată de un cui suficient de sus încât să nu mai poți ajunge la ea ca s-o dai jos. Și, când vânturile vieții te aruncă într-o parte sau alta, cheia se mișcă și clinchetul ei îți revine obsedant în minte. „Și dacă totuși…?“ Și dacă ne-am putea inventa propria viață?
Exact așa mi s-a întâmplat mie. Această dilemă a reinventării mi-a revenit în cap în multe momente ale vieții, iar în anul care tocmai a trecut, a fost omniprezentă, sub forma unor „semne“ subtile care trădau ceea ce urma inevitabil. O reinventare, o reașezare, o serie de decizii pe cât de drastice, pe atât de eliberatoare. Și, oricât de dramatic ar suna, o renaștere.
Am început anul cu inima grea și cu certitudinea asumată pe jumătate că, orice ar fi, nu pot să termin anul la fel cum l-am început și că va trebui să schimb totul din temelii. Să ard totul, dacă trebuie. Spun „pe jumătate“ fiindcă, până să iasă la lumină, cele mai mari certitudini ale vieții sunt și cele mai ascunse. Te plimbi pe lângă ele, le muți de colo-colo cu mintea zilnic, dar n-ai curaj să le privești. Ți-e greu să te oprești și să te uiți la ele, pentru că îți pun sub semnul întrebării întreaga viață.
Prima oară când certitudinile nerostite din capul meu au început să prindă glas, au făcut-o pe șoptite. Cu ghionturi subtile și semne presărate peste tot. Prima dată la un eveniment la care, exact în salonul în care am fost invitați ceremonios, trona un citat din Coco Chanel, favorita mea: „Nu eram fericită cu viața pe care o aveam, așa că mi-am inventat altă viață“.
Apoi într-un „Facebook Memory“, care mi-a amintit că, exact cu un an în urmp, făcusem cu mâna mea un Meme cu „Viața ta netrăită încă te așteaptă undeva acolo. Tu ce mai aștepți?“ Apoi au început să vorbească prin îndrăzneala încă timidă cu care m-am pornit să iau decizii. Mai întâi temător, apoi foarte precis, ca și cum ai vrea să extragi chirurgical urmele unor răni mai vechi și să lași doar țesutul curat și sănătos.
Finalurile de an sunt despre bilanțuri și lucruri de pus pe listă pentru Noul An, întru glorioasă bifare. Eu îți propun, din experiența omului „pățit“ și care a trăit la prima mână tot ceea ce scrie aici, să termini anul cu niște lucruri… tăiate de pe listă. Înainte să adaugi, taie.
Gândește-te la ce ai renunțat în 2018 și, dacă nu ai renunțat încă, la ce ai vrea să renunți. La tot ce te împovărează și nu te lasă să respiri în viața ta. Sărbătorile de iarnă sunt poate cel mai frumos moment din an, dar, înainte să ridici în spate sacul cu planuri, visuri și motivații disciplinate pentru 2019, convinge-te că sacul de anul ăsta s-a golit de tot ce nu-și are locul acolo. Oameni toxici, relații nefericite, activități pe care le faci doar din inerție, obligații goale de conținut, datorii imaginare față de ceea ce erai cândva.
Și îți mai cer un favor, cu o mână pe inimă și cu una pe stiloul cu care scriu draftul acestui articol: golește sacul de toate fricile și convingerile strâmbe despre tine însăți și despre cum nu meriți ceva mai bun și trebuie să te mulțumești cu puțin! Dacă privești în jur și îți spui: „Asta e viața mea și n-o să fie niciodată mai bine de-atât“, ia un stilou și o hârtie în mână, trage aer în piept și alege să-ți inventezi singură viața pe care o meriți. Crede-mă, o meriți.
Gandește-te! Și dacă ne-am putea inventa propria viață?
Citește și:
- Fii recunoscătoare și viața ta va fi luminoasă
- Studiu despre viata sexuala a romancelor
- Despre toate alegerile care îți fac viața. Paradoxul alegerilor
Articol preluat din ediția de decembrie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Diana-Florina Cosmin
Foto: pixabay.com