Conform dicționarului, fobia este o stare patologică de neliniște, de frică obsedantă lipsită de o cauză obiectivă sau precisă, o frică iraţională, excesivă şi nejustificată.
Această stare imposibil de controlat se manifestă în prezenţa sau la anticiparea întâlnirii cu un animal, cu o situație, ba chiar și cu anumite obiecte. Cele mai frecvente fobii se manifestă față de animale precum câinii, păianjenii, gândacii, față de ceea ce ne înconjoară (frica de înălțime sau frica de apă sunt foarte des întâlnite), față de anumite situații (mersul cu avionul, spațiile largi sau, dimpotrivă, spațiile prea înguste).
Cum?
Starea de frică poate părea normală când ești la etajul 30 și ceva al unui zgârie-nori. Ți-e teamă să nu aluneci și să cazi în gol sau să nu te ia cu amețeală și să ajungi prea pe marginea hăului. Dar, când începi să transpiri, să tremuri, să te sufoci și inima îți bate mai-mai să sară din piept numai la gândul că ești la înălțime, asta înseamnă că e ceva în neregulă. Când fobia este mai puternică, apar atacurile de panică, greața, leșinul. De obicei, aceia cu rău de înălțime (un nume mai blând pentru o boală destul de complicată), sau cu orice altă fobie, au tendința de a pleca brusc din locul sau de lângă persoana/obiectul care le face rău. Iar pe lângă teamă simt și rușine. Rușinea că nu-și pot înfrâna niște simțăminte.
Când?
Fobiile pot apărea în copilărie, dar și la maturitate, declanșate de o anumită întâmplare sau… amintire neplăcută din copilărie. Unele fobii dispar de la sine, altele au nevoie de tratament. Dacă simți că ți se face rău numai la gândul că te vei sui în lift, te vei urca în avion sau va trebui să stai într-un loc cu foarte multă lume și până atunci nu ai avut mari probleme cu situațiile respective (un mic inconfort, dar nu de nedepășit), asta înseamnă că s-a declanșat o fobie.
De ce?
Foarte des, din pricina fricilor din copilărie prost gestionate. De pildă, mie îmi este frică de poduri. Am, cel mai probabil, o fobie. Dacă în loc să încerc să trec peste asta, să-i fac față, i-aș induce și copilului meu aceeași frică, ba, mai mult, l-aș face să ocolească podurile, să se ferească de ele, s-ar alege și el cu o fobie poate și mai puternică. În plus, cu cât mai des evit să trec peste poduri, cu atât fobia se adâncește. Nu am probleme pe moment, pentru că ocolesc podul și mă calmez. Dar, peste ani, doar vederea unei fotografii cu un pod sau pomenirea acestuia într-o discuție mă va face să intru în panică.
Se tratează!
Relativ ușor, dacă fobia este, cum spuneam, rezonabilă. Modalitatea de tratament este numită și terapie cognitiv-comportamentală și constă în mai multe etape: expunerea, relaxarea, restructurarea gândurilor. Cu alte cuvinte, bolnavul este expus puțin câte puțin stimulului care provoacă fobia, demonstrându-i-se că nu are de ce să se teamă. Scopul terapiei este tocmai ruperea legăturii dintre stimul şi răspunsul fobic.
- Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Mintală din America, fobiile afectează aproximativ 10% din adulţi.
- Ca fobia să fie diagnosticată, trebuie să fie mai veche de şase luni şi să apară nu numai la expunerea în fața stimulului, ci şi la simpla imaginare a lui.
5 dintre cele mai ciudate fobii
*Antofobie. Frică persistentă şi anormală faţă de flori. Nu există o floare anume, este vorba despre orice floare sau chiar orice parte a ei, chiar și o petală sau o stamină.
*Coulrofobie. Frica de clovni este întâlnită la copii și la adulți deopotrivă. În copilărie, clovnul, o arătare ciudată, este asociat cu aglomerația petrecerilor, de care mulți copii se sperie. Spre maturitate, frica de clovni poate fi declanșată de o amintire din copilărie combinată cu literatura horror.
*Gefirofobie. Frica irațională de a trece peste poduri, indiferent cât de mică e adâncimea apei de dedesubt.
*Hoplofobie. Oricui îi e frică de arme și de răul pe care pot să-l provoace. Există însă oameni care încep să tremure doar la vederea unui pistol, fie el și într-o vitrină.
*Ihtiofobie. E frica intensă de peşti, dar și teama teribilă de a mânca pește.
Citește și:
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr44/03.11.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: 123RF