Există o teorie în project management care se aplică de minune în viață. N-aș fi crezut că voi ajunge vreodată să dau citate filozofice din ceva atât de tehnic, dar când am descoperit acest principiu, a fost o revelație. El se numește „Alege două din trei”.
Teoria sună așa: dacă faci un proiect, de orice tip ar fi el, nu o să poți niciodată să-l faci și repede, și bine, și ieftin. Poți alege doar două dintre ele: ori îl faci repede și ieftin (dar nu se știe cât de bine), ori repede și bine (ceea ce nu va fi ieftin), ori bine și ieftin (dar nu va fi rapid, fiindcă ai de căutat soluții până găsești ceva care să fie și la preț mic, și la calitate excelentă). Dacă vrei să duci cu succes un proiect la capăt, alege două din trei.
Acest sistem se aplică de minune în viața de toate zilele, doar că acolo lucrurile sunt mult mai complicate. Nu ai de ales două lucruri din trei, ci câteva lucruri din… câteva zeci sau sute. Mai ales în ziua de azi, când poți alege să fii sau să faci cam tot ce-ți trece prin minte, e greu să tragi linie și să spui „Bun, deci am ales aceste 10 lucruri pentru viața mea, iar începând de mâine restul de 3354535356434 nu mă mai interesează”. Cu cât ai mai multe variante, cu atât ești mai nefericit și nehotărât, fiindcă te gândești la toate opțiunile la care trebuie să renunți. Paradoxul alegerilor.
Totuși, este fezabil să reușim să alegem câteva lucruri dintr-o infinitate de posibilități, fără ca asta să ne frustreze sau să ne nefericească. Ba chiar din contră, să ne simțim mai eliberați și mai fericiți ca niciodată. Cu o condiție esențială: să ne cunoaștem suficient de bine pe noi înșine. Să știm cine suntem, ce ne umple sufletul și ce ni-l golește, ce vrem să acceptăm în viața noastră și ce vrem să lăsăm la ușă. Și, chiar dacă asta sună elementar, e mult mai ușor să citești și să dai din cap a aprobare decât să-ți sufleci mânecile și să aplici. Dar nu e nicidecum imposibil.
Ca să-ți faci viața mai simplă și alegerile mai ușoare, trebuie să refuzi fără drept de apel o grămadă de lucruri care NU ți se potrivesc și NU te fac fericită. Să le spui un NU hotărât chiar dacă lumea întreagă e de altă părere. Chiar dacă așa ar vrea mama sau tata, chiar dacă soțul ține morțiș, chiar dacă societatea te vrea într-un anumit fel, chiar dacă în jurul tău 99% dintre oameni sunt fericiți cu acea alegere. Dacă nu e pentru tine, nu e pentru tine, pur și simplu.
Începe cu lucrurile mai „simple” și fă-ți drum către alegerile complicate. Începe cu o curățenie a casei, dar nu în sensul de șmotru (deși el e mereu binevenit, inclusiv pentru probleme de suflet), ci de „reevaluare” a spațiului tău vital. Eu am constatat, făcând acest exercițiu, că mai bine de 60% dintre lucrurile cu care îmi populam existența erau rămășițe de trecut și nu vorbeau aproape deloc despre mine, cea din prezent.
Lucruri cumpărate într-o perioadă în care aveam alte gusturi și rămase acolo din inerție; obiecte primite cadou de la oameni dragi, dar care nu îmi plăcuseră niciodată cu adevărat și nu erau pe gustul meu; haine, accesorii, ustensile și decorațiuni pe care, dacă ar trebui să le recumpăr azi, nu aș mai face-o nici în ruptul capului. Atunci… de ce le țin în viața mea?
Următorul pas e mai nuanțat și mai profund: propria persoană, adică straturile cu care ne îmbrăcăm fizic și spiritual. Stilul vestimentar pe care îl adoptăm (și care, de prea multe ori, este consecința a ceea ce le place oamenilor din jurul nostru sau a mediului în care am trăit), felul în care arătăm și ne îngrijim, plus toate lucrurile pe care le „înghițim” zilnic de la lume. Felul în care oamenii se raportează la noi are legătură directă cu felul în care ne privim noi în oglindă.
Cred că femeile secolului XXI chiar știu ce vor, în adâncul sufletului, dar ca să ajungă acolo trebuie să dea la o parte multe straturi superficiale și să ia multe hotărâri incomode. Totuși, să ai puterea să decizi cine ești este cea mai importantă alegere din viață.
Citește și:
- Cu iubirea la psiholog
- O altă latură a psihologiei. Ce spun despre tine scaunele și fotoliile pe care stai
- Ipohondria: moft sau psihoză?
Articol preluat din ediția de octombrie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Diana-Florina Cosmin
Foto: pexels.com